Menu
TRAFIC

Ţaţa Lenuţa lu’ Păceşică, sărbătorită la 104 ani

  • Written by Alex BARBU
  • Hits: 854

b_400_250_16777215_10_images_2256_femeie-104ani.jpg104 ani… O vârstă la care mulţi dintre noi visăm să ajungem, sperând cel puţin să nu fim o povară pentru ceilalţi... Pentru Ileana Păceşică, din satul Jugur, comuna Poienarii de Muscel, 104 ani e o etate la care nu a visat, dar pe care o înfruntă cu stoicism şi demnitate. Nu e ca la 100 de ani, când încă mai putea să trebăluiască prin gospodărie, însă consideră că viaţa trebuie să-şi urmeze cursul şi să fie preţuită până în ultima clipă! Femeia e împăcată de mult cu bătrâneţea, iar energia spirituală, pe care o emană încă, nu lasă loc de milă, ci surprinde şi impune respect. Poate, din acest motiv, „ţaţa Lenuţa”, aşa cum este cunoscută în sat, se bucură din partea localnicilor şi nu numai de atenţia cuvenită vârstei, dar şi minţii, deloc obosită de trecerea anilor. O grămadă de amintiri, pe care le povesteşte oricui are timp să le asculte, sunt o companie cât se poate de savuroasă.

„Am petrecut şapte preoţi pân-acuşica!”

Cel mai vârstnic locuitor al comunei Poienarii de Muscel a împlinit, pe 30 ianuarie, 104 de ani, o vârstă care duce cu gândul la patriarhii din vechime, o vârstă rezervată numai celor tari, cum sugerează undeva textul biblic. Ileana Păceşică a fost sărbătorită cu mult drag de membrii familiei, în casa în care s-a născut şi a trăit, din satul Jugur, sub dealul Cornului, bucuria fiindu-le împărtăşită şi de alţi oaspeţi care au cunoscut-o şi o respectă. Întrebată cum se simte la această vârstă venerabilă, bătrâna ne-a mărturisit: „Eh, cum să mă simt, mă simt binişor acuşica, că dacă mă simţeam bolnavă şi m-aş văita, poate mă duceau la spital, dar aşa?! Dacă mă doare capul, iau pastile. Azi noapte, am luat două pastile. Am luat una, nu m-am putut odihni. Am mai luat şi alta, Fasconal, cu ăla mă mai liniştesc eu, şi cu Algocalmin. Am luat două pastile aseară şi am adormit. Dar, uite, mă dor rău picioarele noaptea. Nu mă gândeam să ajung la vârsta asta. Au venit şi de la Mioveni, vreo 3-4 inşi, să mă vadă cum sunt la 104 ani! Au venit persoane şi de la Bucureşti, au venit amândoi preoţii din sat, au stat colea-aşa - ce nu m-aş fi gândit eu - că am fost cu Biserica! Am ajutat la biserică, cum le-am spus eu! Am petrecut şapte preoţi pân-acuşica, cu ăştia doi care-s acum! S-au mirat şi dânşii! Şi aşa am petrecut anii ăştia patru, de la o sută, mai mult aşa, la pat. Nu în dureri mari, că, dacă aveam dureri, mă duceau la spital. M-a potolit cu pastile, cu alea, am avut fata bună de m-a îngrijit... A fost ca o mamă ea pentru mine, nu eu pentru ea!”

