Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Alt jurnalist muscelean s-a stins din viaţă

  • Written by E.M.
  • Hits: 1437

b_400_250_16777215_10_images_2300_jurnalist-mort.jpgLa o lună după jurnalistul lereştean George Berevoianu, s-a stins din viaţă alt muscelean, scriitorul, poetul şi jurnalistul de mare calibru, Ciprian Chirvasiu. Acesta a încetat din viaţă vineri, 13 iulie 2018, la numai 54 de ani.

Scriitorul s-a născut pe 25 ianuarie 1964, în comuna Schitu Goleşti. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Baia Mare, în 1987. A făcut parte din conducerea publicaţiilor „Totuşi, iubirea”, „Evenimentul Zilei”, „Informaţia de prânz”, „Săptămâna financiară”. A debutat în poezie în anul 1996, cu volumul „Profesorul de limbă moartă”, dar a fost autorul a numeroase cărţi. Era membru al Asociaţiei Culturale „Direcţia 9” şi a lucrat în aproape toate marile redacţii din Bucureşti. A fost, printre altele, redactor şef-adjunct la „Săptămâna Financiară”, senior editor al săptămânalului „Eurolider”, şef al departamentului „Reportaj” la „Jurnalul  Naţional”, redactor şef-adjunct la „Evenimentul Zilei”, secretar general de redacţie la „Ziarul Financiar”. Între 1995 şi 1996 a fost purtător de cuvânt şi consilier personal al lui Constantin Nicolescu, în perioada când acesta era prefect de Argeş. În 2003, a primit premiul pentru expresivitate jurnalistică. În ultima perioadă, ţinea un curs de poezie pentru copii, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, la care se înscriseseră peste o sută de copii.

=„Am „dat” şi am intrat la Facultatea de Filologie din Baia Mare, visând să devin un profesor de literatură la fel de bun ca Ghemaru, Pâslaru şi Petry, iar nu preot în comună”

Iată ce a apărut în catalogul „Marii revederi a Liceului de Atletism” Câmpulung, pagini scanate şi postate pe Facebook de caricaturistul Bogdan Petry.

„Scriitor Ciprian Chirvasiu: „Definiţia destinului: doi ani. Alţi doi. Plus două ceasuri.

Tocmai plecasem din Câmpulung la Piteşti, eram fericit, evadasem din constrângerile tandre ale familiei, aveam lumea în faţă până la graniţele României. La Piteşti, am devenit anarhic, îmi şedea bine, învăţam, iubeam, dădeam cu pumnul, puneam muşchi. Însă, după doi ani, am fost nevoit să mă întorc acasă. Pentru încă doi ani. Doi ani, care mi-au schimbat radical destinul. Am plecat iar în lume, dar eram cu totul altul: un om transfigurat de revelaţii, de prietenia colegilor şi a dascălilor. Alt om. Alt traseu, care urma să le atragă pe celelalte. Întâmplător sau nu, tot două, dar două ore au fost cele care au produs această fractură fundamentală. O să încerc să le recompun frugal. Deci aproximativ. A trecut atâta timp, că doar vremea ne-a mai rămas!

În timpul studiilor post-gimnaziale, de Filologie-Istorie (prima „treaptă” - doi ani - la „Zinca Golescu”, din Piteşti, cea de-a doua - la secţia similară a Liceului de Atletism din Câmpulung Muscel, aşa erau vremurile), am „prizat” literatura „la epidermă”, cum se spune. Eram mai preocupat de aprofundarea, prin „meditaţii” particulare, a teologiei, domeniu către care urma să mă îndrept vertiginos, după liceu.

