Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

La Lereşti, se asfaltează pe ploaie!

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1470

b_400_250_16777215_10_images_2084leresti.jpgO filmare a unui lereştean a încins spiritele pe Internet. Bărbatul a filmat o echipă de muncitori care turnau asfalt chiar pe ploaie.

Totul s-a întâmplat sâmbătă, 14 mai, pe strada Locotenent Dumitru Lazea. Chiar dacă artera era udă, erau bălţi şi afară ploua, muncitorii au continuat să asfalteze, spre disperarea celui care i-a filmat. La gândul că tehnologia aplicării asfaltului pe drumuri a evoluat, lereşteanul îşi pune semne de întrebare cu privire la calitatea lucrării, atunci când acesta este aplicat, pur şi simplu, în baltă.

Ca să nu-i mai filmeze, un muncitor chiar a încercat să-i smulgă camera lui Ion Horobeanu, coregraful, căci despre el este vorba, motivând că nu e prima pe care o sparge. Martorii, vecini de-ai artistului, şi ei plătitori de taxe şi impozite, nu au fost deloc impresionaţi, fiind nepăsători la ce se întâmpla pe stradă. Cel mai probabil, nu ştiu cât costă lucrarea pe calea de acces către fabrica Greiner.

Cameramanul de ocazie a fost apostrofat de lucrători, dar, în cele din urmă, a reuşit să-i facă să-şi strângă catrafusele şi să plece. „Cine sunteţi? Nu ne întreabă primarul şi ne întrebi dumneata?!”, a şuierat printre dinţi cel care a încercat să-l agreseze pe Ion Horobeanu. Filmul a adunat zeci de comentarii şi a fost distribuit pe Internet de  mai multe persoane, din solidaritate cu Neluş Horobeanu, care a încercat să-şi facă datoria cetăţenească.

The most visited gambling websites in The UK