Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Fostul viceprimar de la Curtea de Argeş, Gabriel Mitrofan, director la CAS Argeş

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_aprilie_2477_1.jpgDin 9 aprilie, Casa de Asigurări de Sănătate Argeş are un nou director. Este vorba despre liberalul Cristian Mitrofan, de la Curtea de Argeş, numit la decizia preşedintelui PNL Argeş, Adrian Miuţescu.

Acesta l-a înlocuit la vârful Casei de Asigurări de Sănătate Argeş pe doctorul Daniel Muşat. Cristian Mitrofan vine din postura de manager al Centrului de Cultură şi Arte „George Topârceanu” Curtea de Argeş. La intrarea în politică a fost membru PSD, trecând apoi la PNL, apoi la ALDE, şi din nou la PNL. Iniţial, el fusese anunţat drept viitor candidat la fotoliul de primar al oraşului Basarabilor la viitoarele alegeri locale. Însă, în ianuarie, în şedinţa partidului, s-a decis ca el să devină, prin numire, noul director general al CAS Argeş.

„Trebuie să ai calităţi de organizator şi să identifici resurse ca să faci performantă cu instituţia şi oamenii ei. Nu trebuie să fii neapărat cadru medical ca să conduci Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, managementul, ca specialitate, aparţine ştiinţelor economice, iar studiile mele universitare şi postuniversitare sunt chiar în ştiinţele economice. şi vă pot da două exemple de preşedinţi ai CAS Argeş, din trecutul nu foarte îndepărtat. Pe domnul Emilian Dragnea, care a fost economist, şi pe domnul Ştefan Ciocănel, care a fost inginer. Apoi, am peste 24 de ani de activitate de conducere a unei instituţii, nu mă şcolarizez acum în management la locul de muncă. Am fost 16 ani consilier local la Curtea de Argeş, dintre care 8 am fost preşedinte al Comisiei de Sănătate şi 8 în Comisia de Buget-Finanţe. Nu în ultimul rând, vreme de doi ani am fost membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal din Curtea de Argeş, o instituţie sanitară cu numeroase provocări şi la a cărei dezvoltare am contribuit cu toată priceperea şi resursele din poziţiile deţinute în administraţia locală. Nu în ultimul rând, vreme de 4 ani, ca viceprimar al municipiului Curtea de Argeş, am avut în responsabilitate serviciile publice, printre care şi Serviciul de Asistenţă Medicală, precum şi Spitalul Municipal.”, a declarat Cristian Mitrofan pentru „Jurnal de Argeş”.

Evenimentul Muscelean