Menu
TRAFIC

Pe 21 iulie, la Câmpulung, pe „Municipal” se va juca „Meciul lui Dobrin”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 784

b_400_250_16777215_10_images_2202_Clipboard05.jpgMare meci, mare, vineri, 21 iulie, pe Stadionul „Municipal” din Câmpulung. O selecţionată a stelelor fotbalului românesc va înfrunta fostele glorii de la ARO (Muscelul) Câmpulung, partida fiind organizată în memoria marelui Nicolae Dobrin, cel care a promovat echipa musceleană, în urmă cu 22 de ani, în Divizia B. Meciul este inclus în calendarul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului, iar promotor al evenimentului este musceleanul Adrian Troscenco, organizatorul meciului din urmă cu două luni, când în Baza Sportivă „Hidroelectrica” au evoluat o parte dintre jucătorii Generaţiei de Aur a României! Duminică, la Restaurantul Ciobănaşu’ au vorbit despre acest eveniment, în cadrul unei conferinţe de presă, două mari legende ale fotbalului românesc, care vor fi prezente, vineri, pe Municipal, Ilie Balaci şi Dănuţ Lupu. Alături de ei au mai fost prezenţi primarul Liviu Ţăroiu şi promotorul Adrian Troscenco, cel care, cu această ocazie, a prezentat echipamentul celor două formaţii şi mingea cu care se va juca.

Pe 26 august, Dobrin ar fi împlinit 70 de ani

Evenimentul, intitulat sugestiv „MECIUL LUI DOBRIN”, va începe la ora 18.00. Intrarea este liberă. Nici locul şi nici momentul organizării acestui joc nu au fost alese întâmplător! În acest an, pe 26 august, Nicolae Dobrin ar fi împlinit 70 de ani, iar după Piteşti, municipiul Câmpulung era a doua sa casă! A jucat aici, a antrenat şi a avut în Constantin Popescu, naşul său, persoana care, cu siguranţă, l-a iubit cel mai mult. De altfel, ideea organizării acestui joc i-a aparţinut chiar omului care îl poartă în suflet, ca pe o icoană! „Mă bucur să fiu alături de două dintre legendele fotbalului românesc şi îi mulţumesc domnului Adrian Troscenco pentru că s-a implicat în promovarea acestui eveniment în onoarea marelui Gicu Dobrin. Sper că vom face o treabă cu totul şi cu totul deosebită şi vom avea o seară specială la Câmpulung, pentru toţi iubitorii fotbalului. Eu am răspuns repede acestei idei, pentru că este clar că Nicolae Dobrin este simbolul fotbalului argeşean şi, de ce nu, şi muscelean, fiindcă se trage din Muscel. Eu cred că, cu tot efortul pe care-l vom face şi cu toată mobilizarea pe care o vom avea de-aici încolo până la începerea meciului, va ieşi totul foarte bine. Sunt convins că generaţia de aur şi fotbaliştii care au trecut pe la Câmpulung vor demonstra adevărata valoare a fotbalului românesc.”, a precizat primarul Liviu Ţâroiu. 

„Îl preferam pe Gicu lângă noi, nu pe piept!”

„Prinţul din Bănie”, marele Ilie Balaci, speră ca tribunele Stadionului „Municipal” să fie, vineri, arhipline şi promite că spectacolul va fi garantat. N-a ezitat nicio clipă atunci când a fost invitat să participe la acest eveniment, asta pentru că a avut o relaţie specială cu „Prinţul din Trivale”. „Sincer, îl preferam pe Gicu lângă noi, nu pe piept. E greu să vorbeşti despre Gicu, dar cred că această conferinţă de presă o facem în ideea că poate vom aduce multă lume la stadion, pentru că Gicu pentru ei juca. Îi plăcea spectacolul şi făcea spectacol, în special pentru cei care veneau să-l urmărească. Aşa ne-au rămas în minte imaginile cu şi despre Gicu Dobrin. Aşa că rugămintea mare ar fi dacă s-ar putea face un efort ca, vineri, stadionul din Câmpulung să fie plin, iar Gicu, de acolo de undeva, de sus, să se bucure de acest eveniment. Am răspuns invitaţiei cu mare drag, pentru că e vorba despre Dobrin. Puteam să fiu oriunde şi tot veneam. Am o datorie morală faţă de el, m-am legat sufleteşte şi am foarte multe amintiri frumoase!”, a declarat Ilie Balaci. 

„Pentru mine, Gicu Dobrin a fost împărat!”

Lui Dănuţ Lupu pare să-i priască aerul de Muscel. După ce, în urmă cu două luni, a făcut show pe terenul de la Baza Sportivă „Hidroelectrica”, vrea ca şi acum, la „Meciul lui Dobrin”, să se ridice la nivelul aşteptărilor spectatorilor. „E o onoare pentru mine să particip la acest memorial. Am avut onoarea de-a lungul timpului să mă antrenez, dar să şi joc alături de naşul meu, aici de faţă, însă cu Gicu Dobrin nu m-am intersectat, sunt, totuşi, nişte ani diferenţă între noi. În schimb, eu am spus şi o repet: dacă cineva a fost numit rege în România, pentru mine Gicu Dobrin a fost împărat. Sper ca, vineri, stadionul să fie arhiplin şi să facem un meci frumos. Vrem să facem un adevărat spectacol şi cred că spectatorii vor avea ce vedea.”, crede fostul mare fotbalist.

Anghel Iordănescu şi Ionel Augustin, antrenorii celor două echipe

Şi-au anunţat prezenţa pe „Municipal” nume sonore ale sportului rege autohton: Dani Coman, Silviu Lung, Cristian Dulca, Tibor Selymeş, Daniel Florea, Emil Săndoi, Dorinel Munteanu, Ioan Ovidiu Sabău, Ilie Balaci, Sorin Cârţu, Sabin Ilie, Adrian Ilie, Dănuţ Lupu, Adrian Mutu, Augustin Călin, Jean Vlădoiu şi Adrian Pancu. Antrenor: Anghel Iordănescu. De partea cealaltă, ARO Câmpulung răspunde cu nume importante din istoria ultimilor 20 de ani a fotbalului muscelean: Ovidiu Ceclan, Bogdan Vişan, Alin Durdun, Cornel Mihart, Marius Cumpănaşu, Nicuşor Ceapraz, Vali Ştefănică, Ionuţ Bălan, Sergiu Coman, Ionuţ Badea, Claudiu Mutu, Petruţ Butaru, Ionuţ Bucuroaia, Gică Butoiu, Remus Safta, Cristi Constantin, Gabriel Ioniţă, Mugurel Obreaşcu, Costel Stan, Robert Craioveanu, Daniel Vişoiu, Relu Pescaru, Iordan Eftimie, Bogdan Stoica şi Gheorghe Panfil. Antrenor: Ionel Augustin. Prezentatorul evenimentului va fi Florin Călinescu

The most visited gambling websites in The UK