Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Consilierul de la Aninoasa face acte de caritate cu indemnizaţia

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 361

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Martie_2565_17.jpgConsilierul local de la Aninoasa, Mihai Alexandru Chiţimia, ales din partea PMP, îşi respectă angajamentul luat la preluarea mandatului. În vârstă de 31 de ani, s-a angajat că-şi va folosi indemnizaţia de ales local în scopuri caritabile, dar şi pentru diferite necesităţi ale comunităţii în care trăieşte. Iniţial, a cerut sprijinul colegilor din Legislativ, dar niciunul nu l-a urmat, adică să-şi doneze cei 500 de lei, pe care-i primesc lunar de pe urma statutului de consilier. 

Prima acţiune a avut-o de Sărbătorile de Iarnă, când, cu banii primiţi pe două luni de mandat, a făcut pachete, pe care le-a împărţit copiilor din Aninoasa. Acum, în primele zile ale lunii martie, a împărţit flori şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor din comună. „Am încercat, încă din prima întrunire a Consiliului Local, să vin cu idei care să ajute la dezvoltarea comunei. Chiar am fost desemnat de colegii consilieri să-i reprezint în Consiliul de Administraţie al Şcolii Generale Broşteni. Într-o altă şedinţă, am propus consilierilor ca toate întrevederile să fie publice, plus să-şi doneze şi ei indemnizaţia pe luna decembrie pentru cadourile de Sărbătorile de Iarnă ale copiilor din localitate, dar nu am avut susţinerea lor. În luna decembrie, anul trecut, am împărţit cadouri copiilor din Aninoasa, cu banii primiţi pe lunile noiembrie şi decembrie. Acum, în prag de primăvară, doresc să adresez tuturor doamnelor şi domnişoarelor, fiicelor, mamelor şi bunicilor cele mai sincere urări de sănătate şi fericire. Vă doresc o primăvară însorită şi plină de dragoste, iar spiritul primăverii să vă însoţească pretutindeni!”, a transmis consilierul local de la Aninoasa, Mihai Alexandru Chiţimia. Isabela FILIP

The most visited gambling websites in The UK