Menu
TRAFIC

Marinică Fologea şi-a lansat a treia carte

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 1340

b_400_250_16777215_10_images_2253_17.jpgAseară, la Centrul Social de la Mărcuş, Marinică Fologea, fost consilier local, actualmente expert la ADR Sud Muntenia, şi-a lansat al treilea volum de carte, intitulat „Oglinzile”. Sala a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de invitaţi. Cartea, la fel ca primele două, reprezintă o altă poveste, încă o filă din viaţa autorului.

Eveniment cultural de anvergură, aseară, la Centrul Social din Mărcuşi

Oameni de cultură, politicieni, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private au participat la lansarea celui de-al treilea volum de carte al lui Marinică Fologea. Volumul, intitulat sugestiv „Oglinzile”, nu este o continuare a primelor două cărţi, „Mi-la şi Si-la. La Marina Călăreaţă” şi „Drum întrerupt”, scrise de câmpulungean.

Titlul celei de-a treia cărţi a pornit tot de la amintirile din copilărie ale autorului. Oglinzile, la care se referă Fologea, sunt acelea din bâlci, diferite, care arată oamenilor diferenţele. Primul volum, „Mi-la şi Si-la. La Marina Călăreaţă”, s-a referit la perioada petrecută în armată, la cei doi ani de marină, iar volumul al doilea, „Drum întrerupt”, la perioada petrecută la UTC şi la Întreprinderea ARO, perioada dintre anii 1987 - 1989. Cea de-a treia face referire la toată perioada de după revoluţie, trecerea prin politică a autorului. Prin acest manuscris, autorul scoate în evidenţă o serie de momente importante din viaţa sa. „Am vrut să fac o paralelă între perioada de dinainte şi de după 1989, dar m-am răzgândit şi am scris doar de perioada asta. Am spus despre marile realizări doar în preambul, acum avem democraţie şi libertate şi vedem ce o să se întâmple. Era perioada de bulversare, în care nu ştiam ce o să se întâmple, eram mai tinerel… sunt povestiri din viaţa de zi cu zi… Am mai povestit despre greve…”, povesteşte Marinică Fologea.

Autorul a ales să facă lansarea la Centrul Social din Mărcuş, deoarece cartea a fost prezentată de către părintele Daniel Oprescu, cel care a făcut şi prefaţa volumului, dar şi corectura. Cartea a fost oferită gratuit, la fel cum au fost şi primele două, donaţiile pentru aceasta urmând să se ducă către Centrul Social, aşa cum s-a întâmplat şi în celelalte cazuri, când sumele strânse au mers la premiile pentru o serie de copii cu rezultate deosebite la învăţătură. „Mai avem puţin şi terminăm cu centrul şi, atunci, banii strânşi se vor duce spre altele. Părintele Daniel m-a ajutat foarte mult. Îmi ştie cartea pe deasupra, a citit-o de două ori.”, a continuat Marinică Fologea.

Fostul consilier local îşi doreşte să mai scoată şi alte volume de carte şi ne-a declarat că un posibil titlu al viitoarei lucrări să fie tot „Oglinzile”, de fapt, să fie o continuare, într-un al doilea volum al celui lansat ieri, deoarece nu a atins toate obiectivele. Dar este „posibil să se numească „Flori din cioburi de sticlă colorată”, care era o chestie care se făcea… când te uitai printr-un tub, cu patru geamuri laterale, şi se făceau nişte flori, mie mi-a făcut-o bunicul, este foarte interesantă. O să fie o carte cu mici interviuri şi povestiri, nu un roman.”, ne-a mai spus Marinică Fologea. Despre cum s-a derulat evenimentul vom relata şi în ediţia viitoare. Diana BUMBENECIMarinică Fologea şi-a lansat a treia carte

Aseară, la Centrul Social de la Mărcuş, Marinică Fologea, fost consilier local, actualmente expert la ADR Sud Muntenia, şi-a lansat al treilea volum de carte, intitulat „Oglinzile”. Sala a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de invitaţi. Cartea, la fel ca primele două, reprezintă o altă poveste, încă o filă din viaţa autorului.

Eveniment cultural de anvergură, aseară, la Centrul Social din Mărcuşi

Oameni de cultură, politicieni, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private au participat la lansarea celui de-al treilea volum de carte al lui Marinică Fologea. Volumul, intitulat sugestiv „Oglinzile”, nu este o continuare a primelor două cărţi, „Mi-la şi Si-la. La Marina Călăreaţă” şi „Drum întrerupt”, scrise de câmpulungean.

Titlul celei de-a treia cărţi a pornit tot de la amintirile din copilărie ale autorului. Oglinzile, la care se referă Fologea, sunt acelea din bâlci, diferite, care arată oamenilor diferenţele. Primul volum, „Mi-la şi Si-la. La Marina Călăreaţă”, s-a referit la perioada petrecută în armată, la cei doi ani de marină, iar volumul al doilea, „Drum întrerupt”, la perioada petrecută la UTC şi la Întreprinderea ARO, perioada dintre anii 1987 - 1989. Cea de-a treia face referire la toată perioada de după revoluţie, trecerea prin politică a autorului. Prin acest manuscris, autorul scoate în evidenţă o serie de momente importante din viaţa sa. „Am vrut să fac o paralelă între perioada de dinainte şi de după 1989, dar m-am răzgândit şi am scris doar de perioada asta. Am spus despre marile realizări doar în preambul, acum avem democraţie şi libertate şi vedem ce o să se întâmple. Era perioada de bulversare, în care nu ştiam ce o să se întâmple, eram mai tinerel… sunt povestiri din viaţa de zi cu zi… Am mai povestit despre greve…”, povesteşte Marinică Fologea.

Autorul a ales să facă lansarea la Centrul Social din Mărcuş, deoarece cartea a fost prezentată de către părintele Daniel Oprescu, cel care a făcut şi prefaţa volumului, dar şi corectura. Cartea a fost oferită gratuit, la fel cum au fost şi primele două, donaţiile pentru aceasta urmând să se ducă către Centrul Social, aşa cum s-a întâmplat şi în celelalte cazuri, când sumele strânse au mers la premiile pentru o serie de copii cu rezultate deosebite la învăţătură. „Mai avem puţin şi terminăm cu centrul şi, atunci, banii strânşi se vor duce spre altele. Părintele Daniel m-a ajutat foarte mult. Îmi ştie cartea pe deasupra, a citit-o de două ori.”, a continuat Marinică Fologea.

Fostul consilier local îşi doreşte să mai scoată şi alte volume de carte şi ne-a declarat că un posibil titlu al viitoarei lucrări să fie tot „Oglinzile”, de fapt, să fie o continuare, într-un al doilea volum al celui lansat ieri, deoarece nu a atins toate obiectivele. Dar este „posibil să se numească „Flori din cioburi de sticlă colorată”, care era o chestie care se făcea… când te uitai printr-un tub, cu patru geamuri laterale, şi se făceau nişte flori, mie mi-a făcut-o bunicul, este foarte interesantă. O să fie o carte cu mici interviuri şi povestiri, nu un roman.”, ne-a mai spus Marinică Fologea. Despre cum s-a derulat evenimentul vom relata şi în ediţia viitoare. 

The most visited gambling websites in The UK