Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Alunecările de teren, pierdute pe traseu de inspectorul de la Protecţie Civilă

Un raport care conţine, printre altele, cele mai problematice zone ale municipiului, unde alunecările de teren sunt la „ordinea zilei”, a fost întocmit în acest an de către inspectorul de la Protecţie Civilă din Primăria Câmpulung, Marcel Pârşan. Enumerarea nu echivalează cu rezolvarea lor, eventual, cu o atenţionare pentru cei interesaţi să se stabilească într-un cartier „mişcător” să-şi caute o „temelie” mai stabilă. Din păcate, capitolul rezervat acestui fenomen care a rupt străzi, maluri şi a înghiţit case în trecut este făcut într-o manieră superficială, fapt remarcat şi de aleşii în faţa cărora a ajuns, pentru a-l aproba. Adică lui Pârşan i-au scăpat zone afectate de pericolul care face obiectul acestui material, aşa că a primit sarcina de a-l completa cu informaţiile lipsă. 

„Planul de analiză şi acoperire a riscurilor”, avându-l ca autor pe cel menţionat, iar ca autoritate care a avizat lucrarea, pe superiorul său, Liviu Ţâroiu, în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (înainte de a se încheia recursul la Curtea de Apel Piteşti), a fost aprobat în cadrul şedinţei Consiliului Local de la sfârşitul lunii martie a acestui an. Capitolul III, intitulat „Analiza riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă”, prezintă succint dezastrele care ne pasc. Dintre cele încadrate la „riscuri naturale”, este greu de apreciat care sunt cele mai periculoase: inundaţiile, cutremurele ori alunecările de teren, consecinţe dramatice putându-se înregistra în oricare dintre variante. 

Iată ce consemnează Pârşan despre alunecările de teren, pe care le-a pierdut pe traseu, după cum l-au dojenit consilierii municipali: „Alunecările de teren, alături de cutremure şi inundaţii, pot produce importante distrugeri de bunuri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Se pot manifesta pe partea dreaptă a Râului Târgului (strada Revoluţiei, strada Richard  - n.r. unde se şi manifestă cu o amploare care i-a îngrozit pe oameni), strada Petre Zamfirescu, Drăceşti-Mărcuş), precum şi pe partea stângă a Râului Târgului, cartier Vişoi III, bloc C12-C13, versantul drept al Văii Bărbuşii. Din cauza schimbărilor climatice din ultimii ani, prin întrunirea mai multor cauze (acţiunea apelor de suprafaţă, subterane, efectul săpăturilor pe versanţi, despăduririle), în municipiul Câmpulung, în ultimii ani (2005, 2006), au avut loc şi astfel de fenomene geomorfologice: =în zona cartierului Mărcuş - calea de comunicaţie rutieră a fost afectată pe o porţiune de aproximativ 50 de metri, blocând parţial accesul; =calea de comunicaţie stradală Bărbuşa, zona Livadie, din cauza unei alunecări de teren active, au fost blocate, devenind neaccesibile autovehiculelor de mare tonaj, ambulanţă, pompieri, etc., îngreunând inclusiv aprovizionarea populaţiei. Nu au fost avariate sau distruse construcţii, reţele edilitare şi nu a presupus evacuarea populaţiei din zonă.”

La data la care Marcel Pârşan şi-a desăvârşit capodopera despre calamităţile câmpulungene, distrugerea străzii Richard era deja avansată, dar dacă pe şeful Protecţiei Civile n-a avut cine să-l alarmeze... Însă, dacă tot a aflat din presă că s-a rupt o stradă din cauza descrisă de acesta, ar fi bine s-o treacă la catastif.  

Evenimentul Muscelean