Menu
TRAFIC

„În faţa locuinţei familiei Ciotei există deja două lămpi, iar în dreptul nostru, niciuna. Aşa se onorează o solicitare?”

  • Written by Claudiu VIȘAN
  • Hits: 819

b_400_250_16777215_10_images_2297_ciotei.jpgAleea Plopilor, cu relele sale, revine între sesizările adresate redacţiei noastre, deşi starea infrastructurii, departe de a face cinste autorităţilor locale, a mai fost prezentată în Evenimentul Muscelean şi reclamată şi la şedinţele Consiliului Local. Degeaba, însă, căci doleanţele orăşenilor de pe o fundătură paralelă cu strada Constantin Brâncoveanu nu s-au putut soluţiona decât pe jumătate. Proprietarii de pe acest braţ poziţionat lângă calea ferată şi mărginit pe partea stângă de bălării atât de înalte încât de-abia se zăresc din ele lămpile de iluminat, pentru montarea cărora aceşti contribuabili au pledat cu anii, au tot dreptul să fie nemulţumiţi. Ca să ne convingem şi noi de motivul supărării lor, au insistat să revenim pe străduţa care porneşte de la bariera de pe podul de la „Chimic”, unde asfaltul n-a ajuns decât la intrare. Pe restul distanţei, nu diferă cu nimic de o cărăruie de pădure, nici uliţă de ţară, plină de gropi, bălţi, smocuri de iarbă crescută pe mijloc, despărţind adânciturile trasate de roţile maşinilor care străbat fundătura cu locuinţe frumoase, îngrijite. Mai puţin exteriorul lor, care ţine de responsabilitatea Primăriei. Constatând că, şi în acest an, programul de asfaltări al ADP-ului omite Aleea Plopilor, un reprezentant al familiilor dezavantajate de condiţia căii de acces şi reţeaua de iluminat care nu acoperă toată lungimea străzii a expediat ziarului nostru o petiţie, al cărei conţinut vi-l prezentăm în continuare:

„Strada Aleea Plopilor, asfaltată şi iluminată… doar parţial! 

b_400_250_16777215_10_images_2297_ciotei2.jpg

Am făcut nenumărate solicitări către conducerea Primăriei municipale - de mulţi ani în urmă, până în prezent - referitoare la situaţia străzii Aleea Plopilor, în legătură cu asfaltarea şi iluminatul public al acesteia. Vă invităm să faceţi „o plimbare” pe strada sus amintită pentru a vedea şi constata cum se execută o lucrare de iluminat public de către firma contractată de Primăria municipală.

Am solicitat în numeroase audienţe iluminatul străzii şi, într-un final, visul nostru s-a îndeplinit... dar, parţial! Firma a executat lucrarea numai pe o distanţă de 3/4 din lungimea acesteia, au oprit reţeaua pe care au început-o cu aproximativ 50 de metri înainte de locuinţele noastre, de ce? Când am întrebat reprezentanţii firmei de ce nu au mers până la capăt, aceştia mi-au spus că aşa au primit dispoziţie din partea primarului. Noi plătim impozitul integral, nu 50% şi îl întrebăm pe domnul primar dacă a participat la recepţia lucrării şi dacă e mulţumit de aceasta, că noi nu suntem. Dacă între prima şi a doua lampă este o distanţă de circa 20 de metri, între celelalte trei lămpi este o distanţă variabilă, inegală. În faţa locuinţei familiei Ciotei există deja două lămpi, iar în dreptul nostru, niciuna. Aşa se onorează o solicitare?

Referitor la asfaltare, Primăria ne-a promis că, în această vară, va continua lucrarea, dar aşteptarea este la ordinea zilei. În planul de reabilitare a străzilor prezentat şi în ziarul Evenimentul Muscelean, această stradă nu este menţionată, cât să mai aşteptăm? 

Strada fiind situată în centrul municipiului, plata impozitului este mai mare decât a celor aflate la periferie. Nici angajaţii firmei de salubrizare nu intră cu maşina pentru ridicarea gunoiului menajer, din cauza stării drumului. O stradă înfundată, respectiv strada Mihai Eminescu, este iluminată până la ultima casă, acolo se poate, iar la noi, nu.

Cu mulţumiri, familiile (cinci) defavorizate din zona amintită.”

b_400_250_16777215_10_images_2297_ciotei3.jpg

Redactorii noştri au dat curs solicitării oamenilor de a imortaliza din nou condiţia jalnică a drumeagului, mai ales după ploile serioase ale lunii iunie, iar cele constatate susţin reclamaţiile purtătorului de cuvânt al zonei situate în „buricul târgului”. Cât despre iluminat, într-adevăr, tronsonul care beneficiază de reţea cuprinde şase lămpi. După cea de-a şasea, deşi Aleea Plopilor continuă cu alte gospodării… pauză. Dar dacă aşa a hotărât primarul…

 

The most visited gambling websites in The UK