Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

REDESCHIDEREA SPITALULUI: Exclus în situaţia epidemiologică actuală!

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 941

•Răspunsul neoficial al DSP Argeş

•Dr. Andrei Aron: „Pentru ca sistemul medical să funcţioneze, în situaţia actuală, trebuie pus la punct sistemul de programări al pacienţilor”

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_noiembrie_2533_19.jpgFostul manager interimar al Spitalului Municipal Câmpulung, pe perioada stării de urgenţă, Andrei Aron, dar şi actuala structură de conducere, tot interimară şi ea, cu Mădălin Iordache la butoane, şi-au propus să schimbe la faţă unitatea medicală, prin proiecte îndrăzneţe, care să îmbunătăţească actul medical, dar şi confortul pacienţilor. Prioritar ar fi, în opinia celor doi, şi nu numai, redeschiderea spitalului pentru toţi pacienţii, fiind făcute în acest sens şi demersuri la nivelul Consiliului Local. Numai că cei de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş rămân ferm pe poziţii şi refuză cu încăpăţânare de măgar solicitările conducerii spitalului şi administraţiei locale, deşi noul manager are soluţii viabile pentru funcţionarea unităţii atât pentru bolnavii COVID-19, cât şi pentru ceilalţi pacienţi, fără intersectarea circuitelor. 

„Pentru a spera la o deschidere a spitalului, sunt necesare toate măsurile de digitalizare și programare a pacienţilor”

Pe vremea când era în fruntea Spitalului Municipal, Andrei Aron vorbea despre un proiect ambiţios, de mare anvergură, care vizează transformarea radicală a unităţii medicale la „standarde de normalitate”. Pentru ca acesta să fie viabil, ar fi necesară suma de aproximativ 17 milioane de euro, bani care ar putea veni de la Guvern, graţie faptului că spitalul din Câmpulung face parte din reţeaua COVID-19. Proiectul pe care şi l-a propus şi care poate continua cu Mădălin Iordache la timonă, vizează, în mare, reabilitarea totală a Secţiei de Boli Infecţioase, cu instalaţie de oxigen optimă, monitoare, ventilatoare, care să poată să susţină o situaţie generată de COVID-19,  dotarea fiecărui salon cu grup sanitar propriu şi amenajarea unui compartiment de sterilizare, care să ofere, într-adevăr, siguranţa atât de necesară în unităţile spitaliceşti. Din păcate, acest lucru nu este posibil peste noapte şi cu beţe-n roate din exterior. Oamenii, însă, s-au săturat până peste cap de noua situaţie şi sunt revoltaţi, neînţelegând, din păcate, cum se trag sforile în sistemul sanitar românesc şi care este situaţia reală a acestuia. Pentru a-i face să înţeleagă cum stau lucrurile la ora actuală cu „sănătatea locală”, Andrei Aron, care este şi consilier pe probleme de sănătate al noului primar, vine cu o serie de lămuriri: „Am tot văzut comentarii despre proiectele legate de sănătatea locală. Lumea este foarte nerăbdătoare şi uşor agresivă, total nejustificat, faţă de noua administraţie. Aceste lucruri mă determină să vin cu următoarele precizări:

1.Pentru ca sistemul medical să funcţioneze, în situaţia actuală, trebuie pus la punct sistemul de programări al pacienţilor. Acest sistem funcţionează la nivel de foaie şi pix la momentul postării mele. Se lucrează la acest sistem şi deja există un display montat la Policlinică, tocmai să combată lucrurile de care toată lumea se plânge, aglomeraţia.

2.Toate demersurile pentru redeschiderea spitalului au fost făcute de Spitalul Municipal şi Consiliul Local, prin HCL nr. 123 din 28.10.2020, răspunsul la aceste solicitări este unul cât se poate de evident! Astăzi, 190 de cazuri... ieri 176 şi tot aşa! Răspunsul neoficial începe cu „exclus în situaţia epidemiologică actuală”. Eu am atras atenţia cât de important era momentul când se făceau aceste demersuri. Există o speranţă, dar aceasta o vom anunţa într-o conferinţă de presă viitoare.

3.Avem deja o înţelegere cu asociaţia care va deveni partenerul spitalului în reabilitarea Secţiei de Pediatrie (cădiţa va fi schimbată).

4.Pentru a spera la o deschidere a spitalului, sunt necesare toate măsurile de digitalizare şi programare a pacienţilor. Altfel nu se va putea!

Vechiul mod de funcţionare al spitalului nu mai este posibil, cel puţin, nu curând. Pe lângă acestea, mai sunt multe altele care vor fi comunicate într-o conferinţă de presă! Sănătate tuturor!”, a precizat Andrei Aron pe pagina sa de Facebook. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK