Menu
TRAFIC

Bal la Lereşti, de Lăsata Secului

  • Written by Claudiu VIŞAN
  • Hits: 3681

b_400_250_16777215_10_images_2253_11.jpgÎn luna februarie, de Lăsata Secului, se anunţă mare bal la Lereşti! Locul acţiunii: Căminul Cultural al comunei, care a trecut printr-o investiţie de proporţii. Nimic din ce a fost nu mai există în prezent, fiind înnoit cu totul. Este altceva!, susţine cu un zâmbet larg primarul Marian Toader, că va fi ajutat de legea anti-fumat să menţină în bune condiţii ceea ce a realizat pentru lereşteni, din banii lor. Modernizarea edificiului cultural al localităţii nu s-a încheiat, căci şeful Executivului are de gând să execute şi o parcare după modelul celei realizate la Voineşti, la Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu”. Dar mai înainte de a purcede la treabă, se ţine o sărbătoare, până să se intre în Postul Paştelui, în organizarea căreia vor fi cooptaţi preotul Alexandru Pahonţu, cu grupul său de fete, şi câţiva copii de clasa a VIII-a, a IX-a şi a X-a, care şi-au făcut o formaţie. „Chiar sunt buni. Am zis să-i promovăm.”, spunea primarul Toader.

În 2018, Căminul Cultural Lereşti va beneficia şi de o parcare                                  

Investiţia la Căminul Cultural Lereşti a început cu găsirea proiectantului care a realizat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, pentru care Primăria a plătit 5.000 lei. După DALI a fost nevoie de proiect tehnic, comandat şi acesta contra aceleiaşi sume. Pe la sfârşitul lunii august, având toate studiile necesare, a fost încheiat contractul de lucrări pentru execuţia reparaţiilor, la preţul de 159.460 lei cu TVA. Începute în septembrie, îmbunătăţirile în interiorul şi exteriorul clădirii s-au încheiat în decembrie, când obiectivul nou-nouţ a fost recepţionat. 

În linii mari, operaţiunile întreprinse se prezintă astfel, conform afirmaţiilor primarului Marian Toader: „S-a anvelopat, s-a vopsit, s-a turnat bordură pe lângă zid, s-a înlocuit gresia pe scări, s-a pus balustradă la rampa pentru invalizi, s-a vopsit sageacul şi s-au montat alte burlane. Iar înăuntru s-a dat cu vopsea lavabilă peste tot, s-a pus un pachet cum este la spital, s-a turnat şapă autonivelantă, iar grinzile, care, din cauza colţurilor multe, făceau ca microfonia să fie foarte proastă, le-am îmbrăcat în lemn. Am avut noi lemnul, l-am dat la prelucrat şi a ieşit frumos. Parchetul scenei a fost raşchetat. Dotările şi tot ce s-a realizat arată foarte bine. Nu se mai fumează înăuntru, este altceva.” Următorul pas al investiţiei va fi o parcare aşa cum a făcut la Voineşti. 

Se pregăteşte proiectul termelor romane 

Pe aceeaşi direcţie, a proiectelor culturale, se înscrie şi proiectul termelor romane, pentru care, momentan, primarul Toader tratează cu consultantul cum îl va concepe şi pune în practică. În orice caz, va fi un proiect cu finanţare atrasă, aşadar, nu va fi angajat bugetul comunităţii într-un program dificil de realizat, nu numai din cauza fondurilor, ci şi din cauza proprietăţii zonei pentru care se doreşte accesarea banilor. „Acolo, terenul nu este al nostru, este al Bisericii Valea Mare. Părintele este de acord, dar trebuie să ajungem şi la Arhiepiscopul Calinic, să facem proiectul cu binecuvântarea sa.”, spunea primarul.              

Investiţia în terenul sportiv se apropie de 2,5 miliarde lei vechi 

Anul trecut, s-a pregătit „terenul” pentru o altă lucrare, pentru execuţia căreia autorităţile locale şi-ar dori să fie sprijinite şi de judeţ. Este vorba despre terenul sportiv, pentru care, în luna noiembrie, s-a realizat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie. Serviciile de proiectare în faza DALI au costat clientul 3.570 lei. Valoarea estimată a construcţiilor şi montajului, comunicată autorităţilor judeţene, în ideea de a ajuta comuna să reabiliteze şi să modernizeze terenul sportiv, se cifrează la 194.783 lei. În proiectul iniţial au intervenit câteva modificări, care au săltat costurile investiţiei la 250.000 lei, „datorită stratului mai gros, de 10 centimetri, pe care vine gazonul. Va avea instalaţie cu aspersoare, cu automatizare.”, după cum spunea primarul. S-a hotărât să bage mai mulţi bani în baza sportivă, după ce colegii de la Mărăcineni, care au colaborat cu acelaşi proiectant, s-au convins, după trei ani, că lucrarea nu prea era ceea ce trebuia să fie. „Am zis să-l facem ca lumea. Tribune le avem pe cele micuţe, pe care le mutăm. Le folosim şi la Ziua Comunei, şi la Festivalul de Film, sunt mobile.”, a adăugat acesta.

Planuri pe 2018: recondiţionarea monumentelor şi reabilitarea Grădiniţei Voineşti 

Alte proiecte din domeniile cultural - sportiv - educaţional: recondiţionarea monumentelor istorice, inclusiv a Crucii lui Iancu Lerescu, ce necesită o cheltuială estimată la 20.000 lei; reabilitarea Grădiniţei Voineşti, pentru care este nevoie de 200.000 lei, bani care să acopere costurile cu studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi execuţia propriu-zisă a lucrării; reabilitarea grupurilor sanitare la Ateneul din Voineşti, unde fazele investiţiei, DALI, proiect tehnic şi execuţie, presupun un preţ estimat la 30.000 lei. 

The most visited gambling websites in The UK