Încercările literare de atunci ne-au nicio relevanţă, sunt simple tatonări de situare într-un fel seducător de comunicare prin scris. Conform programei şcolare, pe lângă Limba şi Literatura Română (pe care mi le-a predat strălucit profesorul Teodor Pâslaru, în casa copilăriei căruia a locuit Constantin Noica, pe vremea exilului politic câmpulungean) şi ultrarafinatul profesor Marian Petry, care, premonitoriu parcă pentru ce se întâmplă acum împrejur, mi-a dezvăluit cum pot să supravieţuiesc în ostilitate jucând teatru, ar fi trebuit să aprofundez şi Limba Engleză. Dar lipsa temporară a unui cadru didactic calificat m-a determinat să chiulesc organizat şi justificat de câteva ori pe săptămână şi să mă apuc de mâncat merdenele, de băut sucuri sau alte licori, şi de fumat, cu gaşca mea dragă şi supermişto, sub un picior de pod din apropiere. Ca să-mi tempereze năravurile, sperând că şi ceilalţi se vor pune „la dungă”, dirigintele şi profesorul de Franceză Virgil Ghemaru, mi-a propus să participăm la o oră de-a sa. Niciunul dintre noi habar n-aveam de Limba Franceză, dar am acceptat cu toţii, din pudoare şi din respect. În acea oră de curs, domnul Ghemaru a vorbit special pentru noi în româneşte, despicând hermeneutic, din toate „poziţiile de tragere”, poemul „Sur le pont Mirabeau”, al lui Guillaume Apollinaire. Ora s-a încheiat, domnul Ghenaru şi-a luat catalogul şi a dat să iasă. Eram încremeniţi cu toţii, nimeni nu se ridicase din bănci să hărmăluiască, tăcere deplină. Urma ora de Fizică.

În prag, Ghemaru s-a oprit şi ne-a spus: „Mai staţi puţin. O să vorbesc cu domnul Dorobanţu să-mi împrumute încă un ceas”. S-a întors şi a continuat. Când a sunat clopoţelul, a ieşit din clasă în aplauze, mai ales în cele ale „bandiţilor de la Engleză”. Aşadar, după alte două ore, din idealul meu teologic s-a ales praful, spre marea, repetitiv-presantă şi de neconsolat dezamăgire a tatălui meu, care a şi murit nedumerit de ce mi s-a întâmplat, când şi de ce. (…)

Am „dat” şi am intrat la Facultatea de Filologie din Baia Mare, visând să devin un profesor de literatură la fel de bun ca Ghemaru, Pâslaru şi Petry, iar nu preot în comună.

Şi am decis să mă afund total şi definitiv în poezie. Este pricina iniţială şi iniţiatică pentru care azi mă mişc ca un bărzăune tâmpit în contemporaneitate, ca să-i zis aşa. Dar afirm cu mândrie mare, cu trufia suficientă care să le dea odihnă, acolo unde sunt, iar Domniile Lor să mă ierte! Cred că am ajuns un profesor la fel de bun ca Teodor Pâslaru, Marian Petry şi Virgin Ghemaru! Însă, ironia a făcut ca să nu stărui nici în această vocaţie. La 23 de ani, aveam energii de irosit. Şi a fost să fie: prin 1986, Adrian Păunescu m-a smuls de la catedră, m-a dus la Bucureşti şi m-a făcut jurnalist. Am publicat câteva cărţi. Povestea este lungă, presărată de drame. Presa a murit.

În şcoala de azi nu mă pot întoarce, fiindcă n-o mai pricep!

Acum, trăiesc aproximativ, exact din ce m-a învăţat Virgil Ghemaru în 1980: La Muzeul Naţional al Literaturii Române, am un curs prin care încerc să le explic ce este poezia elevilor de liceu. Elevilor din generaţia Facebook! Am crezut că la acesta se vor înscrie doar câţiva rătăciţi, cum am fost şi eu cândva. Am lista în faţă: 217! Domnule Ghemaru, aţi avut dreptate!

Şarpe şi Bogdane: n-o să vă iert niciodată că m-aţi făcut să plâng în hohote acum! Pe 14 aprilie 2018, am de ţinut la MNLR „cursul lui Ghemaru”. Dar sunt şi eu cu voi, acolo! Dacă vă veţi gândi la mine acum, o să vedeţi limpede cum închinăm împreună un pahar. Închinându-mă vouă!”

Cauza morţii nu a fost făcută publică, dar se pare că acesta ar fi fost bolnav.

Conform presei mondene, Ciprian Chirvasiu a fost căsătorit cu sora lui Mircea Badea. În vara lui 2005, Ciprian Chirvasiu divorţa de soţia sa, Olivia, iar în toamna acelui an începea o idilă cu Nety Badea, sora realizatorului tv Mircea Badea. Cei doi s-au căsătorit, dar au divorţat în anul 2008. Ei au împreună o fetiţă, alintată de cei dragi cu apelativul „Rontzi”. Aceasta a câştigat medalia de aur la un concurs naţional de dansuri pentru copii în 2014. Mircea Badea este foarte apropiat de fetiţă, pe care a adus-o şi la postul de radio la care are emisiune.

Trupul neînsufleţit al poetului este depus la casa părintească din satul Lăzăreşti, comuna Schitu Goleşti. 

sursa foto: Facebook

The most visited gambling websites in The UK