Menu
TRAFIC

Acurateţea întâmplărilor le-a dat de bănuit invitaţilor lui Fologea, suspectat că a fost scriitor dintotdeauna

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1104

b_400_250_16777215_10_images_2255_f.jpgFiecare mesaj rostit de invitaţii lui Marinică Fologea, care au ţinut să-l felicite public pentru a treia reuşită editorială, a fost însoţit de povestiri savuroase ale autorului, menite să le deschidă apetitul pentru aflarea întâmplărilor consemnate. Întâmplări din experienţa personală, depănate cu o acurateţe, vorba unui prieten, fost peremist şi el, cel puţin dubioasă, care trădează existenţa unor notiţe din timpurile pe care le-a adus în actualitate. Au glumit pe seama manifestărilor sale scriitoriceşti, pe care le-ar fi avut cu mult înainte de a deveni autor de cărţi, atât Ion Lucaciuc, cât şi Adrian Bughiu, care s-au alăturat vorbitorilor Ion Mânzână, Gheorghe Marin, Liviu Ţâroiu, Marian Fulga şi Călin Andrei. Cu Marinică Fologea pe post de moderator, nici nu s-a simţit trecerea de la sobrietatea discursului părintelui Daniel Oprescu la „picanteriile” politicienilor, pe care îi aştepta în protocolul pregătit de gazde un vin de Mărcuş, găsit din belşug în beciurile localnicilor, spre deosebire de ţuică, făcută pe sponci din pricina vremii capricioase. O sticlă de vin a primit-o cadou de la Marian Fulga, care, fiind în pregătirea unei lucrări despre istoria PRM-ului în Argeş, a fost invitat de fostul coleg de partid Lucaciuc la lansarea cărţii lui Fologea, care i-ar putea servi ca model. „Oglinzi”, având fundalul sonor asigurat de ritmul roţilor de tren, „MI-LA, SI-LA”, reprezintă, potrivit confesiunii autorului, o carte de suflet, nicidecum o scriitură politică, în care a „agăţat” câteva episoade politice, administrative, din toate cele patru mandate experimentate în Consiliul Local Câmpulung.

Preotul Daniel Oprescu: „Trăim într-o lume care constestă orice”

Recenzia celui de-al treilea volum, care va fi urmat, într-un viitor apropiat, de „Flori din cioburi de sticlă colorată” - deci, titlu există, ideea există şi ea şi se pare că şi materialul constând în povestiri şi interviuri cu oameni apropiaţi lui Victor Naghi -, a fost asigurată de preotul Daniel Oprescu, conducătorul Parohiei Mărcuş şi administratorul Centrului Social care a găzduit evenimentul de lansare. „Motivul acestei întâlniri de suflet - spunea părintele Oprescu, apropiat şi duhovnic al autorului - îl reprezintă dorinţa bunului nostru prieten Marinică Fologea, totodată, şi consilier parohial, de mult timp, de a-şi scrie memoriile, un demers pe care îl considerăm nu tocmai uşor, pentru că una dintre marile provocări pe care o constatăm astăzi, atunci când citim memorii, este să spui adevărul gol-goluţ, necenzurat şi fidel realităţii. Domnul Marinică Fologea este un foarte bun povestitor, atât pe cale orală, cât şi în scris. După cele două volume publicate anul trecut, iată că, la început de an, asistăm la publicarea celui de-al treilea, un volum intitulat în sens metaforic „Oglinzile”, întrucât se schimbă oarecum itinerarul domniei sale. Cartea reprezintă o aducere către prezent a întâmplărilor din trecut, ne aflăm în anii ’90, după revoluţie, într-o Românie în care politica era într-o continuă schimbare, poate, la fel ca astăzi. Autorul nostru urmăreşte traseul unei societăţi care se denaturează pe zi ce trece, încercând, până la urmă, să urmărească propriul traseu al afirmării personale, demascând şi înfierând în carte demagogia, falsitatea, lipsa cinstei sau, într-un cuvânt, răul din jurul său, aceasta din dorinţa sinceră ca celor din jur să le fie bine. În acest sens, autorul consideră că nu doar aşteaptă de la alţii, ci încearcă el însuşi să dea un semnal de alarmă şi un exemplu personal.”

