Menu
TRAFIC

De „Ziua Armatei”, două vernisaje cu tematică istorică, la Mausoleul Mateiaş

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 282

Miercuri, 25 octombrie, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaş se vor derula o serie de manifestări, organizate de Muzeul Municipal, Primăria Câmpulung şi Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, cu ocazia sărbătoririi „Zilei Armatei”.

În acest an, ceremonia de depunere de coroane şi serviciul religios vor fi însoţite de deschiderea oficială a două expoziţii de tematică istorică şi militară, „Tradiţii Militare Muscelene” şi „Memoria Marelui Război. Judeţul Argeş”, aceasta din urmă organizată în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului şi cofinanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Aceste expoziţii au rolul de a comunica, cu această ocazie cu adevărat deosebită pentru istoria şi societatea musceleană, elemente dedicate istoriei militare şi comemorative specifice acestui spaţiu, dar şi de a spori gradul de cunoaştere şi conştientizare al vizitatorilor asupra realităţilor istorice şi sociale ale zonei.

Pentru „Ziua Armatei” s-a schiţat şi un program provizoriu, care include:

=la ora 10.00: prezentarea onorului militar şi intonarea Imnului Naţional al României;

=la ora 10.15: serviciu religios;

=la ora 10.30: discursuri din partea reprezentanţilor autorităţilor regionale şi locale;

=între orele 10.45 şi 11.00: cele două vernisaje, ale expoziţiei „Tradiţii Militare Muscelene”, mediată de generalul de brigadă (r) Nicolae Popescu; şi a expoziţiei „Memoria Marelui Război. Judeţul Argeş”, prezentată de Dana Mihai, director al Direcţiei Programe, Proiecte şi Promovare a Institutului Naţional al Patrimoniului;

=la ora 11.15 vor fi depuneri de coroane la Mausoleul Eroilor de la Mateiaş, moment solemn în capela edificiului.

 

The most visited gambling websites in The UK