Menu
TRAFIC

Florin Bogdan Proca, chef până dimineaţă la botezul fiului său

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 374

b_400_250_16777215_10_images_2232_Clipboard06.jpgAşa după cum v-am informat, primarul din Berevoeşti, Florin Bogdan Proca, a devenit în această toamnă, oficial, tată pentru a doua oară, după ce iubita sa, Claudia Păun, a adus pe lume un băieţel. Copilul s-a născut pe 21 septembrie şi, potrivit unei postări a tinerei mămici pe o reţea de socializare, micuţul poartă unul dintre prenumele tatălui. 

La sfârşitul săptămânii trecute, pe 30 octombrie, micuţul a fost botezat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul piteştean Trivale. Petrecerea de după creştinarea băieţelului, de şase săptămâni, s-a derulat tot în Piteşti, la „Casa Boierului”. Părinţii, naşii şi invitaţii au avut parte de o petrecere pe cinste, cu bucate şi băuturi alese, dar şi muzică de calitate, primarul Florin Bogdan Proca distrându-se până înspre dimineaţă. Edilul nu şi-a dezlipit ochii de la fiul său, care-i seamănă ca o picătură de apă, dar nici de la mama acestuia, frumoasa Claudia, cu care pare să fi îngropat securea războiului şi să formeze din nou un cuplu, aşa cum reiese şi din fotografiile postate pe pagina de Facebook a tinerei, unde cei doi apar în ipostaze tandre. „După greşeala vieţii, a venit iubirea vieţii - Proca Antonio Florin”, a precizat Claudia Păun pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după naştere, făcând referire la relaţia sa eşuată, la un moment dat, cu primarul din Berevoeşti. Primul om al comunei devenită celebră în întreaga ţară, la modul negativ, după scandalul de sclavagism de la Gămăceşti, mai are o fată rezultată din căsătoria cu Graţiela, de care, între timp, s-a despărţit şi cu care acum se judecă pentru bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei. 

The most visited gambling websites in The UK