Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Centenarul ultimului as al aviaţiei româneşti

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_februarie_2357_Clipboard01.jpgZiua de 5 februarie a fost dedicată unui argeşean, din fostul Muscel, mai exact singurului pilot român de vânătoare din Al Doilea Război Mondial, în viaţă, care a împlinit 100 de ani. Cu această ocazie, generalul Ion Dobran a mai primit o stea şi a fost decorat de preşedintele Iohannis cu Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler. Pe 1 decembrie anul trecut, veteranul a survolat Arcul  de Triumf, chiar în timpul Paradei de Ziua Naţională. Ochii lui la fel de albaştrii precum cerul, pe care acesta a luptat pentru patrie, au fost plini de fericire la ceremonialul organizat de Statul Major al Forţelor Aeriene.

 

Veteran aviator, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul de flotilă aeriană Ion Dobran este singurul pilot în viaţă din Grupul 9 Vânătoare, care a scris istorie în aviaţia militară, când efectua misiuni împotriva Germaniei, devenit un simbol, un model de onoare şi demnitate militară, dar şi o sursă de admiraţie pentru tinerele generaţii. Pentru paginile sale glorioase scrise în istoria ţării noastre, Ion Dobran a fost sărbătorit la împlinirea celor 100 de ani de viaţă, de Statul Major al Forţelor Aeriene. Ceremonialul a început cu onorul militar şi cu intonarea imnului, urmat de un cuvânt de deschidere oferit de şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul maior doctor Viorel Pană, urmat de reprezentantul muzeului militar „Ferdinand I”, Florin Turturică, cel care a făcut o descriere completă a vieţii eroului cerurilor româneşti, Ion Dobran. După prezentare, Constantin Dudu Ioescu, consilierul de stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale al administraţiei prezidenţiale, a dat citire decretului oferit de preşedintele Klaus Iohannis, prin care eroul a fost înaintat în gradul de general-locotenent şi i s-a conferit ordinul „Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler”. 

Momentul mult aşteptat a fost atunci când eroul s-a ridicat în picioare şi s-a îndreptat către microfon. A ţinut să le mulţumească celor prezenţi şi să vorbească despre câteva momente importante din viaţa sa. 

„Dragii mei. Am trăit odată cu aviaţia. Vă mulţumesc din toată inima şi mă simt onorat să fiu un exemplu al celor care nu mai sunt acum şi pentru cei care trăiesc încă şi duc aripile româneşti pe tehnica modernă, mult mai departe.”, a transmis eroul Ion Dobran.

Activitatea sa pe front este aşa cum mai găsim doar în poveşti, doar în scrieri şi în documentare. Acest erou are 340 de misiuni de război, 74 de lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol.

„Parcă ieri am întrerupt zborul, dar a trecut cam mult de atunci. Am avut bucuria ca la această vârstă să mai zbor de două ori la manşă şi ca sa fiu sigur că pilotul instructor cu care eram nu punea mâna pe manşă, l-am rugat să ţină mâinile pe parbriz, deasupra. Aproape 1050 de misiuni de căutare a inamicului am executat pe front şi l-am găsit greu, în 74 de lupte aeriene.”, a continuat generalul Ion Dobran.

A fost doborât de trei ori, dar a scăpat fără răni grave. Acum, la 100 de ani, a primit numeroase daruri. O machetă a unui avion F16, un combinezon de zbor, dar şi scrisori din partea tuturor românilor care au ţinut să îi scrie la ceas aniversar. Eroul, născut pe 5 februarie 1919, în localitatea Văleni, Ordinul Coroana României, Ordinul Virtutea Aeronautică, Ordinul Virtutea Aeronautică Cavaler, Ordinul Virtutea Aeronautică Ofiţer şi Ordinul Leul Alb Cehoslova. Ca el, probabil, nu se va mai naşte niciodată, însă un lucru este clar: istoria nu moare niciodată, datorită oamenilor de cinste, adevăraţilor eroi care au luptat pentru ca noi astăzi să fim un stat unitar, suveran, indivizibil şi independent. D.B.

 

Evenimentul Muscelean