Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Pensionarii au, anul acesta, mai multe destinaţii pentru tratament balnear

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 448

Conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, numărul maxim de locuri în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice pentru anul 2019 este de 59.622, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere. La cele 59.622 locuri se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet. Nota de fundamentare a proiectului precizează că „în proiectul de Lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019 sunt prevăzute sume cu această destinaţie în valoare de 335,113 milioane lei (...). Astfel, din această sumă vor fi asigurate maximum 59.622 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii asigurate în unităţile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, iar diferenţa de bilete se va stabili în urma finalizării procedurii de achiziţie“. Potrivit proiectului, numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete.

 

The most visited gambling websites in The UK