Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Bărbierii, o categorie socială pe cale de dispariţie

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 769

 

De la cuvântul în limba Latină „barba” a provenit cuvântul bărbier, adică acea persoană care rade sau potriveşte barba. Sub influenţa măsurilor de civilizaţie modernă, termenul bărbier a fost înlocuit prin cuvântul „frizer”, preluat din Limba Germană (Friseur). Dar facem precizarea că, prin acest cuvânt, se înţelege acea persoană care potriveşte părul de pe cap, neavând nimic cu barba. Deci, aceste două cuvinte nu sunt sinonime. Prin întrebarea-ghicitoare: „înaintea cui şi regele ţării îşi descoperă capul?” se poate găsi răspunsul logic.

Progresele civilizaţiei i-au obligat pe cei ce se ocupau de această meserie să introducă cuvinte noi. Termenii ca: manichiură, pedichiură, coafare, masare, ca şi materialele cosmetice vin ca noi denumiri. S-a ajuns până la o ierarhizare a acestor meserii cu care s-a creat o bună clientelă a lucrătorilor din această ramură. Serviciile prestate de aceşti lucrători pe diferitele părţi ale corpului omenesc sunt bine remunerate. Clienţii de toate vârstele şi sexele nu se vaită niciodată de contravaloarea toaletelor periodice executate pentru menţinerea eleganţei lor. Cândva, această meserie se practica numai cu foarfeca, cu briciul şi cu pieptenele. Istoria ne spune că nu toate popoarele antice se bărbiereau sau se tundeau. Evreii erau opriţi de religia lor să pună tăişul „sabiei” pe obraz, romanii îşi rădeau barba sau o tundeau, geto-dacii îşi tundeau rar barba. Barba era simbolul bărbăţiei, aşa cum fulgii şi penele sunt podoabele cocoşului sau ale păunului. „Barba păstrează faţa” era o motivaţie a acelora „certaţi” cu bărbierul, preferând neglijenţa în ţinută. Preoţilor şi călugărilor, prin natura ocupaţiei lor, nu li se îngăduia să se radă. Tehnica a creat maşini de tuns electrice, depilatorul, feonul, aparatul de masaj, maşina de bărbierit cu multiple tăişuri, etc. Regii, împăraţii şi comandanţii de oşti purtau bărbi. Pe treptele civilizaţiei, meseria de frizer a apărut ceva mai târziu, dar nu rare sunt împrejurările în care istoria îi pomeneşte la cererea conducătorilor de state ca primii slujitori ai „sănătăţii publice” din oraşe şi din târguri. Şi spitalele se foloseau de aportul lor. Aceştia, pe lângă meseria ce o practicau, vindecau bătăturile, extrăgeau măsele, foloseau lipitorile şi leacurile băbeşti. În Moldova, de exemplu, înainte de 1460, Ştefan cel Mare l-a avut la curtea sa pe bărbierul genovez Maestro Zoane. Numărul maeştrilor la curţile domneşti era în creştere. În unele oraşe ale ţării, poate şi în Câmpulung, bărbierii erau conduşi de un staroste sau vătaf, pentru susţinerea intereselor lor. Astăzi, numărul lor este în scădere. Frizerii Câmpulungului din trecut lucrau, cei mai mulţi, sub patronajul unor firme ale căror embleme se mai văd şi astăzi în fotografii. Firmele de odinioară ca: „La Odica”, „La Ţâru”, „La Arsene” şi „La Briciul lui Cuza”, au rămas numai în memoria celor de vârsta a treia. Aceste localuri erau aglomerate în ajun de sărbători, unde frizerii de altădată, recunoscuţi după bluzele lor albe, nu se sfiiau să săpunească un bărbat sau să coafeze o doamnă în văzul trecătorilor de pe stradă prin ferestrele fără de perdele. Era şi acest fapt un mijloc de a face reclamă. De remarcat buna solidaritate dintre ei şi gradele de rudenie dintre aceştia. Alex BARBU

 

The most visited gambling websites in The UK