Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Ciolan cumpără de la vecini 

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 261

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Mai_2383_Clipboard20.jpg

Pentru nevoile mai „mărunte”, primarul de la Dârmăneşti se ajută cu vecinii, după cum arată cele mai proaspete „cumpărături” efectuate prin sistemul electronic. De la o firmă din Coşeşti, Emilian Ciolan a procurat lemn de 50.000 lei. Mai precis, 140 de metri steri de lemn de foc, esenţă tare, uscat şi tăiat la dimensiunile optime pentru foc, după cum a sunat comanda autorităţii contractante. Preţul pe metrul ster convenit cu Euro Forest Energy Alidia s-a cifrat la 357 lei, bani în contul cărora se asigură şi livrarea la sediul beneficiarului, pentru a fi depozitat în punctul specificat de acesta.

Un serviciu cu o valoare ridicată a fost şi cel de întocmire a studiului de fezabilitate sau a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru infrastructura de transport, încredinţat direct firmei piteştene Romarg Proiect Center SRL. Lucrarea de proiectare, obţinută la preţul de 71.162 lei, cuprinde: tema de proiectare, ridicare topografică avizată de O.C.P.I., studiu geotehnic avizat de verificator autorizat.

Graţie achiziţiei de lămpi stradale, cumpărate în această primăvară, de la un SRL din Domneşti, sătenii de la Dârmăneşti ar trebui să aibă mai puţine reclamaţii la adresa acestui serviciu asigurat de Primărie. Într-o primă tranşă, Ciolan a procurat de la SC Light Bulb Team SRL 18 corpuri de iluminat stradal, cu următoarele caracteristici: putere - 30W, flux luminos - 4.800 lumeni, tensiune - 220 - 240 VAC, grad de protecţie - IP 65, unghi fascicul - 120 grade, temperatura culoare - 6000 K, garanţie - 5 ani, la preţul de 892,50 lei bucata. Totalul tranzacţiei din aprilie, care include şi accesoriile, s-a ridicat la valoarea de 16.065 lei. Tot luna trecută, primarul Ciolan a comandat aceleiaşi firme din Domneşti un lot de 21 de corpuri de iluminat stradal, la fel ca primele, care l-au costat 18.742,50 lei.  “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK