Menu
TRAFIC

Condamnaţi pentru infracţiuni silvice

  • Written by Mircea SIMIONESCU
  • Hits: 411

Cinci musceleni au fost condamnaţi pentru infracţiuni silvice, după ce au tăiat fără drept arbori de pe proprietatea Ocolului Silvic Păpuşa Rucăr. Infracţiunea a fost săvârşită de Ioan Alin Luca, Adrian Alin Onică, Tiberiu Ionuţ Mondoc, Liviu Florin Onea şi Gheorghe Fieraru, toţi din Valea Mare Pravăţ, în anul 2015, când pe numele lor a fost deschis dosar de cercetare penală, după ce au fost prinşi de poliţişti transportând arbori furaţi. Pentru că bărbaţii şi-au recunoscut vina, procesul s-a derulat într-un singur termen. Pe 28 februarie 2018, doi dintre inculpaţi au fost condamnaţi de Judecătoria Câmpulung la amenzi penale, iar pentru restul continuă urmărirea penală. Adrian Alin Onică şi Ioan Alin Luca s-au ales cu câte 180 de zile amendă, fiecare zi valorând câte 10 lei. În final, bărbaţii au de achitat 1.800 de lei, cuantumul pedepsei, şi câte 20 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Ambilor inculpaţi, instanţa le-a atras atenţia că, dacă nu-şi achită amenzile penale, vor fi înlocuite cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Acţiunea civilă, cu Ocolul Silvic Păpuşa Rucăr parte vătămată, a fost lăsată nesoluţionată. În schimb, Judecătoria Câmpulung a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat de Parchet cu Liviu Florin Onea, Gheorghe Fieraru şi Tiberiu Ionuţ Mondoc, cercetaţi pentru infracţiuni silvice. În cazul lor, instanţa a dispus ca dosarul nr. 623/P/2015 (actele de urmărire penală, care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei) să fie trimis procurorului care s-a ocupat de caz, în vederea continuării urmăririi penale. Hotărârea Judecătoriei Câmpulung nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

The most visited gambling websites in The UK