Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Noua doctoriţă, împiedicată să-i ia locul colegului care strânge gunoaie, suspendat din activitate

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 2510

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2320_medic.jpgVizitându-l, de curând, pe primarul de la Poienarii de Muscel, acesta a insistat să vedem cum arată una dintre cele mai recente lucrări: dispensarul din satul Groşani. Un spaţiu care miroase a nou, strălucind de curăţenie, desfăşurat pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, lângă care va funcţiona o farmacie. În ciuda efortului financiar care a stat la baza proaspătului obiectiv, primarul Ion Banzea nu poate răsufla uşurat că le-a asigurat sătenilor o unitate medicală nou-nouţă. De ce? Pentru că n-are medic. De fapt, are doi, dar niciunul nu-şi poate practica, momentan, profesia. 

Doctorul Nicolae Chiru se află într-o perioadă de suspendare din activitate, măsură dispusă după ce oficialii de la Casa de Asigurări de Sănătate, mobilizaţi de relatările din presă, despre meteahna acestuia de a aduna gunoaie, l-au controlat la cabinet. Unde, aşa cum păţesc permanent pacienţii săi, n-a fost de găsit. Din acest motiv, bolnavii şi asistaţii social băteau drumul la Câmpulung, pentru a obţine reţetele, respectiv adeverinţele de scutiţi de muncă, de la doctorul de familie aflat la domiciliul fostei neveste, în blocul din spatele fostei Poşte Centrale. Am prezentat, într-o ediţie trecută, revolta vecinilor scandalizaţi de străinii întâlniţi pe scară, care îl aşteptau cu ceasurile pe medicul plecat la strâns de cartoane de la piaţă şi din parcările supermarketurilor. 

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2320_medic2.jpgAstfel, Chiru este împiedicat să profeseze de sancţiunea autorităţilor sanitare, care nici nu-l pot „elibera” din serviciu până nu expiră termenul de contestaţie, de care beneficiază medicul de familie cu apucături bizare. Cât despre celălalt profesionist, o doctoriţă tânără, de 37 de ani, venită de la Timişoara şi stabilită la Schitu Goleşti, prin căsătorie, aceasta pare varianta perfectă. Şi nesperată pentru primar, care scapă de obligaţia asigurării unei locuinţe de serviciu, de vreme ce doamna locuieşte la doi paşi de Poienarii de Muscel. Însă aceasta nu are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, postul fiind blocat de colegul despre care este greu de crezut că mai poate prescrie tratamente, la starea de tulburare în care se găseşte.        

Primarul este revoltat că un medic tânăr, care n-are cu ce să-şi „cumpere” pacienţii, nu este lăsat să profeseze 

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2320_medic5.jpg„Avem o problemă, a început conducătorul comunei învecinate depănarea motivului care umbreşte investiţia dispensarului cel nou din satul Groşani. Doctorul Chiru, despre care aţi scris dumneavoastră, era medicul nostru, la Poienari, dar ţine un post ocupat. Acum, au venit cei de la Casa de Asigurări, au făcut controale în localitate, l-au controlat de mai multe ori, dar nu l-au găsit la serviciu. Au derulat procedura cuvenită şi, din câte am înţeles, i-au suspendat contractul cu Casa de Asigurări. În momentul în care i-au suspendat contractul cu C.A.S., ar trebui, în mod normal, să elibereze postul şi să ne aducă alt medic. Dumnealor se vaită că n-au medici la nivel de judeţ. Însă medici sunt.”, este convins primarul, aflat la mâna unor autorităţi, care nu pe el îl fac să sufere cu piedicile puse, ci pe abonaţii care depind de servicii medicale. Autorităţi care nu s-au mişcat decât după ce povestea şocantă a doctorului, care îşi dispera vecinii cu „munţii” de mizerie de sub ferestre şi din Matiz-ul în care ţinea încuiaţi doi câini, a răbufnit în presă. Deşi cunoşteau cazul din adresele trimise înainte chiar de Ion Banzea.     

