Menu
TRAFIC

Rudarii de la Valea Măcelarului, la emisiunea apreciatei jurnaliste Carmen Avram

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 257

b_400_250_16777215_10_images_2234_Clipboard06.jpgColegii apreciatei jurnaliste Carmen Avram s-au aflat de două ori în Muscel, în acest an, la Bughea de Jos şi Lereşti, în două împrejurări complet diferite: modestia traiului comunităţii de rudari de la Valea Măcelarului şi, la polul opus, rafinamentul Festivalului de Film „CineSat”, derulat la Voineşti, în prezenţa şi cu participarea unor titani ai cinematografiei româneşti. Evenimentul cultural a fost onorat cu prezenţa de însăşi Carmen Avram, al cărei nume nu mai are nevoie de nicio prezentare. În această primăvară, în comuna condusă de Dorel Tănăsescu, echipa televiziunii Antena 3 a fost interesată să surprindă condiţiile de trai şi educaţie din cătunul Bratia, unde o fundaţie din ţara noastră, aflată într-un trainic parteneriat cu o organizaţie suedeză, a contribuit enorm la atragerea copiilor să frecventeze cu conştiinciozitate cursurile şcolii primare. Cum? Asigurându-le zilnic o masă caldă şi un ghiozdan cu rechizitele necesare la începerea anului de învăţământ şi, după planurile anunţate, vor să-şi extindă sprijinul, implicându-se în îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură. Mai precis, în reabilitarea drumului de coşmar, care izolează, pe timpul iernii, Valea Măcelarului de restul localităţii, descurajând, în egală măsură cu graba adolescentelor la măritiş, frecventarea şcolii gimnaziale. Din acest motiv, ca proiectul desfăşurat de Fundaţia „Viaţă şi lumină” la Valea Măcelarului să aibă continuitate, directorul Florin Ianovici şi colaboratorii săi speră să obţină finanţarea necesară pentru a se alătura administraţiei publice locale în demersul de reabilitare a căii de acces dintre sat şi comuna căreia îi aparţine. Nu numai drumul în pantă, şerpuit şi ondulat este dezideratul voluntarilor cărora le-a reuşit convingerea părinţilor să-şi dea copiii la şcoală, unde beneficiază de o masă copioasă, ci şi crearea în viitor a unor facilităţi de natură economică, în care să fie angrenaţi adulţii. 

Planurile pentru cătunul mizer de la margine de Muscel ale fundaţiei care a adus-o în zonă, în vara lui 2016, pe ambasadoarea Suediei în România au stârnit interesul unei echipe de filmare de la Antena 3, condusă de talentata Magda Bucur, care a realizat un interesant reportaj, difuzat în cadrul emisiunii „În premieră, cu Carmen Avram”. Ziariştii au fost însoţiţi în raidul lor într-o lume a sărăciei extreme de responsabila zonală a fundaţiei, Melania Dinică, o prezenţă constantă în satul muscelean, care le-a vorbit oaspeţilor săi despre proiectul „A Better Home”, destinat comunităţii rome. Materialul realizat în Muscel a completat imagini şi poveşti de viaţă cutremurătoare surprinse în mai multe zone ale României, în care au găsit oameni trăind dincolo de orice condiţie a decenţei şi demnităţii umane. 

În continuare vă prezentăm cum au surprins reporterii bucureşteni satul muscelean, la a cărui celebritate la nivel naţional a contribuit, câteva luni mai târziu, şi primarul Dorel Tănăsescu, tăindu-le ajutoarele sociale celor depistaţi, graţie Facebook-ului, că huzureau în Occident.       

 „E acea Românie în care puţini îndrăznesc să păşească. Unii, pentru că preferă să o ignore, alţii, pentru că se tem de boli, de violenţă sau de imaginile care îi vor bântui apoi. E o Românie care are nevoie de salvare, dar care a fost mereu doar folosită şi minţită. Valea Măcelarului, Argeş, este o comunitate de 700 de suflete, devenită oglinda deformată a unei naţii întregi...”, sunt consideraţiile care deschid un extraordinar demers gazetăresc, din care reţinem un fragment. 

