Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

De săptămâna trecută, a murit de COVID un argeşean la două zile

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 905

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_mai_2482_Clipboard01.jpgÎncepând de joi, 7 mai, şi până luni, 11 mai, situaţia epidemiologică la nivelul Argeşului a cunoscut o creştere a tuturor parametrilor, adică ce se mai îndură să comunice DSP despre cazurile COVID-19. De la numărul persoanelor aflate în carantină instituţionalizată, al celor internate în spital, al celor vindecate, diagnosticate pozitiv, până la cel al deceselor, toate au cunoscut un trend ascendent. 

A crescut numărul argeşenilor care s-au vindecat de noul coronavirus, dar nu au făcut faţă bolii două femei, care au ridicat numărul morţilor în Argeş la 17.

Joi, 7 mai, DSP Argeş a transmis că în judeţ erau 245 de persoane în carantină instituţionalizată; 135 de argeşeni erau internaţi în spital; 66 erau declaraţi vindecaţi; numărul persoanelor pozitive era 164; iar până atunci decedaseră 14 persoane.

Vineri, 8 mai, a fost raportat decesul unui argeşean, care s-a stins din viaţă miercuri, 6 mai. În acest sens, Grupul de Comunicare Strategică a venit cu o menţiune, prin care anunţa că „în urma schimbării sistemului de raportare a cazurilor şi deceselor COVID-19, au fost făcute o serie de verificări, cercetări şi completări ale bazei de date naţionale, acestea având ca rezultat identificarea unui număr de decese neraportate.” Astfel, au apărut în statistica naţională o groază de persoane care au încetat din viaţă în aprilie, dar şi în luna martie.

Revenind la ziua de vineri, s-a modificat  la 251 numărul argeşenilor aflaţi în carantină instituţionalizată. Faţă de ziua precedentă, au mai fost internaţi 2 bolnavi în spital, numărul lor ajungând la 137. Nu au mai apărut persoane care s-au vindecat de coronavirus, numărul rămânând la 66, de asemenea, a stagnat la 164 şi numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de SARS-CoV-2. Chiar dacă a murit cu două zile înainte, vineri, a fost anunţat decesul unui bărbat, care a dus numărul decedaţilor în Argeş la 15, iar la nivel naţional, la 896.

Este vorba de un bărbat de 63 de ani, din judeţul Argeş, care a fost confirmat pozitiv pe 4 mai 2020, iar pe 6 mai a decedat. Nu au fost transmise date despre boli asociate de care ar fi suferit bărbatul.

Sâmbătă, 9 mai, s-a menţinut neschimbat numărul argeşenilor vindecaţi (66), dar şi al deceselor (15). În schimb, Prefectura Argeş a anunţat că s-a ridicat la 291 numărul celor aflaţi în carantină instituţionalizată, la 146 al celor internaţi în spital şi la 167 al celor diagnosticaţi pozitiv (cu trei mai mult decât cu o zi înainte).

Duminică, 9 mai, au fost anunţate două decese în plus. Au ieşit 19 persoane din carantină şi au rămas instituţionalizaţi 272 de argeşeni. Au mai fost declaraţi 5 argeşeni vindecaţi, numărul ajungând la 71. Persoanele confirmate pozitive au ajuns la 173, cu şase mai multe faţă de sâmbătă. 

Tot duminică au fost declarate decesele 16 şi 17 din cauza coronavirus în Argeş şi al 939-lea şi 958-lea din ţară. 

Prima este o femeie de 69 de ani, confirmată cu COVID-19 pe 7 aprilie şi care a încetat din viaţă pe 9 mai. Aceasta avea ca boli asociate diabet zaharat, HTA (hipertensiune arterială), bypass coronarian.

Cea de-a doua avea 52 de ani. Pe 4 mai a primit confirmarea infectării cu COVID-19, iar pe 10 mai a murit. La comorbidităţi are consemnat: neoplasm col uterin, poliartrită reumatoidă, insuficienţă renală cronică, anemie secundară.

O tânără din Vişoi, băgată în carantină, pentru că nu a respectat izolarea la domiciliu

Duminică seara, la ora 20.00, la Spitalul Municipal Câmpulung mai erau internaţi 25 de pacienţi, 18 confirmaţi şi 7 suspecţi că sunt infectaţi cu COVID-19, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie, doar un muscelean confirmat. Luni, 11 mai, un pacient al Spitalului Câmpulung a fost externat, fiind declarat vindecat.

În informarea de presă a Prefecturii Argeş a fost menţionat faptul că o câmpulungeancă de 36 de ani a fost amendată cu 2.000 de lei, pentru că nu a respectat, nici ea, nici copilul ei de 6 ani, măsura izolării la domiciliu. Este vorba de o tânără din Vişoi, care locuieşte într-un apartament social al Primăriei, în zona Balada, şi a cărei mamă a fost internată în spital pe 2 mai, iar la testare a rezultat că este infectată cu noul coronavirus, motiv pentru care toată familia, formată din şase inşi, a fost plasată în izolare la domiciliu. Duminică, la verificarea periodică, oamenii legii nu au găsit-o la domiciliul declarat, ci în faţa benzinăriei Mol, din Vişoi. Tânăra şi minorul au fost preluaţi de un echipaj ISU şi plasaţi în carantină instituţionalizată, la Piteşti, iar restul familiei este monitorizat în continuare, vecinii reclamând că aceştia părăsesc frecvent domiciliul.

De asemenea, bărbatul care era cu tânăra în momentul depistării a fost sancţionat cu 500 de lei, pentru injurii, deoarece a devenit recalcitrant la vederea echipajului de jandarmi.

În comunele din Muscel, situaţia cazurilor este stabilă

Luni, 11 mai, primarul Ionel Dulamă a comunicat că la nivelul comunei Rucăr este aceeaşi persoană confirmată pozitiv cu SARS-CoV-2, care este internată în spital. Tot din Rucăr, cinci localnici, care au revenit din străinătate sunt în carantină, fără a prezenta simptome asociate SARS-CoV-2.

Din 5 mai, situaţia la Bughea de Jos este pe „zero”. Edilul Dorel Tănăsescu a făcut ultima raportare marţea trecută, când a consemnat că la nivelul comunei nu sunt persoane în izolare, în carantină, şi nu mai există în evidenţe niciun localnic cu COVID-19.

Pentru muscelenii de la Schitu Goleşti, primarul Vasile Tudorel Miriţă a anunţat vineri, 8 mai, că în comună sunt în izolare la domiciliu două persoane venite din Suedia şi Olanda, iar asistenta medicală de la Spitalul Câmpulung este în continuare confirmată COVID-19 şi este internată la Spitalul Orăşenesc Mioveni. “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK