Menu
TRAFIC

Fologea i-a suflat Lilianei Iacomin, noul consilier local liberal, să jure

  • Written by Evenimentul Muscelean acum 10 ani
  • Hits: 792

Şedinţa Consiliului Local, pe luna iunie 2006, a început cu un “adio” şi un “bun venit” pentru doi consilieri locali de la PNL. Ionel Vlădescu şi-a comunicat în scris opţiunea de a renunţa la calitatea sa de consilier local, care este incompatibilă cu funcţia de administrator al Serviciului Public Administraţia Pieţelor. Începând cu data de 30 iunie 2006, încetează de drept mandatul său de consilier local. Aleşii locali trebuiau să ia act de renunţarea lui Vlădescu, să dispună eliberarea lui din această funcţie şi să valideze mandatul de consilier local al următorului aflat pe lista de candidaţi PNL la alegerile locale din 2004. Cum comisia trebuia să formuleze propunerea de validare sau invalidare a mandatului noului consilier - Liliana Iacomin - şedinţa CL a început cu o pauză. Nu prea lungă, căci, după 5 minute, membrii comisiei erau deja în sala de şedinţă, cu procesul verbal întocmit. Niciodată aleşii n-au fost atât de rapizi, dar… în fine. După validare, Liliana Iacomin a trebuit să rostească în faţa viitorilor colegi consilieri jurământul, pe care i l-a citit secretarul Nicolae Ghinea. Ea nu trebuia să rostească decât “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, după care urma “Jur”. De emoţie, Liliana Iacomin a uitat partea finală a jurământului, dar a ajutat-o peremistul Marinică Fologea, care i-a suflat: “jur”.  

Pesediştii câmpulungeni s-au plâns şefului de la judeţ că suntem ignoraţi de parlamentarii PSD de Argeş:

“Daciana Sârbu a venit o dată la Câmpulung ca să facă parada modei!”

Pesediştii din municipiu i s-au plâns preşedintelui PSD Argeş, Constantin Nicolescu, de faptul că parlamentarii aleşi pe listele judeţului nostru au treburi mult mai importante decât problemele oamenilor de aici. Nemulţumirea pesediştilor câmpulungeni are drept cauză nepăsarea parlamentarilor PSD de Argeş, care ocolesc municipiul. “Daciana Sârbu a venit în Câmpulung, la simulare, a făcut parada modei şi acum se duce prin comunele de lângă Bucureşti. A candidat pe listele de Argeş, a ajuns observator la Strasbourg, dar la noi nu vine niciodată. A venit o dată Tănăsescu, în rest, ne ignoră toată lumea!” De la alegerile din 2004, în afară de cei amintiţi de pesedistul care a avut curaj să ridice în faţa şefului de la judeţ o chestiune valabilă pentru toate partidele politice, a mai venit, pentru o conferinţă de presă, deputatul Constantin Tamagă, care ne-a asigurat că va fi prezent şi la alte întâlniri cu presa. Ce-i drept, mai este până la terminarea acestui mandat, dar, dacă vin o dată pe an, noi ce-am rezolvat, ei ce-au rezolvat?

The most visited gambling websites in The UK