Menu
TRAFIC

După concurs, postul de şef al Evidenţei Persoanei nu s-a ocupat

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 447

La mijlocul lunii martie, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici s-a derulat concursul pentru ocuparea postului vacant de şef al Serviciului Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor. Pe 7 martie s-a publicat rezultatul preselecţiei dosarelor, iar pe 13 martie s-au desfăşurat probele de concurs, testarea cunoştinţelor PC şi testul scris.

Din anunţul postat pe site-ul ANFP, Klara Elena Şerbănescu a fost singura care şi-a depus dosarul de participare la concurs, pe care comisia i l-a validat ca fiind complet (a avut vechime în specialitatea studiilor de minim doi ani; a avut absolvite studiile universitare cu diplomă într-una dintre ramurile: Ştiinţe Economice, Ştiinţe Juridice, Matematică, Informatică, Ingineria Sistemelor, Calculatoare şi Tehnologia Informaţiilor, Ştiinţe Administrative, specialitatea Administraţie Publică sau Administraţie Europeană). La proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC, doritoarea a primit punctaj de trecere, fiind admisă la proba scrisă cu 53,33 puncte. Numai că la testul grilă nu a fost notată decât cu 30 de puncte, insuficient să poată promova. Până la organizarea unui nou concurs, S.P.C.L.E.P. va fi condus, interimar, de Olguţa Istodor, care a înlocuit-o pe Marinela Mogoşan, transferată, la cererea ei, la Serviciul Administrare Venituri Persoane Fizice şi Juridice. 

The most visited gambling websites in The UK