Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Fundaţia „Viaţă şi Lumină” a revenit la Bughea de Jos

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 176

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2494_29.jpgLuna trecută, trei fete care merg la liceu, din cătunul Valea Măcelarului, comuna Bughea de Jos au primit de la Fundaţia „Viaţă şi lumină” câte o tabletă, prin intermediul căreia să participe la cursurile online. Elevele sunt primele din comunitatea lor care au ajuns la acest nivel şcolar şi, cu ajutorul oferit de fundaţie şi-au continuat şcoala, care din martie, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus s-a derulat cu elevi acasă.

N-a trecut mult, şi un grup de voluntari ai Fundaţiei „Viaţă şi lumină” au revenit la Bughea de Jos, pentru a aduce daruri locuitorilor săraci din Valea Măcelarului. Tinerii au oferit numeroase pachete cu produse de igienă şi alimentare.

„Împreună cu Samaritenii Renovatio am fost să ducem pachete cu cele necesare familiilor din Bughea de Sus şi Bughea de Jos, din proiectul nostru. Am împărţit cu drag, am discutat cu oamenii, am avut o vorbă bună pentru fiecare. Le mulţumim Samaritenilor pentru ajutor, dedicaţie şi energie!”, au scris pe Facebook cei de la Fundaţia „Viaţă şi lumină”.

Constant, Fundaţia „Viaţă şi lumină”, în parteneriat cu omologi din Suedia, derulează campanii în cătunul de romi de la Valea Măcelarului, ţinta fiind sprijinirea autorităţilor locale, care să-i ţină pe etnici acasă. Suedezii se implică, fiind interesaţi să scape de cerşetori de pe străzile capitalei Stockholm. În acest scop, asigură o masă caldă copiilor care frecventează conştiincios şcoala şi grădiniţa. Plus că, la fiecare început de an şcolar, copiii din cătunul de la Valea Măcelarului primesc un ghiozdan cu rechizite. În comunitate, trăiesc la limita sărăciei 200 de familii, însumând circa 750 de persoane. “E.M.”

 

The most visited gambling websites in The UK