A mâncat sănătos şi nu a băut alcool

Ileana Păceşică este un adevărat model de viaţă pentru cei tineri care doresc să atingă vârsta de 104 de ani. A crescut cu frică de Dumnezeu, nu a făcut abuzuri culinare şi nu a mâncat orice, nu a consumat alcool şi a muncit din răsputeri toată viaţa. Conform „tiparului” reportajelor despre persoane ce au trăit ani mulţi, am vrut să aflăm niscaiva reţete de longevitate. Pentru bătrâna din Jugur, una dintre acestea nu pare să fie viaţa fără griji, pentru că a avut destule. Poate că ţaţa Lenuţa a ajuns la 104 ani pentru că a mâncat sănătos, numai produse de la ţară. Poate pentru că salatele şi verdeţurile de orice fel, dar şi produsele lactate sunt mâncărurile ei preferate. „Eu, în viaţa mea, nu am fost băutoare. În ultimii patru ani, nu am băut o ceaşcă de ţuică, o cană de bere. Aşa am dus-o. Mâncare din casă, alimente din astea, caş, lapte, ouă, legume, verdeţuri, carne mai puţină. Cu mămăligă, pâine mai puţină, că nu prea era când eram tânără. Acum, carnea nici nu mai merge pe gât, nu ştiu de ce! Omul meu a fost cioban şi se ducea cu oile pe munţi şi venea la câte-o lună, o lună şi jumătate acasă, şi eu trebuia să le fac fân la vite, că venea iarna şi trebuia să aibă ce mânca. Mă duceam de aici până în vale, la Suslăneşti, că acolo făceam fân. Mă duceam dimineaţa plângând, veneam seara plângând! Acasă aveam şi eu animale, vacă, oi, găini... Nu am fost deloc bolnavă, în afara celor două operaţii pe care le-am făcut, de hernie inghinală şi apendicită. Am muncit cât am putut, la fân, la prune, la sapă... Nu m-am dat niciodată înapoi. Aşa am petrecut viaţa toată, până la o sută de ani! De-atunci, stau mai mult în pat!”, ne-a declarat bătrâna.

A pierdut doi copii

A fost o învingătoare, ieşind cu bine din toate necazurile de care a avut parte. Şi nu au fost deloc puţine. Primul copil, o fetiţă, i-a murit la vârsta de trei ani. Apoi s-a prăpădit singurul ei fecior, la vârsta majoratului. Nu a rămas decât cu Firica, mezina familiei. Alături de soţul ei, Petre, cioban de meserie, trecut la cele veşnice în 1996, la vârsta de 91 de ani, a continuat să-şi ducă traiul greu pe mai departe, trudind în gospodărie, la câmp şi la munte, bucurându-se de cei 6 nepoţi, 5 strănepoţi şi 3 stră-strănepoţi. Femeia are încă putere să zâmbească şi ne-a dat o adevărată lecţie de viaţă. „Cele mai mari necazuri din viaţa mea au fost când mi-au murit copiii. Am avut un băiat de 18 ani, mi-a murit. A fost într-o şcoală de cântăreţi la biserică, tocmai la Cozia, la Turnu Roşu. Erau călugări mulţi acolo şi, iarna, îi punea să le aducă lemne din pădure, să se încălzească. El a răcit şi apoi, dintr-o infecţie la picior, a murit. Au mai fost şi alţii, dar au scăpat, că ieşise penicilina. Când a fost băiatul meu, nu era penicilina! Am mai avut o fată de trei ani şi jumătate şi a murit şi aia! Când a fost dizenteria aia mare, de au murit mulţi oameni! Ce de copii şi oameni mari au murit! Astea au fost necazurile mele cele mai mari. Aşa, că au murit şi mama, şi tata, maica bătrână... A fost durere, dar nu ca la copii! I-am petrecut pe toţi şi satul jumătate! Prea puţini au mai rămas din câţi cunoşteam.”, povestea Ileana Păceşică.

„Doamne, Doamne, vin germanii, Doamne!”

Deşi avea o vârstă fragedă, ţaţa Lenuţa are amintiri despre atmosfera în sat înainte de venirea nemţilor, în Primul Război Mondial. „Când eram aproape de trei ani, atunci când au venit nemţii, eram aici la o vecină, mai la mal. Avea o casă, acum s-a stricat. Ziceam: Doamne, Doamne, vin germanii, Doamne! Când au venit, am auzit că trag aici, deasupra Cornului nostru. Trăgeau cu puştile, cu mitralierele, cu tunurile, cu toate alea şi eu Doamne, Doamne, mă rugam. Maica bătrână, când au venit, scosese un prosop alb, într-o prăjină, că ne predăm. Ţin minte ca azi! Că ne predăm, c-aşa ne spunea. Nemţii îşi făcuseră sediul aici, unde e magazinul lu’ Spătaru acu’. Tăiau porci, vaci, oi, era ghilavai mare! Şi ce frică trăiau mama, tata... Aveau o lespede mare, aici, sub Corn, sub coasta aia mare, şi făcuseră un bordei şi se adunaseră mai mulţi oameni acolo, de frică să nu-i omoare nemţii. Şi le duceam mâncare acolo şi când au auzit că taman acolo, deasupra bordeiului, au trecut nemţii şi-a fost trăgând, au plecat. Dar nu au făcut crime, să ştiţi. Chiar dacă au fost nemţi.”, îşi aminteşte bătrâna.

