Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Adjunctul şefului IPJ Argeş, comisar şef Gabriel Gherghe, detaşat la IPJ Hargita, pe aceeaşi funcţie

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 288

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_octombrie_2527_7.jpgMutare surprinzătoare, cu multe semne de întrebare, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române! Comisarul şef Gabriel Gherghe, adjunctul şefului IPJ Argeş, post ocupat prin concurs, a fost detaşat, pe o funcţie similară, în cadrul IPJ Harghita. De asemenea, comisarul şef Mihai Neagoe a primit de la IGPR încă o delegare, pentru trei luni, la comanda poliţiştilor argeşeni, fiind în această funcţie de peste 6 luni.

Până când se va lua o decizie cu privire la găsirea unui înlocuitor al comisarului şef Gabriel Cosmin Gherghe (unele surse ne-au spus că detaşarea sa nu a fost tocmai întâmplătoare, fiind pregătit terenul pentru altcineva), IPJ Argeş a rămas temporar cu un singur adjunct, comisar şef Florin Mocanu. „Încă nu s-a decis cine va prelua atribuţiile de conducere ale domnului Gherghe, se va decide în perioada următoare. Este o situaţie care trebuie analizată, nu se decide aşa repede. Atribuţiile din fişa postului vor fi îndeplinite între timp de mine şi de domnul Mocanu”., a declarat şeful poliţiştilor argeşeni, Mihai Neagoe. Comisarul şef Gabriel Gherghe a fost împuternicit adjunct al şefului IPJ Argeş în anul 2014, iar în ianuarie 2015, a promovat examenul pentru această funcţie.

În luna martie 2018, a fost desemnat, pe o perioadă nedeterminată, la conducerea IPJ Argeş, după ce inspectorului şef Bogdan Berechet, în prezent şef al Poliţiei Capitalei, i-a expirat împuternicirea pe care o avea. Ulterior, Gabriel Gherghe a revenit la funcţia de adjunct, având în subordonare Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase şi Serviciul Criminalistic, structuri pe care le va coordona şi la IPJ Harghita. Legat de noua sa experienţă la IPJ Harghita, comisarul şef Gabriel Gherghe a declarat pentru Jurnalul de Argeş: „Am primit propunerea şi am acceptat-o, de a fi împuternicit pe un nou post. Nu am ajuns la Harghita, sunt în concediu deocamdată, am o restanţă din 2019”. Gabriel Gherghe va prelua funcţia de la IPJ Harghita pe 2 noiembrie 2020. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK