Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

La iniţiativa A.S.C.M., joi, de la ora 17.00, la Primărie, Sunteţi invitaţi la o întâlnire cu primarul Liviu Ţâroiu

 

La propunerea unor membri ai Asociaţiei “Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, un dialog cu primarul Liviu Ţâroiu, la sediul Primăriei Câmpulung, joi, 17 octombrie 2019, de la ora 17.00, reprezintă cea mai bună ocazie de a vă informa în legătură cu unele dintre cele mai importante proiecte pentru municipiul nostru. Întrucât unele dintre ele sunt în pregătiri, la invitaţia membrilor A.S.C.M., câmpulungenii interesaţi sunt bineveniţi la o întâlnire cu primarul Liviu Ţâroiu, cum am mai procedat, de altfel, în ideea de a afla viziunea Primăriei despre lucrările sale  şi - foarte important! - de a-i transmise propuneri de care să ţină seama în momentul implementării proiectelor respective.

Subiectele propuse: 

1.Reabilitarea Bulevardului „Pardon”; 

2.Planul Urbanistic General al Câmpulungului;

3.Poliţia Locală - dacă se justifică existenţa la Câmpulung a serviciului care generează o cheltuială de 2,4 milioane de lei pe an (65.000 lei cu un singur poliţist). Unele municipii, cum este Curtea de Argeş, nu au Poliţie Locală.

4.Amenajarea Râului Târgului. Lista rămâne deschisă şi altor teme.

Evenimentul Muscelean