Menu
TRAFIC

S-a ocupat postul de asistent de farmacie, la Spital

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 183

Cei şapte economişti şi referenţi au avansat

La începutul lunii octombrie, Spitalul Municipal Câmpulung anunţa mai multe sesiuni de concursuri şi examene. Era vorba de trei posturi de debutanţi, doi asistenţi la Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală şi un asistent de farmacie la Farmacia cu circuit închis a unităţii medicale. La Radiologie, concurenţii care şi-au depus dosarele nu au avut documentele complete şi au fost declaraţi respinşi din start. 

Al doilea concurs programat a fost pentru locul de asistent medical de farmacie, debutant, cu angajare pe perioadă nedeterminată. În acest caz, s-au înscris şase candidaţi, cărora le-au fost primite dosarele de concurs ca fiind complete: Vasilica Bănică, Mihaela Marin, Nicoleta Roxana Marinescu, Georgiana Mădălina Pahonţu, Ionuţ Adrian Simăn şi Maria Cătălina Văcaru. La proba scrisă, derulată pe 30 octombrie a lipsit o candidată, Maria Cătălina Văcaru, iar din restul cinci, doar doi au obţinut cel puţin 50 de puncte pentru a se putea prezenta la a doua probă, cea a interviului, care s-a ţinut pe 2 noiembrie. Ionuţ Adrian Simăn a fost singurul care a promovat interviul, cu 78 de puncte, iar contracandidata lui, Nicoleta Roxana Marinescu, a fost declarată respinsă cu 30 de puncte.

Şapte angajaţi, de la birou, au avansat

Examenele de promovare pe şapte funcţii s-au ţinut la începutul lui noiembrie 2017. A fost vorba de trei posturi de referent de specialitate din cadrul Serviciului Evaluare şi Statistică Medicală, care trec din clasa III (S) în clasa II (S). Un post de referent de specialitate din cadrul Serviciului Financiar - Contabil, care se transformă din clasa III (S) în clasa II (S). Un post de referent de specialitate din cadrul Biroului Aprovizionare, Transport, care trece din clasa III (S) în clasa II (S). Şi două posturi de economist de la Serviciul Financiar - Contabil, care, din grupa II vor trece în grupa I. 

La concursul de promovare pe post a celor trei referenţi, din cadrul Serviciului Statistică şi Evaluare Medicală, participanţii au susţinut o probă practică. În urma evaluării, punctajele finale au fost: Paula Manoloiu: 90,66 puncte; Marinela Moraru: 100 puncte; Liliana Dragomir: 92,66 puncte. Pentru că toţi au obţinut peste baremul de minim 50 de puncte, ei pot fi promovaţi pe funcţie.

La examenul pentru promovarea pe cele două locuri de economist din cadrul Serviciului Financiar - Contabil, respectiv pe locurile de referent de specialitate din cadrul Biroului Aprovizionare, Transport şi Serviciul Financiar - Contabil, s-au prezentat patru angajaţi ai Spitalului Municipal. Comisia de concurs a stabilit susţinerea concursului prin probă scrisă, care a avut loc pe 2 noiembrie. Pentru testare s-au întocmit trei subiecte pentru funcţiile din cadrul Serviciului Financiar - Contabil şi trei pentru funcţia de la Biroul de Aprovizionare, Transport. Ca şi în cazul celorlalte concursuri, pentru promovare a fost necesară cel puţin obţinerea a 50 de puncte din cele 100 maxim posibile. După testul scris, Elena Irina Măţăoanu (referent specialitate II (S) a obţinut: 98 puncte; Angelica Bumbeneci (economist I (S) a primit: 95 de puncte; Georgiana Magdalena Iacob (referent specialitate II (S): 95 puncte; şi Doina Mitu (economist I (S): 95 puncte; toate fiind declarate admise. 

The most visited gambling websites in The UK