Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Festivalul „Posada Rock”, între 30 august - 1 septembrie, pe Stadionul Municipal

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 73

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_August_2409_Clipboard05.jpg


    Cele zece finaliste ale concursului „Posada Rock” au fost selectate, din cele 43 de formaţii înscrise, de juriul format din Laurenţiu Lenţi Chiriac, Alex Revenco, Andy Ionescu, Bogdan Prundeanu, Răzvan Brăileanu, Denis Uţă şi Bogdan Ştefan Trîmbaciu. Vor urca pe scena festivalului programat între 30 august - 1 septembrie, pe Stadionul Municipal: Alister Mars (Bălţi - Republica Moldova), Apa Sâmbetii (Bucureşti), Busola (Chişinău - Republica Moldova), Carousel (Cluj-Napoca), Drive Your Life (Varna - Bulgaria), Eat Your Heart (Cluj-Napoca), Kite To Knowhere (Bucureşti), Rancorum (Bucureşti), Underwaves (Braşov), Unity of Opposites (Arad). Pe aceeaşi scenă care se doreşte a fi o rampă de lansare, prin intermediul „Posada Rock”, pentru trupele tinere, vor concerta, în 2019, nume mari, precum Moonspell, Tiamat, Soen, Diamond Head sau Entombed A.D. Festivalul Posada Rock este organizat de Asociaţia Rock Culture, în parteneriat cu Primăria Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii.
Programul celor trei zile de festival
    Pentru cei interesaţi să participe la un regal rock, nivelul la care a fost adus de organizatori Festivalul „Posada Rock”, prezentăm programul complet al celor trei zile:   
Vineri, 30 august 2019:
Concurs:
16:00 Rancorum (Bucureşti)
16:30 Underwaves (Braşov)
17:00 Apa Sâmbetii (Bucureşti)
17:30 Unity of Opposites (Arad)
18:00 Carousel (Cluj-Napoca)
Recitaluri:
19.00 FOCURI
20.00 THE PRICE
21.00 WHEEL
22:30 SOEN
Sâmbătă, 31 august 2019:
Concurs:
16:00 Kite To Knowhere (Bucureşti)
16:30 Busola (Chişinău - Republica Moldova)
17:00 Alister Mars (Bălţi - Republica Moldova)
17:30 Drive Your Life (Varna - Bulgaria)
18:00 Eat Your Heart (Cluj-Napoca)
Recitaluri:
19.00 EVIL INVADERS
21.00 ENTOMBED A.D.
23.00 TIAMAT
Duminică, 1 septembrie 2019:
Gala Laureaților:
15:30 Decernare premii
16:00 Recital locul III
16:30 Recital locul II
17:00 Recital locul I
17:30 Recital Marele Premiu
Recitaluri:
18.30 GOD The Barbarian Horde
20.00 DIAMOND HEAD
22.00 MOONSPELL
    Potrivit organizatorilor, trupele GOD The Barbarian Horde şi Focuri, reprezentând două generaţii diferite ale underground-ului românesc, închid afişul Festivalului „Posada Rock”. Sărbătorind un sfert de secol de existență, ieşenii de la GOD The Barbarian Horde revin pe scena Posada Rock după ce, în 1997, au câștigat Premiul I în secţiunea Metal a festivalului. Într-o carieră de 25 de ani, trupa a trecut de la gothic metal la ceea ce membrii ei numesc „barbarian metal”, un stil apropiat de trupe europene consacrate, precum Finntroll, Amon Amarth sau Eluveitie. Pe 1 septembrie, GOD The Barbarian Horde vor susţine la Câmpulung un recital extraordinar, în care metalul în forţă se va îmbina cu elemente tradiționale, într-un show care va cuprinde piese din întreaga carieră a trupei.
    FOCURI fac și ei parte din categoria laureaților Posada Rock, primind Marele Premiu la ediția din 2013. Trupa din Roman este reprezentanta noilor curente din underground, abordând un progressive metal agresiv și modern. Albumul de debut, „Imminent Conflict” (2017), este un produs la standarde occidentale, atât din punct de vedere al creaţiei şi interpretării, cât şi al producției. Pe 30 august, FOCURI se întorc la Câmpulung, dornici să confirme faptul că Marele Premiu câștigat în urmă cu 6 ani a fost unul pe deplin meritat.
GOD - THE BARBARIAN HORDE şi FOCURI sunt singurele trupe românești în recital care se alătură line-up-ului internațional format din Tiamat, Moonspell, Soen, Diamond Head, Entombed A.D., Evil Invaders, Wheel și The Price. Lor li se vor adăuga cei 10 newcomeri participanţi la cel mai important festival concurs de muzică rock din ţară.”
    Premiile oferite formațiilor câștigătoare vor fi următoarele: Marele premiu - 2.000 de euro; Locul 1 - 1.000 de euro; Locul 2 - 500 de euro; Locul 3 - 200 de euro; Premiul „Zaharia Rădulică” - 500 de euro.

The most visited gambling websites in The UK