Implicat în realizarea „Oglinzilor”, cu o părere, un sfat, după lecturarea manuscrisului, cu partea de corectură şi cu susţinerea costurilor de tipărire, preotul Oprescu a căutat, în mesajul său, să le suscite interesul oaspeţilor lui Marinică Fologea, majoritatea fiind personaje ale naraţiunii. „Cred că veţi găsi în paginile cărţii reprezentative momentele în care, pentru salvarea Uzinei ARO sau măcar pentru salvarea unor salarii în acea perioadă grea a fabricii, iniţiază şi susţine până la capăt o grevă a foamei. Cu siguranţă, veţi simţi, aşa cum am simţit şi eu pe parcursul lecturării ei, această nuanţă de sacrificiu pe care, întotdeauna, caută s-o scoată în evidenţă. Citind cartea de la un capăt la altul, am constatat că firul roşu care o străbate este cel legat de sinceritate şi elocvenţa întâmplărilor pe care le descrie autorul. Şi ceea ce m-a impresionat foarte mult: spiritul admirativ la adresa valorii celorlalţi. De fiecare dată când autorul vorbeşte despre domnul senator Ungheanu, despre domnul Neluţu Mânzână şi toţi ceilalţi, vorbeşte într-un sens admirativ, într-o afirmare a valorii celorlalţi, de la care învaţă cu sinceritate, căutând propria devenire. Cred că este important acest aspect dintr-un punct de vedere moralizator astăzi, întrucât constatăm din ce în ce mai mult că trăim într-o lume care contestă orice. Cartea încearcă să scoată în relief tocmai valoarea celorlalţi. Şi de această dată peripeţiile descrise în carte fac, până la urmă, deliciul întâmplărilor, autorul dovedind şi în scris că este un bun mânuitor al cuvântului. Încercând să creionez conţinutul cărţii, care este mult mai consistent faţă de celelalte două volume publicate anul trecut, el reprezintă un crâmpei din sufletul unui om, reprezintă o oglindă a unui zbucium sufletesc pe care l-a trăit mai bine de 25 de ani, un zbucium al traseului devenirii domniei sale, al întâmplărilor care nu au fost întotdeauna fericite, dar şi al bucuriei, atunci când aceasta se cuvenea trăită la nivel foarte înalt şi destul de intens. Cartea merită lecturată şi îl încurajăm ca, şi de acum înainte, să pună în scris gândurile domniei sale, mai ales pentru faptul că eu cred că începe să crească de la carte la carte.”, a continuat parohul de la Mărcuş.

Acesta a îndemnat la recunoştinţă pentru gestul celui mai popular mărcuşean: Marinică Fologea nu a urmărit să câştige bani din scrierea cărţilor, pe care le dăruieşte invitaţilor prezenţi la lansare, iar aceştia fac o donaţie pentru o cauză umanitară. Fondurile strânse la prima şi a treia carte au fost direcţionate către Centrul Social, iar colecta realizată la al doilea volum a devenit premii pentru copiii merituoşi, recompensaţi la Zilele Municipiului, ediţia 2017. „Cu atât mai mult trebuie să fim recunoscători şi să învăţăm cât mai mult, am această convingere, mai ales că sunt şi preot, că, în fiecare moment al vieţii noastre, putem învăţa unii de la alţii, chiar dacă, uneori, considerăm că avem o experienţă de viaţă mult prea bogată ca să putem asculta şi la ceilalţi.”, a conchis părintele Oprescu. 

„Toţi voiau să meargă cu Mânzână, care mai dădea trei mici, mai dădea şi o bere. Domnul Ungheanu îţi povestea de cărţi… Holocaustul culturii române…”

