Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Militari musceleni, printre participanţii la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2019

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 368

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iunie_Clipboard03.jpg

Peste 8.000 de militari din şase ţări (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, România, Ungaria şi Statele Unite ale Americii) vor participa, în perioada 3-24 iunie, la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2019 (SG19), condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) şi Statul Major al Forţelor Terestre al Armatei României. La acest exerciţiu, care se va desfăşura pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei, vor participa, în zona Cincu, şi militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”.

SG19 are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa. Activităţile de instruire în comun planificate în cadrul SG19 includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a Regimentului 2 Cavalerie al SUA din Germania în România, precum şi activităţi cu specific medical. Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19 a fost conexat cu o serie de alte exerciţii naţionale si multinaţionale, numărul total de militari participanţi ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, şi SUA), dintre care 7.600 vor reprezenta Armata României, arată MApN într-un comunicat. SG 19 şi exerciţiile conexate planificate pe teritoriul ţării noastre se vor desfăşura, în principal, în poligoanele de instruire şi zonele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Borduşani.

Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” va participa la acest exerciţiu în zona Cincu, cu aproximativ 200 de militari şi 40 de mijloace tehnice din dotarea batalionului. Exerciţiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian a devenit un exerciţiu bienal. SG19 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere. A.B.

The most visited gambling websites in The UK