„Acu’, aproape tot tineretul a luat-o razna!”

Cel de-al Doilea Război Mondial l-a trecut cu bine, nu a avut de-a face cu nemţii, iar soţul ei nu a fost pe front. În schimb, a fost marcată de perioada comunistă. „O duceam greu. Nu aveam curent electric, ne-au băgat după Revoluţie. Comuniştii erau răi! Munceam şi la Colectiv, şi acasă. Ne-au luat pământurile... Am mai avut oleacă de frică cu Ceauşescu, că ne dădea câte-o bucăţică de pâine s-o mâncăm. Mă duceam în sat şi luam câte-o bucăţică de pâine şi o împărţeam cu bărbatul meu. Se uita la mine şi zicea: Păi, ce fac eu cu asta?! O mănânci, îi ziceam, nu am şi eu tot aşa? Dar noroc că aveam vite şi o duceam cu caş, cu lapte... N-aveam nevoie de altceva. Cu toate astea, lumea înainte era mai credincioasă, mai cumsecade, faţă de-acuşica! Acu’, aproape tot tineretul a luat-o razna!”, crede ţaţa Lenuţa.

„Să trăiţi 104 ani ca mine, fără reparaţii, că eu am fost operată!”

La împlinirea unui secol de viaţă, în 2014, a avut parte de o mică petrecere în familie, de unde nu au lipsit şampania, tortul şi artificiile. Au fost alături de ea nepoţii, strănepoţii şi stră-strănepoţii, dar şi rude apropiate şi oficialităţi locale, care i-au urat viaţă lungă şi sănătate, singurul regret al bătrânei fiind acela că nu a fost de faţă şi fiica ei, în vârstă, de 71, de ani, aflată în suferinţă, la Câmpulung, după ce şi-a fracturat un picior. Primarul comunei Poienarii de Muscel, Ion Banzea, i-a înmânat sărbătoritei un tort omagial şi un buchet de flori, dar şi o sumă de bani, de mare ajutor acum la bătrâneţe. „La anul venim iarăşi şi sperăm să te găsim sănătoasă, pentru că nu mai scapi de noi. Venim în fiecare an!”, i-a promis femeii primarul Banzea. Din păcate, de-atunci nu l-a mai văzut la culoare pe primul om al localităţii. „De ce nu mi l-aţi adus pe domnul primar, că mi-a spus că vine! De patru ani, nu a mai dat pe-aici! Eu am plătit foncirea şi tot ce am avut de la stat. Pe mine de ce m-a pus să plătesc acum foncirea, de ce să dau atâţia bani? L-am votat, dar nu ne-a ajutat cu nimic. Drumul e vai de el, când plouă şi mai trec şi vacile la izlaz, pe Corn, intri până la genunchi în noroi! Când m-am dus la operaţii, m-au coborât într-o pătură până la salvare. Dacă ia foc ceva aici, pompierii nu pot să urce. Nici apă nu ne-a băgat! Să fie sănătos, că nu-i port pică. Vă urez să trăiţi 104 ani ca mine, fără reparaţii, că eu am fost operată!”, ne-a spus ţaţa Lenuţa la finalul întâlnirii noastre. Credinţa în Dumneze nu a lăsat-o pe Ileana Păceşică să se piardă printre hăţişurile unei vieţi pline de greutăţi, dându-i în acelaşi timp, puterea de a uimi, la 104 ani, pe cei mult mai tineri decât ea. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK