Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

O treime din cadrele medicale infectate de la Spitalul Municipal au fost externate

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_aprilie_2478_3.jpgMai multe cadre medicale de la Spitalul Câmpulung, care s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă, au fost externate din Spitalul Mioveni. Acestea fac parte din „lotul” celor 17, 16 de la Spitalul Câmpulung şi unul de la Spitalul de Pneumoftiziologie, printre cei contaminaţi cu teribilul virus fiind şi Gabriel Eana, liderul Sindicatului Sanitas Câmpulung. 

Din informaţiile pe care le avem, în prezent, la Spitalul Municipal sunt internaţi  10 musceleni, suspecţi de COVID-19, care aşteaptă rezultatele testelor, iar la Spitalul TBC, doar unul, la fel, aşteptând confirmarea sau infirmarea dacă este infectat cu coronavirus.

În concluzie, se pare că situaţia s-a mai relaxat, muscelenii au respectat măsurile de circulaţie şi izolare impuse prin ordonanţele militare, iar numărul celor care au simptome sunt în scădere. Inclusiv la Spitalul Municipal, după nenumăratele testări făcute, nu au mai apărut cadre medicale infectate cu COVID-19, ceea ce este o veste îmbucurătoare.

Şi în evidenţele DSP figurează 16 cadre medicale, de la Spitalul Municipal, confirmate pozitiv

În urma solicitărilor venite din partea reprezentanţilor mass media, dar şi din partea multor argeşeni, Instituţia Prefectului Argeş a comunicat mai multe lămuriri despre cazurile COVID-19 din judeţ, dar şi despre măsurile de combatere a pandemiei de coronavirus. Astfel, în Argeş au fost achiziţionate şi donate două aparate de testare de tip Real Time PCR, aflate în dotarea laboratorului de analize al Spitalului Orăşenesc Mioveni, care sunt autorizate începând cu data de 22 aprilie 2020. Aparatele sunt folosite pentru testare de joi, 23 aprilie 2020, şi vor fi utilizate de personal specializat în domeniu, respectiv de către doi biologi care au făcut cursuri şi specializare în biologie moleculară la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti, iar Spitalul Orăşenesc Mioveni a solicitat delegarea unui medic specialist în biologie moleculară din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. „La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti este în curs de desfăşurare achiziţionarea unui aparat PCR, iar Spitalul Municipal Câmpulung intenţionează, la rândul său, achiziţionarea unui astfel de aparat. Până în prezent, astfel de teste erau efectuate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, din Bucureşti. Numărul celor deja procesate în cadrul institutului este mare, toţi argeşenii confirmaţi pozitiv fiind testaţi de trei ori fiecare.”, a transmis Prefectura Argeş.

Prefectul Emanuel Soare a informat că, în ceea ce priveşte personalul medical din judeţ testat, conform datelor DSP Argeş, s-a acţionat în două unităţi sanitare: „La Spitalul Judeţean de Urgenţă au fost testaţi: 2 medici (1 pozitiv), 14 asistente medicale (6 pozitive, 6 negative şi 2 rezultate în aşteptare), 9 infirmiere (4 pozitive, 5 negative), 2 îngrijitoare (1 pozitivă). La Spitalul Municipal Câmpulung au fost testaţi: 4 medici (1 pozitiv), 19 asistente medicale (9 pozitive), 5 infirmiere (4 pozitive), 2 îngrijitoare (pozitive), 1 spălătoreasă (negativ) şi 1 registrator medical (negativ).”

DSP Argeş are în desfăşurare, prin personalul de specialitate, anchetele epidemiologice legate de toate cazurile de COVID-19 confirmate până în prezent.

Gabriel Eana: „Cinci fete din cele şaisprezece, care au fost de la noi, au plecat, a rămas în continuare cea de la TBC”

Legat de starea asistentelor, infirmierelor şi îngrijitoarelor, contaminate cu COVID-19, în Spitalul Câmpulung, primarul Liviu Ţâroiu ne-a spus că starea lor este bună, iar patru urmau să fie externate joi, 23 aprilie, după ce al doilea test le-a ieşit negativ.

Contactat telefonic, liderul Sindicatului Sanitas Câmpulung, Gabriel Eana, şi el internat la Mioveni, după ce a fost contaminat la locul de muncă, ne-a spus că el ştie de cinci colege care au plecat acasă, unde vor sta în izolare încă 14 zile până să se întoarcă la serviciu. Din nefericire, ultimul test care i-a fost făcut lui Gabriel Eana a fost pozitiv, fiind obligat să mai stea încă cinci zile internat până i se pot recolta alte probe.

Procedura prevede că infectaţii sunt consideraţi vindecaţi după ce rezultatele a două teste consecutive, făcute la un interval de 24 de ore, sunt negative.

„Ne-au mai testat, eu, tot pozitiv. Au plecat cinci fete din cele şaisprezece care au fost de la noi, a rămas în continuare cea de la TBC. Sunt cinci fete care s-au negativat şi au plecat deja acasă. Colegele sunt bine, fizic bine, psihic mai puţin bine, că situaţia e aşa cum e. Eşti închis, privat de libertate, privat de nişte drepturi. De luni, managerul a decis să nu mai primim pachete de acasă decât cu covrigei, sticksuri, apă plată şi banane. Mâncarea nu e una foarte ok, asta e, suportăm. Noi nu mai avem tratament de şapte zile. Aşteptăm, pur şi simplu, suntem fără tratament, asimptomatici şi aşteptăm să ne negativăm, ca să putem pleca. Toată lumea care pleacă de aici va sta 14 zile în izolare, acestea sunt regulile. Nu ştiu dacă există posibilitatea să renunţi la izolare la cerere, că, dacă ar exista posibilitatea asta, şi eu aş renunţa. În cameră suntem cel puţin doi, în partea de sus sunt camere cu două sau trei paturi, chiar şi un salon cu patru paturi, şi jos sunt saloane cu cinci paturi, şapte paturi, adică nu sunt nici la ei condiţii care să-ţi permită să stai unul în cameră. Mai stai de vorbă, dar aşa, mai cu precauţie, pentru că nu e indicat să stăm de vorbă unii cu alţi, poate unii s-au negativat deja, ceilalţi nu, trebuie să evităm şi aici pe cât putem contactul. Familiile noaste nu au avut de suferit, e clar că îmbolnăvirea a fost una profesională. Deci, nu am avut colegi care să dea la familie. Avem o singură excepţie, una dintre colege, care are şi soţul confirmat, una singură din 17. A mai ieşit cineva (n.r. pozitiv), dar a ajuns la Spitalul Judeţean, tot de la etajul trei, etajul de unde a pornit. Una dintre colege, pe data de 31 martie, a stat cinci ore la noi pe secţie, a venit la mine, pentru că nu a mai fost primită de medicul şef la serviciu deşi era pe grafic, a stat cinci ore la noi şi cred că atunci ne-a contaminat, pentru că cei trei care am fost acolo suntem şi aici, care am fost atunci pe 31 martie de serviciu, suntem aici. E clar că începem să plecăm uşor, uşor, să ne negativăm, probabil că unii au fost contaminaţi mai dinainte, alţii mai târziu, şi de aici sunt aceste diferenţe de negativare a testelor.”, ne-a spus asistentul Gabriel Eana.

Se pare că şi starea celor nouă angajaţi ai MAI, şapte jandarmi şi doi poliţişti musceleni, care s-au îmbolnăvit cu COVID-19, este bună, sunt sub tratament. Un singur jandarm a fost externat, după ce testările i-au ieşit negative.

Tuturor le urăm însănătoşire grabnică!

Evenimentul Muscelean