Menu
TRAFIC

Omul străzii care stă în fosta clădire de la Edilul îşi vrea familia înapoi

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 999

b_400_250_16777215_10_images_2271_boschetar.jpgSorin Barbu, bărbatul ajutat de către un militar de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, cel a cărui poveste v-am relatat-o în ediţiile trecute, a văzut că poate fi ajutat şi îşi cere familia înapoi. Bărbatul apelează la toţi cei care îl văd să îl ajute să îşi caute cele patru surori, în speranţa că poate avea şi el o casă.

Fără acte, fără familie şi singur. Aşa trăieşte Sorin Barbu, bărbatul de 47 de ani, ajutat de Irinel Bădulescu. Bărbatul locuieşte de 15 ani într-o clădire veche a societăţii Edilul C.G.A., o clădire părăsită, mizeră şi fără niciun fel de încălzire. Acesta îşi face veacul zilnic în preajma Unităţii Militare a Vânătorilor de Munte, cerând bani sau de mâncare. Mediul în care trăieşte este unul greu de imaginat, asta din cauza gunoiului care îl înconjoară şi al şobolanilor. Irinel Bădulescu face eforturi zilnice să îi ofere o masă caldă, să îl îmbrace din cap până în picioare şi să îi creeze cât de cât un trai mai uşor. Ieri, am mers în vizită, împreună cu militarul, la Sorin Barbu.
Este prietenos şi ochii lui încă mai prezintă puţină speranţă. Ne-a primit în casa lui, chiar dacă nu este una ca a oamenilor normali. Prin tavan mai plouă, dar bărbatul este ajutat de militar să menţină curăţenia şi să aibă haine curate. Are o masă, pe care mănâncă în fiecare zi mâncarea adusă de Bădulescu. Şi tot acolo, îşi petrece zilele cu gândul la familia sa, la cele patru surori cu care şi-a împărţit copilăria. „Eu cred că una dintre surori m-ar ajuta. Nu am numărul lor de telefon, că le-aş fi sunat. Ştiu că ele sunt prin Târgovişte, Buzău, pe Valea Negoiului… nu mai ştiu. Am nepoţi şi ei nu ştiu că exist. Ultima dată, le-am văzut acum 25 de ani. Dacă aici au vândut casa din Poienari, toţi am rămas aşa. Aveam apartament la Rotunda, dar nu îl mai avem. Am dormit şi într-o Dacie, acolo mi-a fost greu, mi-au îngheţat picioarele. Puteţi să îmi găsiţi o soră de a mea?”, ne roagă Barbu.
Militarul Bădulescu îl ajută în fiecare zi fără a aştepta nimic în schimb, doar înţelegere. A încercat încă de la început să îi caute actele, familia, însă cu cât trece timpul, cu atât este mai greu.

b_400_250_16777215_10_images_2271_boschetar1.jpg„Facem haz de necaz, mortul nu visează, deci, noi trăim şi trebuie să visăm”

Actele le-a pierdut de mai mult timp, însă ştie cine este şi cum îl cheamă. În acelaşi timp, simte în ce condiţii trăieşte, simte că nu este bine şi îşi doreşte să îşi mai vadă măcar odată toate surorile şi, poate aşa, una dintre ele l-ar lua acasă.
„Nu am acte. Pe ce adresă să îmi facă? Cel mai mult îmi doresc familia înapoi, să văd unde sunt. Nu mai ştiu nimic de ei. Să mă ia acasă, nu vreau să mai locuiesc aici, iar dacă nu mă vor, rămân aici până mă ia Dumnezeu. Nu mă aşteptam să găsesc un om care să mă ajute atât de mult şi să mă sprijine. Nu m-a lăsat Dumnezeu, mi l-a trimis pe Irinel. Îi sunt recunoscător.”, spune omul străzii.
Între cei doi s-a format un fel de prietenie. Omul străzii ştie că, în fiecare zi, militarul va veni la el, să îi aducă mâncare caldă sau să vorbească. Aşa cum v-am povestit şi data trecută, Irinel a fost alături de acesta şi de sărbători. Contează mult să ajuţi un om să înţeleagă că nu este singur pe lume.
„Irinel e cuminte, mă ajută mult. Contează mult asta, pentru că mie îmi este greu. E greu să trăieşti pe lumea asta fără familie. Eu mai fac glume cu oamenii. Am lucrat aici în clădire, mai râdeam cu ei, m-am învăţat aşa. L-am cunoscut pe militar, pentru că mă duceam mereu pe la poarta unităţii şi l-am chemat într-o zi să mă ajute. Mi-a adus mereu mâncare, mi-a făcut curăţenie”, a mai adăugat Sorin.
Omul zâmbeşte şi îşi păstrează simţul umorului indiferent de situaţie, mai ales pentru că se simte sprijinit de Irinel. Acesta, la rândul lui, este fericit că poate ajuta pe cineva.
Ba mai mult, este convins că prin această situaţie cea mai frumoasă parte a fost să îşi dea seama că are un suflet mare pe care îl poate împărţi cu ceilalţi. „Pentru mine, Sorin înseamnă, în primul rând, un om care nu poate să se ajute singur. Trebuie să îl sprijinim. Asta ar trebui să o facă toată lumea. Sorin m-a ajutat să descopăr că pot ajuta oamenii. Stă pe lângă noi de peste 11 ani pe aici la unitate. De la un timp a început să aibă probleme de sănătate. Am simţit că are nevoie de ajutor. Familia mea mă sprijină. Şi soţia mă ajută să îi fac curăţenie. Sunt zile în care nu sunt acasă şi nu ajung acolo, însă mai este cineva care îl ajută mai rar. Îşi are mâncarea caldă. Noi, oamenii care avem de unde şi care putem să facem ceva, preferăm să aruncăm mâncarea la gunoi decât să ajutăm pe cei care ar avea nevoie, nu este normal să se întâmple aşa ceva.”, spune Irinel.
Este trist să vezi în ochii acestui om al străzii, care mai are doar sprijinul oamenilor de bine, numai tristeţe şi dorinţa de a îşi revedea surorile. Şi, totuşi, acesta vrea zi de zi să vorbească cu oamenii, să fie mai bun şi să râdă din micile lucruri ale vieţii. Fiind la el în vizită, am văzut şi o pisică, de care are grijă din când în când. Din puţinul lui, dă şi unui animal, cât de mic, dovadă că, în adâncul minţii lui şterse de trecerea nemiloasă a timpului, tot a rămas sentimentul de a ajuta, chiar dacă acum el este cel ajutat. Zilele pentru Sorin Barbu sunt doar noi şanse la speranţa că, într-o zi, cineva îl va lua acasă.

The most visited gambling websites in The UK