Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Câmpulungeanca Dana Vătăşescu, apreciată de cofetarii italieni

  • Written by Rebeca Ioana
  • Hits: 874

b_400_250_16777215_10_images_2238_Clipboard03.jpgÎntre 20 şi 21 noiembrie 2017, a avut loc un concurs cu tema „Cofetărie de Crăciun”, în cadrul căruia au avut loc diverse prezentări şi cursuri demonstrative. „Geladis”, iniţiatorul acestui eveniment, este o firmă de origine italiană, producătoare şi exportatoare de ingrediente profesionale pentru gelaterii şi patiserii, din Europa. Evenimentul a avut loc în incinta restaurantului cu specific italian „Casa Mara” din Bucureşti, unde au fost prezenţi pentru susţinerea demonstraţiilor culinare trei maeştri din cofetăria italiană, dar şi câmpulungeanca Dana Vătăşescu, decorator al cofetăriei „Un Băiat şi o Fată”. Pe lângă ideile inovative pentru Candy Bar, Fingerfood, torturi şi produsele specifice italieneşti, Dana a încântat publicul prezent cu demonstraţiile sale referitoare la utilizarea pastei de zahăr, realizând un tort machetă cu tematica „Moş Crăciun”, demonstraţii pas cu pas referitoare la realizarea florilor de zahăr (trandafiri, orhidee), dar şi etapele pictării pe tort. La acest eveniment, alături de cofetarii şi distribuitorii Geladis, firme de cofetării renumite, a onorat cu prezenţa preşedintele european Artglace (asociaţia producătorilor de îngheţată), Ferdinando Buonocore. „Singura modalitate prin care poţi face lucruri extraordinare este să iubeşti ceea ce faci”, aşa sună motto-ul Danei, care o ajută să îşi şlefuiască acest talent şi această dibăcie pe care o are. „Raffaelle Pedroni mă apreciază foarte mult pentru ceea ce fac, de aceea şi-a dorit să fiu prezentă la un astfel de eveniment, pentru a impresiona publicul. Nu am avut emoţii deloc. Eu iubesc enorm ceea ce fac, lucrez cu drag şi mă implic foarte mult. Cofetarii prezenţi la curs au fost impresionaţi de modul cum realizez eu florile, rezultatul final fiind neaşteptat pentru mine! Foarte multe laude, invitaţii în cofetăriile lor şi toţi s-au arătat interesaţi de un nou curs de flori, deoarece ei nu mai lucraseră cu pudre pentru a da naturaleţe florilor şi nici metoda mea de a pune petalele pe sârmă nu a fost folosită de ei, încă”. Câmpulungeanca, în urma acestui eveniment, a dobândit un atestat de participare, alegându-se cu o experienţă nouă, inedită. 

The most visited gambling websites in The UK