„N-am „atacat” partea cu uzina aproape deloc.”, spunea Marinică Fologea, ale cărui intervenţii au însoţit toate mesajele invitaţilor, Liviu Ţâroiu, care n-apucase să spună mai nimic, deşi era rândul lui la discurs, simţind nevoia să se „stropşească” la gazdă: „Să termin eu, că dacă ai început tu, nu mai termini niciodată!” „Când m-am referit la „Oglinzi” - şi-a justificat Marinică Fologea ideea şi motivaţia de a pune pe hârtie a treia serie de amintiri -, m-am gândit să fac o paralelă între perioada de dinainte, cu bune, cu rele, şi perioada de după. După aceea mi-am amintit de acele oglinzi care se duceau la zilele copiilor, nişte oglinzi care deformau. În bâlci era o încăpere a cărei uşă era tot o oglindă. Intrai ca într-un labirint. În acea oglindă te vedeai: mare, gras, subţire, strâmb. La fel, societatea este cum o vedem. Depinde pe care fereastră ne uităm. Poţi s-o vezi mai dreaptă, poţi s-o vezi mai strâmbă, este un punct de vedere al fiecăruia. La început, am vrut să fac o paralelă. Mi-am amintit de la şcoala de partid cum se trăsese o dungă şi, în stânga-dreapta, socialism… proprietatea tuturor, draci, laci, şi capitalism, unde era nasol, şomaj, draci, laci. Asta ca să înţelegem noi Economia politică. Nu eram în stare să fac această paralelă şi am venit pe tărâmuri mai omeneşti şi am vorbit despre cum vedem noi societatea, oamenii de lângă noi. Domnul Ungheanu, Dumnezeu să-l ierte, îmi era dator să meargă cu mine în campanie. M-au repartizat pe mine, căci toţi voiau să meargă cu Mânzână, care mai dădea trei mici, mai dădea şi o bere. Domnul Ungheanu îţi povestea de cărţi… Holocaustul culturii române, etc., mă ducea la Everac. Când l-am întrebat: „Cum vi se pare că a dat statuile cu negru?” Domnul Ungheanu mi-a răspuns calm: „Sunt ca el.” Erau toate statuile date cu ulei ars. Păcat de statui! Pe om l-a prins descoperit… se distruseseră centralele termice, dusesem noi nişte cazane, lumea se debranşa, că nu mai avea bani. Oamenii aveau problemele lor locale. Ungheanu venea din altă sferă. Când ne-am dus la Lucaciuc, în Grui, ca să mâncăm, el mă opreşte: „Stai puţin, Fologea!” Ieşise deja senator. „Când ai un pictor bun, să nu-l trimiţi niciodată să zidească, fiindcă-i strici mâinile. Pe mine trebuie să mă duci într-o sală unde sunt studenţi şi profesori. Ce să le spun eu acestor oameni, că nu ştiu nimic despre administraţia voastră locală?!” Avea dreptate. Eu nu eram atunci pregătit. L-am cunoscut exact după ce a murit, când Golescu a făcut nişte înregistrări. Am fost cu Lucaciuc şi alte persoane… trăia încă soţia dânsului… la lansarea cărţii şi l-am cunoscut din altă ipostază decât cea din care îl cunoşteam eu, acolo fiind nişte interviuri. A vorbit despre Sorescu, despre Preda, care au fost contemporani cu el şi pe care i-a cunoscut personal, şi a vorbit şi despre el.”  

„Eh, când mă gândesc că, mâine, află toată uzina că am pescuit fitofag în Râul Târgului…”

Ion Lucaciuc s-a declarat surprins de abundenţa de amănunte cu care amicul său, Fologea, tratează anumite aspecte din viaţa lor, politică, socială, viaţa de colectiv, în general. „Există un personaj Lucas; să nu faceţi legătura, că nu se referă la mine, pentru că este un tip care făcea glumiţe… poante, iar eu sunt un om serios, după cum vedeţi. Câteodată, cum spuneau colegii din presă, chiar al dracului şi nu puteam să am un asemenea comportament. El descrie un fapt, când un fost secretar de partid, la rang de secretar II, pe timpul răposatului, într-o întâlnire privată cu dumnealui, îmi solicita să-i dau acces la telefon, ca să vorbească cu Bucureştiul, cu Dincă. „Vorbiţi, nicio problemă! Mergeţi acolo.” Şi-l aud din anticamera deschisă: „Să trăiţi, tovarăşul secretar! Sunt X de la Câmpulung! Am o problemă de discutat cu dumneavoastră. Da, bine, vă mulţumesc.” Şi a închis telefonul. A văzut că este uşa deschisă… de ce n-a spus să ieşim afară, că era o chestiune de intimitate?! „A, nu… era robotul!” Păi, şi de ce, mama naibii, te-ai săltat în picioare?! Că l-am văzut când s-a ridicat. „Era vocea lui!” Acest lucru ne-a rămas întipărit în minte şi făceam o paralelă, apropo de „Oglinzile” lui Marinică, cum ne comportam noi şi făceam activitate de partid super-comod, aveam fiecare iniţiative. Era şeful care mai cernea din idei şi ne dirija. Dar noi tot mai scăpam pe de-alături cu ideile noastre. Cartea este plăcută, relaxantă, o s-o citiţi în mai puţin de două ore. Eu am fost curios să văd, să văd, să văd… Dar cei care nu cunoaşteţi o să meditaţi un pic asupra aspectelor, pentru că o să vedeţi inclusiv caracterul personajelor şi cum ne comportam noi. Este viaţa reală, de zi cu zi, a noastră, descătuşările noastre. V-am povestit despre personajul respectiv cât de încordat era numai la auzul unei voci înregistrate.” „Dar era Dincă!”, l-a oprit Fologea pe Lucaciuc. 

