Menu
TRAFIC

Andreea Panţuroiu, campioana Europei la triplu salt

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 512

b_400_250_16777215_10_images_2203_Clipboard03.jpgCei mai buni atleţi din Europa au participat, săptămâna trecută, la Campionatele Europene de Atletism rezervate tinerilor sub 23 de ani. La această competiţie, care s-a derulat în localitatea Bydgoszcz, din Polonia, România a fost reprezentată de 28 de atleţi (20 la masculin şi 8 la feminin). Printre aceştia s-a numărat şi musceleanca Andreea Panţuroiu, de la LPS Câmpulung / CSM Oneşti, care a evoluat atât în proba de triplusalt, cât şi în cea de lungime.

Sportiva originară din Stoeneşti, pregătită de profesoara Mihaela Nicoară, a reuşind în final să obţină medalia de aur la proba ei favorită, cea de triplu salt, câştigând detaşat cu o săritură care a măsurat 14,27 metri. Podiumul acestei probe a fost completat de Ana Peleteiro din Spania, cu o săritură de 14,19 metri, şi franţuzoaica Rouguy Diallo, cu o săritură de 13,99 metri. Andreea Panţuroiu a câştigat grupa din care a făcut parte, cu al doilea rezultat al calificărilor, iar în finală a fost în fruntea clasamentului după prima încercare, cu 13,78 metri. A coborât pe poziţia secundă după cea de-a doua încercare, când una dintre adversare, Ana Peleteiro, a sărit 14,19 metri, însă, la cea de-a patra săritură, a atins 14,27 metri, acesta rămânând la final cel mai bun rezultat al competiţiei. Pentru Panţuroiu nu este prima medalie la un concurs de asemenea anvergură. Musceleanca a obţinut primul rezultat notabil în 2013, la Campionatul European de Juniori de la Rieti, Italia, unde a cucerit medalia de argint la proba de triplusalt. O altă performanţă remarcabilă este titlul de vicecampioană de la Europenele de Tineret de la Tallinn, din 2015. În urma rezultatului de la Campionatul Naţional de Juniori de la Bucureşti, din 2016 (14,15 metri), a îndeplinit baremul de participare, în premieră, la Jocurile Olimpice de la Rio, unde a fost la un pas de a prinde finala. 

The most visited gambling websites in The UK