Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Sărbătoare în Garnizoana Câmpulung 96 de ani de la înfiinţarea armei Apărare CBRN

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 600

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Mai_2384_Clipboard05.jpgBaza de Instruire pentru Apărare CBRN, din Câmpulung, a găzduit miercuri, începând cu ora 10.00, o ceremonie militară, cu prilejul sărbătoririi a 96 de ani de la înfiinţarea armei Apărare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară (CBRN) în Armata României. Cu acest prilej, după momentul festiv, au fost prezentate expoziţii de tehnică militară, fiind organizată şi „Ziua porţilor deschise”. La activităţi au participat, alături de personalul unităţii, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, precum şi cadre militare în rezervă şi în retragere şi elevi ai instituţiilor de învăţământ din municipiu.

Ceremonia a început cu prezentarea onorului şi darea raportului, după care au urmat trecerea în revistă a formaţiei, salutarea unităţii şi deplasarea oficialităţilor la tribună. Au fost alături de comandantul unităţii, lt. col. Ovidiu Stănescu, printre alţii, primarul municipiului Câmpulung, Liviu Ţâroiu, fostul comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Apărare NBC, general (r) Nicolae Popescu, primarul comunei Lereşti, Marian Toader, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Câmpulung, comisar şef Victor Buzescu, şeful Poliţiei Locale, Dragoş Nicolae, fostul primar al Câmpulungului, Gheorghe Oancea, etc. Prin Decizia Ministerială nr. 297 din 8 mai 1923, a luat fiinţă, începând cu data de 15 mai 1923, în cadrul Ministerului de Război al României un Comitet Consultativ pentru Chestiunile Tehnice Privitoare la Războiul Chimic, subordonat Direcţiei a XI-a Tehnice Superioare a Armatei, în scopul pregătirii armatei pe linia apărării contra gazelor. Aşa a apărut prima structură de Apărare CBRN în Armata României, iar ziua de 15 mai 1923 reprezintă o dată de referinţă şi un simbol pentru specialiştii CBRN din Armata României. Începând cu această dată se poate aprecia că s-au pus bazele unei instruiri eficiente şi de calitate, în special în domeniul sprijinului de luptă şi al protecţiei forţei, iar personalul care a activat în această nobilă armă generaţii de-a rândul, a contribuit la construirea drumului anevoios, dar plin de speranţe, al performanţei specifice în domeniul armei Apărare NBRC. „Astăzi, la ceas aniversar, permiteţi-mi să-mi exprim mândria a de a-mi fi început cariera militară ca ofiţer de Apărare CBRN, în această instituţie, să-mi exprim admiraţia faţă de tradiţiile ei, faţă de oamenii care au muncit în această unitate, faţă de instructorii şi comandanţii care şi-au pus amprenta asupra destinului şi istoriei armei Apărare CBRN. Prin perseverenţă, tenacitate, abnegaţie şi spirit de sacrificiu, generaţiile care, de-a lungul timpului, au făcut parte din arma Apărare CBRN, au participat efectiv la dezvoltare, modernizarea şi perfecţionarea pregătirii de specialitate, la instruirea şi formarea pentru viaţă a unui număr însemnat de cadre militare active şi în rezervă, soldaţi gradaţi profesionişti care au slujit şi slujesc Armata României chiar cu preţul vieţii. Sărbătorirea a 96 de ani a existenţei armei Apărare CBRN oferă, între altele, prilejul rememorării amintirilor despre faptele nobile din istoria armei, despre oameni care au trudit cu mintea şi inima la configurarea arhitecturii şi înălţarea edificiului Apărării CBRN. Aceste sentimente legitime de mândrie faţă de jertfa şi truda înaintaşilor obligă la continuarea aspiraţiilor acestora, prin găsirea de soluţii optime problemelor prezentului şi preocupări asidue pentru un răspuns adecvat provocărilor viitorului. În încheiere, doresc întregului personal din arma Apărare CBRN, tuturor elevilor şi cursanţilor, precum şi invitaţilor care ne-au onorat cu prezenţa, multă sănătate, putere de muncă, succese deosebite în întreaga activitate, împliniri şi satisfacţii în realizarea aspiraţiilor profesionale şi personale. La mulţi ani!”, a fost mesajul transmis la ceas aniversar de comandantul Bazei de Instruire pentru Apărare CBRN, lt. col. Ovidiu Stănescu. După slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”, Serafim Caiea, au mai luat cuvântul locotenent colonel Traian Tiucă, cel care a transmis mesajul şefului Statului Major al Apărării, căpitan Adriana Puşco, care a prezentat mesajul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general (r) Nicolae Popescu şi primarul Liviu Ţâroiu, care i-a înmânat comandantului unităţii o diplomă de excelenţă în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalismul şi devotamentul cu care a slujit această armă. Ceremonialul s-a terminat cu defilarea efectivelor unităţii. Narcis MANOLE

The most visited gambling websites in The UK