„În secolul al XXI-lea încă există români care trăiesc într-o ignoranţă similară triburilor sălbatice. La şcoala din Bughea de Jos, Argeș, copiii primesc în fiecare zi, din partea unei organizaţii nonguvernamentale, o masă consistentă, pe care, cel mai adesea, micuţii o iau cu ei acasă. „O mai împarţi cu cineva?” (n.r. îl întreabă reporterul pe unul dintre şcolari). „Da!” (n.r. îi răspunde acesta). „Cu cine?” „Cu fratele meu!”. Fac asta, pentru că, deseori, e singura lor masă caldă şi ea a devenit unul dintre motivele pentru care romii îi trimit pe cei mici la şcoală. Până acum a funcţionat, semn că se poate. Din ce în ce mai mulţi copii au venit la ore, având realmente şansa de a schimba ceva în viitorul lor. Un început cu care statul nu are absolut nimic de-a face. Nu statul român, altul, mai de departe, s-a implicat. 

„De câţiva ani, a apărut problema romilor pe străzile din Stockholm. Cererea de a lucra în zonă a venit de la partenerii noştri, pentru a rezolva o problemă dureroasă pentru statul suedez, de a stopa cerşetoria. În Stockholm i-am adunat de pe străzi, am văzut că cei mai mulţi sunt din zona Argeş şi aşa am decis să lucrăm aici.”, susţine Melania Dinică. 

Au decis să investească în copii, în educaţia lor, în sănătatea lor, așa cum face orice Guvern responsabil de pe pământ. Odată şcoliţi, copiii îşi pot găsi loc de muncă şi vor renunța la cerşit în străinătate. Un calcul simplu făcut de suedezi arată cât de mare e câştigul unei ţări care investeşte când şi unde trebuie. Ai noştri n-au fost în stare să-l facă, așa că a venit rezultatul de la Banca Mondială, iar el arată cam aşa: România pierde anual 887 de milioane de euro, din cauză că, în loc să muncească şi să contribuie la economia ţării, romii primesc ajutor social. Argeşul e o zonă pe care nordicii o cunoşteau deja. De zece ani, o organizaţie daneză face aici ceea ce niciun primar nu a reușit să facă: puţuri, canalizare, dispensar şi chiar o baie comunală.

Gigi Gugiu este ambasadorul „Danish Balkan Mission” în Argeș. Îi cunoaşte pe romii din Valea Măcelarului, i-a ascultat de multe ori, sunt oameni buni, care nu au greşit cu nimic, decât că s-au născut romi într-o ţară care nu le dă şanse, căci acolo unde li s-au dat, s-au întâmplat mici minuni. „Fostul primar ne-a spus că nu există apă potabilă, oamenii beau apă direct din râu. Atunci, primul lucru a fost să facem nişte fântâni. Dânşii au finanţat şi clădirea, şi reţeaua de apă, şi extinderea şcolii.” (n.r. le-a relatat acesta ziariştilor). „Din partea autorităţilor aţi primit vreun ajutor?” (n.r. a fost întrebat acesta). „Am primit sprijin şi deschidere în a ne ajuta să facem lucrurile acestea.” (n.r. a răspuns Gigi Gugiu). „Deci nu v-au pus beţe în roate?” „Nu!”.

Marian Neagoe şi Marius Liţă sunt şi ei romi, ca toţi ceilalţi. Plecați de jos, dar cu şcoală, au ajuns să fie lideri în comunitatea lor. Sunt angajaţi de autorităţile locale să meargă pe la oameni, să-i asculte, să le vadă situaţia şi să vină cu soluţii. „Unde au fost Primării cu oameni deştepţi, oameni pregătiţi pentru accesarea fondurilor europene, unde am avut lideri implicaţi, lucrurile s-au schimbat mult în bine.”, declară Marian Neagoe. În anii mulţi, de când fac asta, liderii romilor din comunitatea lor s-au lovit, pe de o parte, de neîncrederea celor din neam cu ei şi, pe cealaltă, de rezistenţa unui sistem care a pus mereu romii pe ultimul loc. Dar, timid, câteva rezultate încep să apară. 

