Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Jandarmii argeşeni şi-au prezentat bilanţul

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 748

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_ianuarie_2454_28.jpgMarţi, a avut loc, la Hotel Ramada, bilanţul activităţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş pentru anul 2019. Colonelul doctor Gheorghe Lupescu a prezentat invitaţilor şi subordonaţilor săi principalele obiective, misiunile şi reuşitele din anul care s-a încheiat. La festivitate a fost prezent colonel Victor Georgescu, reprezentant al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, subprefectul Adrian Bughiu, preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, Tudore Toader şi Bogdan Olar, şefii IPJ şi ISU Argeş şi reprezentanţii ai altor instituţii publice şi militare din judeţ.

Potrivit col. dr. Gheorghe Lupescu, inspector-şef al jandarmeriei argeşene, efectivele unităţii au executat, anul trecut, 12.533 misiuni cu folosirea a 33.524 de jandarmi, faţă de 12.447 misiuni executate în 2018, din care 1.729 misiuni au fost de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice şi religioase, la manifestări sportive, misiuni pe timpul vizitelor oficiale, acţiuni executate premergător şi pe timpul desfăşurării alegerilor, etc. Alte 9.516 au fost misiuni de menţinere a ordinii publice, din care 1.003 executate în cooperare/colaborare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei şi ordinii publice. Au fost constatate independent de către jandarmi un număr de 125 infracţiuni, cu 107 autori, acestea făcând obiectul a 80 dosare cu acte premergătoare începerii urmăririi penale şi au fost aplicate 2.593 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 662.500 lei. Totodată, au fost executate 368 de acţiuni preventive în cooperare cu poliţia pentru creşterea gradului de siguranţă publică. Jandarmeria Argeş asigură protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică la 27 de obiective, supravegherea şi intervenţia la 447,5 kilometri conducte magistrale de transport produse petroliere, paza şi protecţia transporturilor de produse cu caracter special, bunuri şi valori şi corespondenţă clasificată. Tot anul trecut, conducerea inspectoratului a achiziţionat vehicule noi, necesare îndeplinirii misiunilor, precum şi echipament individual specific activităţii. Colonelul Lupescu a menţionat că la niciuna dintre misiuni nu s-a impus folosirea forţei şi a evidenţiat buna colaborare cu mass-media argeşene, cărora le-a mulţumit pentru profesionalismul şi obiectivitatea dovedite în reflectarea activităţii Jandarmeriei Argeş. Aceleaşi mulţumiri au fost adresate autorităţilor locale pentru buna colaborare şi sprijinul acordat unităţii. 

The most visited gambling websites in The UK