Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Primarul de la Vlădeşti i-a avut invitaţi pe copiii din comună la film şi floricele

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 845

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_August_2411_Clipboard04.jpgEvenimentul pregătit de Primăria Vlădeşti, în colaborare cu Centrul Cultural Argeş, pentru copii, părinţi şi bunici a umplut parcul comunei de „suflare” de toate vârstele, curioasă să asiste la momentele din program. Pentru miercurea trecută, organizatorii au anunţat proiecţia filmului copilăriei adulţilor de astăzi, „Dumbrava minunată”, o adaptare a poveştii lui Mihail Sadoveanu, pentru ca cei mici să afle păţania Lizucăi şi a prietenului său, Patrocle. 

Vremea bună a permis iniţiatorilor să-şi ducă planul la îndeplinire, mai cu seamă că participare a existat peste aşteptări, interesată de activităţile interactive anunţate pentru cei mici. Mulţimea de copii susţine ideea de viitor asigurat al localităţii, chiar dacă nu toţi vor rămâne acasă sau nu se vor întoarce acasă după studii. 

Oricum, interesantă ideea primarului Cristian Hristu Dică de a-i bucura pe cei mai mici locuitori ai comunei în preziua Sfintei Maria, cu vizionarea unui film sensibil, înaintea căruia destinatarii acţiunii au fost antrenaţi în tot soiul de acţiuni: fie au pictat, fie s-au lăsat pictaţi, au fost serviţi cu floricele de porumb, însăşi soţia primarului participând, cot la cot, cu celelalte doamne care s-au oferit voluntare la acţiunea de pe 14 august, să umple cornetele cu popcorn. „Cu ajutorul Centrului Cultural Argeş, Primăria Vlădeşti a oferit celor mici o seară de vacanţă autentică, cu surprize şi vizionarea filmului „Dumbrava minunată”. Sperăm că mezinii comunei au fost pe deplin încântaţi şi, cu siguranţă, acţiunile care privesc copiii nu se vor opri.”, a anunţat Cristian Hristu Dică. 

A doua zi, de Sfânta Maria, vlădeştenii au fost poftiţi la târgul tradiţional, care se ţine în centrul localităţii. Iar pe 25 august, autorităţile le cer cetăţenilor să nu-şi facă planuri, întrucât comuna îşi serbează ziua cu un spectacol în cadrul căruia vor performa Antonia, capul de afiş al evenimentului, 3 Haiduci, Sylvie, Anne Marie Ionescu, Elena Niciu, Gina Pavel, Orchestra „Doina Argeşului”, dirijată de Virgil Iordache, Cristina Turcu Preda şi alţii. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK