Menu
TRAFIC

Liderul revoluţionarilor musceleni, condamnat din nou pentru corupţie

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 530

b_400_250_16777215_10_images_2220_Clipboard09.jpgLiderul revoluţionarilor din Câmpulung, Serafim Cotenescu, a primit o nouă sentinţă în dosarul în care a fost judecat pentru fapte de corupţie. De fapt, este a doua condamnare în acelaşi dosar, care s-a rejudecat la Curtea de Apel Piteşti.

Pe 4 decembrie 2013, şeful revoluţionarilor câmpulungeni a fost pedepsit cu 5 ani de închisoare cu executare de către Completul Penal al Curţii de Apel Piteşti. Acesta a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis spre rejudecare dosarul la instanţa iniţială, unde Serafim Cotenescu a fost judecat alături de alţi 11 inculpaţi: George Costin, Mihai Bolocan, Aurel Postelnicu, Gheorghe Bacoi, Florentina Costin, George Ştefan Costin, Valentin Gheorghe Marin Preda, Vasile Ciulinaru, Petre Sfârlează, Anca Marina Lazăr şi Lincu Ivan. 

În acest fel, după trei ani de procese, Curtea de Apel s-a pronunţat încă o dată, pe 15 septembrie 2017. 

Preşedintele Asociaţiei „22 decembrie 89”, Serafim Cotenescu, a primit patru ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, şi 11 luni, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată. Instanţa a contopit pedepsele, iar Cotenescu o va ispăşi pe cea mai grea, de patru ani, şi trei ani interzicerea mai multor drepturi (de a alege şi de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice; de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii). Datorită acestor îngrădiri, cel mai probabil, Serafim Cotenescu va trebui să renunţe la şefia asociaţiei revoluţionarilor musceleni.

Pedeapsa i-a fost suspendată pe un termen de încercare de 9 ani, pe durata căruia trebuie să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciului de Probaţiune Argeş; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Instanţa Curţii de Apel Piteşti a menţinut şi măsurile asiguratorii dispuse de procuror privind sechestrul penal instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui George Costin, Mihai Bolocan, Serafim Cotenescu, Aurel Postelnicu, Gheorghe Bacoi, Florentina Costin, George Ştefan Costin, Valentin Gheorghe Marin Preda, Vasile Ciulnaru, Petre Sfârlează şi poprirea asupra sumelor de bani în lei şi valută, prezente şi viitoare, din conturile acestor inculpaţi până la concurenţa sumei de 9.453.390 lei (respectiv câte 945.339 lei de la fiecare). George Costin, Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu trebuie să achite fiecare câte 46.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat, iar ceilalţi inculpaţi, câte 41.000 de lei, fiecare. Hotărârea poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

În această cauză de corupţie, Serafim Cotenescu a fost reţinut 24 de ore, pe baza unei ordonanţe, pe 27 februarie 2012, prelungindu-i-se arestul preventiv până pe 27 aprilie 2013, când a fost eliberat sub control judiciar. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti. „E.M.”

 

The most visited gambling websites in The UK