„Ai descris cu atâta acurateţe evenimentele!, l-a complimentat cu subînţeles Lucaciuc. Nu mă aşteptam. Cred că tu erai scriitor de atunci. Şi le notai ca să le ai, să ţi le aminteşti cu atâta acurateţe. De exemplu, când povesteşti despre colegul tău care pescuia… Luasem doi fitofagi de la mine, de la munte, pe care… o idee de moment… i-am lăsat în gârlă. Un mare pescar de-al lui… „Peşte, peşte!” Ca să nu se prindă că eu i-am pus… „Peştele se duce la deal, mă!” Îl vede între două pietre, „fâlfâia” din coadă, era mort. Se bagă şi zice: „Dă-ne ceva!” „Ce să-ţi dăm?” „O bâtă, ceva!” Noi ne prăpădeam de râs. „Prinde” peştele şi zice: „L-am prins!” Foarte interesant a fost a doua zi, când am plecat spre Pecineagu, cu ARO, cu familiile. Ăla… supărat foc în maşină! „Ce-ai, mă, de eşti, supărat? Care este problema?!” „Eh, când mă gândesc că, mâine, află toată uzina că am pescuit fitofag în Râul Târgului…” Iar ăsta (n.r. Marinică Fologea)… tu ce-ai, mă, de râzi?” „Eu mă gândesc cum o să le povestesc, mâine, la uzină!” Viaţa a fost frumoasă şi… vă invit să lecturaţi cartea şi ce vi se pare interesant să „copiaţi” şi să aplicaţi.” 

Bebe, care era micuţ, ieşea mereu prin gard şi fugea. A fugit şi prost, că a fugit la Continental, unde o votcă costa cât o sticlă”

Remarcându-l în sală pe amicul Adrian Bughiu, alintat „Baghera”, alt fost peremist, Marinică Fologea a povestit despre cum s-au dus la Bucureşti ca să salveze OTV, închis pe vremea lui Năstase. „Argeşul, fiind mai aproape, tot timpul ducea mai multe autobuze. Eram în primul rând, chiar lângă garduri. Era Senatul în Dealul Mitropoliei. Bebe, care era micuţ, ieşea mereu prin gard şi fugea, că Bebe încăpea prin gard, nu era problemă cu el. Bine, a fugit şi prost, că a fugit la Continental, unde o votcă costa cât o sticlă. Când a făcut nota de plată… eram cu Nae… să plăteşti, Bebe, acum, că tu ne-ai adus aici! Ei - tinerii de la PRM, Gabriel Moiceanu şi Adrian Bughiu - l-au întrebat pe colonelul de la Jandarmi: „Domnul colonel, ne iertaţi, ce trebuie să facem noi în spatele acestor garduri?” „Voi trebuie să staţi tot timpul în spatele acestor garduri!” „Am înţeles, domnule colonel.” Au luat nebunii ăştia gardurile şi le-au mutat până pe scară. Colonelul le spusese să stea în spatele gardurilor - erau din acelea ca la terasele cu mici -, le-au luat toţi, cu Luşu, cu gaşca, şi aşa au stat. Colonelul nu a pus mâna pe nimic. Iar domnul „Baghera” a ajuns secretar de stat.” 

„Mi-am pus nişte întrebări şi… e cel puţin dubioasă acurateţea cu care aţi relatat anumite aspecte”

Adrian Bughiu, copleşit de nostalgia antevorbitorilor săi despre gloria apusă a „României Mari”, nu şi-a putut reţine unul dintre citatele preferate ale tribunului, un citat celebru din secolul al XVI-lea aparţinându-i domnitorului Petru Rareş: „Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât”, bine plăcut răposatului Vadim. Bughiu, care şi el şi-a recunoscut public, la fel ca Mânzână, lipsa de talent scriitoricesc, are, totuşi, o îndoială în privinţa memoriei ireproşabile a autorului, care ar fi fost ajutată de înscrisuri de demult. „Mi-am pus nişte întrebări şi… e cel puţin dubioasă acurateţea cu care aţi relatat anumite aspecte. Vă bănuiesc că aţi avut stenogramele la dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi responsabilul cu stenogramele. Nu-mi rămâne decât să vă urez pe viitor să „păcătuiţi” în acelaşi fel. Vă lansez şi o provocare: pe următorul volum de algebră vi-l sponsorizez eu.”, a încheiat „Baghera” în aceeaşi notă amuzantă în care s-a derulat întreaga acţiune.

 

The most visited gambling websites in The UK