Menu
TRAFIC

Sportul a dominat premiile înmânate de Liviu Ţâroiu

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1759

b_400_250_16777215_10_images_2104sport.jpg 2016 a fost o ediţie lipsită de „Cetăţeni de Onoare”, dar n-au lipsit distincţiile acordate colaboratorilor Primăriei şi celor care s-au remarcat, prin activitatea profesională pe parcursul unui an:  

=Prof.univ.dr. Doina Banciu, şi cercetătoarea Raluca Van Staden, pe care, chiar dacă primarul le-a premiat ultimele, după sportivi, noi le vom menţiona, aşa cum se cade, înaintea tuturor, cu promisiunea de a dezvolta, într-un material separat, acest moment aparte;    

=Emil Raicov, directorul Holcim, pentru seara de teatru oferită, an de an, în vinerea Zilelor Municipiului, momentul cultural-artistic reprezentând o sponsorizare din partea societăţii; 

=Constantin Staicu, pentru cariera de 45 de ani în sprijinul sportului şi învăţământului sportiv în Câmpulung, consumată în cadrul aceleiaşi instituţii, în decursul căreia liceul a obţinut aproximativ 2.000 de medalii de aur, argint şi bronz, la campionatele naţionale, dintre care 650 de aur. Liviu Ţâroiu a mărturisit că a fost primul său profesor de Educaţie Fizică şi Sport;    

=Mihai Tentea, locul IV la Jocurile Olimpice de Tineret, proba de bob, la Lillehammer-Norvegia;   

=Clubul Sportiv „Pristavu”, Clubul Sportiv „Ceramus” şi Riders Club Câmpulung/Asociaţia MTB Academy, ai căror deţinători, Gheorghe Pristavu, Dorin Mirea şi Răzvan Jugănaru, n-au fost prezenţi pentru ridicarea premiilor; 

=Tanţe Fleancu, în calitate de deţinător al Bazei Sportive CS AS Club Muscelul - Vişoi III, pentru prima dată invitat la ceremonie. „În urmă cu şapte ani, în Vişoi, într-o zonă în care erau o mlaştină, cocini, garaje ala-n dala, sute de tone de resturi, am luat iniţiativa şi au apărut cinci terenuri de tenis, o sală de tenis şi o pensiune. Acest club sportiv, în cei şase ani, de când funcţionează, a adunat aproape 100 de medalii pentru locul I la nivel naţional. Acest club a fost făcut prin eforturi proprii, dovedind că şi noi putem reuşi fără să stăm cu mâna întinsă la Consiliul Local sau la bani europeni. Cei porniţi de la club au reprezentat România la multiple competiţii naţionale, ajungând la locuri fruntaşe, chiar locul III la Europene şi locul III la Mondiale, simplu sau echipe. Chiar acum avem un reprezentant la Mondialele de tenis din Rusia. Eu, personal, am ieşit de mai multe ori campion naţional, am câştigat Turneul Campionilor din România. Am reprezentat România şi am jucat cu tricoul Câmpulungului în America şi, acum două săptămâni, în Finlanda, unde am învins pe Igor Kuznetzov, multiplul campion al Rusiei şi component de bază de Cupa Davis. În momentul în care el era campion, eu vedeam tenisul la televizor sau printre garduri. Am avut ambiţia să reuşesc, ca şi copiii Câmpulungului să poată practica acest frumos sport, să fie mai sănătoşi, să se simtă mai bine. În această perioadă, la Clubul Sportiv „Muscelul”, lângă blocurile din Vişoi, participă peste o sută de jucători, de la copii care n-au împlinit şase ani, până la persoane cu mult peste 70 de ani. Vă mulţumesc şi vă aştept acolo.”

=Florin Mina, preşedintele Clubului de Kick-Boxing: „Mă întorc după 30 de ani şi în venele mele curge sânge de muscelean. Am plecat în 1986 din Câmpulung, ca sportiv, în 1997, am devenit antrenorul lotului naţional, iar, în urmă cu şase ani, am devenit preşedintele Federaţiei. M-aş fi bucurat foarte mult dacă m-ar fi văzut tatăl meu, maistru la Uzina ARO, care a murit în 1986. Nu prea mai am pe nimeni aici, dar vă am pe dumneavoastră şi mă simt profund onorat. Ca semn, l-am descoperit pe acest tânăr, Irinel Bădulescu. În urmă cu câţiva ani, am vrut să deschid o nouă filială, în muay tai şi kick-boxing şi deja are câţiva copii care au câştigat competiţii la nivel naţional.” 

Acesta a prezentat doi tineri cu rezultate internaţionale, unul fiind fiul lui, neînvins în România, deţinător al titlului de campion european, campion mondial şi al centurii WKF la profesionişti. Al doilea, un talent despre care antrenorul susţine că va puncta curând, deţinător al centurii WKF la doar 18 ani şi intrat în Cartea Recordurilor cu cel mai rapid knock-out în istoria sporturilor de contact, 2 secunde, este Denis Anghel. Antrenorul le-a cerut să se dezbrace de tricouri, pentru ca publicul să vadă cum arată nişte sportivi care fac două antrenamente pe zi, „fără nici un gram de grăsime pe ei”. Cu ceva mai multe grame de grăsime pe el, Liviu Ţâroiu s-a aşezat între cei doi tineri, în poziţia de gardă, ca la cântarul oficial, iar publicul i-a cerut să adopte aceeaşi costumaţie. „Nu-mi permit să mă dezbrac.”, şi-a dezamăgit invitaţii Ţâroiu care, cu acest moment inedit, a pus punct premierilor la această categorie, unde era aşteptată, în acelaşi scop, şi atleta Andreea Panţuroiu.  

Celelalte premii acordate olimpicilor şi bursele oferite de Generaţia ’83 „Dinicu Golescu” vor constitui subiectele unor articole viitoare.   

The most visited gambling websites in The UK