Marius Liţă mărturiseşte că romii se duc, totuşi, la muncă, aducând venituri în comunitate. „Din 150 de dosare, câte erau la ajutorul social, au mai rămas 70. S-au dus la fabricile de cablaje, care sunt dezvoltate în jurul Piteştiului, şi s-au angajat. Asta înseamnă că dânşii aduc venituri în comunitate”. Satul despre care vorbeşte Marius Liţă chiar arată diferit. Casele solide din cărămidă au luat locul bordeielor, iar pe străzi, în mijlocul zilei, vezi doar copii şi bătrâni. Aici, cei care pot să muncească nu pierd vremea, tinerii sunt la lucru, iar vârstnicii trebăluiesc prin curțile lor. Sunt cărămidari din moşi-strămoşi, însă, cum cărămida lor nu mai e la mare căutare, meşteşugul stă să moară şi ei au înţeles asta. „Şi pe copii îi învăţaţi să facă cărămidă?” (n.r. a întrebat reporterul). „Nu, ei se duce la şcoală în principiu. Dacă nu se duce la şcoală, e de rău!”. Au durat doar câţiva ani ca să ajungă aici şi a fost simplu. Autorităţile au organizat cursuri de calificare şi interesul tinerilor a fost imediat, mai ales că, pe lângă educaţie, primeau şi nişte bani. „Uite, acuma, băiatu’ meu ştie să citească, ştie să scrie, de când a făcut cursurile. El nu ştia nimic, nu ştia nici tabla înmulţirii”. 

Cei care au trecut pe la şcoală au devenit apoi modele în sat şi, astăzi, puţinii care încă mai stau pe ajutoare sociale au ajuns să-şi dorească mai mult. „Câte clase ai zis că ai?” „Patru! Bagă-mă şi pe mine la muncă!” „Nu, vă băgăm la „A doua şansă”, terminăm opt clase, dăm probă de lucru.” Prin urmare, poate, dar pe Maria cine să o şcolarizeze, să o recalifice şi să o integreze în societate, că ea a tot aşteptat şi nu s-a întâmplat nimic. Azi, când meşteşugul ei dispare, e izgonită de peste tot. „Uite aşa îi iau şi strig, mânca-ţi-aş: „Măturoaie, doamnă, măturoaie!” „Iese şi zice: „Alo, stai aşa, că am şi eu nevoie de unul, ce să-ţi dau pe el?” Şi zic: „Ce ai tale p-acolo, doamnă!” „Dacă îmi dă bani, iau bani, să iau mâncare la copii, dacă nu, îmi dă lapte, cartofi, bag în traistă, viu acasă.” „Ştii ce ne zice nouă, când ne ducem, pe unde ne ducem, să cerem ajutor? Plecați, dreacului, d-aici, dă ţigani!” Ca să-și vândă marfa de cum dă căldura, comunitatea pleacă, de la sugar, la bătrân, către oraşele mari. „Părinții lipsesc de aici în jur de două-trei luni şi îşi iau şi copiii, că nu au cu cine să-i lase, cu căruţele, lipsesc de la şcoală şi mulți nu ştiu să citească, au 10-12 ani..”, mărturiseşte Gigi Gugiu. Ajunşi la periferia oraşelor, îşi construiesc barăci din table. Unii se întorc acasă când vine toamna, alţii, însă, rămân acolo, iar, în aceste cazuri, situaţia copiilor devine dramatică, pentru că pierd până şi bruma de civilizaţie pe care o aveau, se sălbăticesc şi aproape că nici nu mai ştiu cum să vorbească.” (sursa informaţiilor: emisiunea „În premieră, cu Carmen Avram”) 

A consemnat Rebeca IOANA

The most visited gambling websites in The UK