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2320_medic4.jpg    Primarul Banzea a scos la licitaţie spaţiul dispensarului de la Groşani, cel de la Poienari fiind ocupat de un medic, peste care nu putea intra. Este vorba despre Nicolae Chiru, aflat în termenul în care poate fructifica dreptul de a contesta decizia de suspendare. „Bine nu se mai face.”, este convins Ion Banzea despre acest doctor de familie, lăsat să profeseze în continuare, în ciuda afecţiunii de care suferă. „Este la o vârstă - dar nu la vârsta pentru pensionare de drept, având 63 de ani - şi este bolnav. La licitaţia pentru dispensarul de la Groşani s-a prezentat un singur medic. A doua oară, a trebuit să fac încredinţare.”, ne spunea primarul, care, în ciuda faptului că a găsit medic, şi unul tânăr, cu chef de muncă, nu este acceptat de Casa de Asigurări de Sănătate, neîntrunind condiţia numărului de pacienţi. „Nu mi se pare corect ca un medic tânăr, care nu are posibilitatea să-şi „cumpere” pacienţi, dacă n-are bani - poate să-i dea mintea afară din cap -, să rămână tot jos. Nu se poate aşa ceva. Am zis: „Măi fraţilor, dacă omul acesta s-a îmbolnăvit…”. Pacienţii s-ar muta, dar nu i se dă voie fetei să înceapă activitatea, pentru că n-are contract cu Casa. Ca să lucreze fără Casă…, nu i se recunosc reţetele, nimic!”, a continuat primarul Banzea.

Autorităţile medicale au intenţia de a lăsa 3.400 de pacienţi pe mâna a doi doctori de familie. Răzbunare că s-a aflat de medicul care strânge gunoaie şi căruia i s-a permis să profeseze?   

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2320_medic3.jpg

După ştiinţa acestuia, există intenţia forului superior din Sănătate de a reduce un post de medic de familie în comuna musceleană. „Vor să se răzbune, într-un fel, pe noi. Pentru ce? Avem 3.400 de locuitori. Eu nu zic că se duc toţi, în aceeaşi zi, la medic. Dar să ajungi la serviciu şi să găseşti 50 de oameni la uşă… Iar medicul ce să facă? Doar să te vadă sumar?! N-are timp să vorbească pe larg cu pacientul, să-l întrebe ce-l doare, ce s-a întâmplat. Doar să treci pe la uşa lui…”, a adăugat indignat, şi pe bună dreptate, conducătorul localităţii, care riscă să rămână cu doi medici de familie, din cei trei. „În locul unui medic care s-a pensionat a venit o doctoriţă tânără, de la Bucureşti, doamna doctor Stancu, o fată bună, isteaţă, dar cât poţi să lucrezi în acest ritm?! Pentru că nu poţi să laşi pacienţii la uşă şi să pleci. Iar ca să „scapi” de ei de la uşă, trebuie să-i fuşereşti.”

Cealaltă doctoriţă, o timişoreancă stabilită lângă Poienari, la Schitu, este încântată să lucreze la dispensarul din Groşani, ocupând astfel postul ţinut blocat de Chiru. „M-ar avantaja şi m-ar bucura, pentru că ar fi un medic în zonă. Dacă-ţi vine unul din altă parte, trebuie să-i asiguri gazdă şi restul condiţiilor, ca să stea. E mai dificil.”, mai spunea primarul, care trăgea nădejde să găsească înţelegere la Casa de Asigurări de Sănătate, să încheie contractul cu doctoriţa cea nouă, pentru ca pacienţii să aibă siguranţa reţetelor compensate şi să se mute la ea. Pentru că Nicolae Chiru, medic la Poienari de vreo 20 de ani, este la sfârşit de carieră, din pricina bolii. „Ar trebui să facă o comisie de medici, să-l bage într-o expertiză medicală şi să-l pensioneze pe caz de boală. Dă-i un venit, ca să nu moară de foame. E colegul lor, eu nu zic să-l lase pe drumuri. Că a muncit o viaţă, dar dacă l-a lăsat mintea… El a mai avut probleme, este bolnav de patru-cinci ani, a fost internat, a stat doi ani acasă, iar în locul lui a venit alt medic. Nu ştiu cum au aranjat, îl plătea el, a fost angajat pe cabinetul lui, nu ştiu, dar a funcţionat vreo doi ani. După care nu i-a mai convenit, a zis că s-a făcut bine şi că vine la lucru. L-a dat pe acela afară. El… tot bolnav. N-a mai luat tratamentul şi din ce în ce boala i s-a agravat. De aceea a ajuns să-l vedem cărând cutii prin oraş, prin gunoaie. El a mai fost ţinut sub control de soţie, tot medic (n.r. stomatolog), dar i s-a luat şi ei. A băgat divorţ de el şi, de milă, l-a luat înapoi, dar cât să mai tragi cu el?”, sunt amănunte povestite de primar, contrariat că cele mai apropiate rude nu-l ajută cumva, internându-l într-o clinică de specialitate. 

Asta pentru că este un pericol şi pentru el, şi pentru alţii. Şi prin prescripţiile medicale, şi prin halul şocant în care şofează o maşină ticsită de gunoiul care îi maschează luneta, lateralele şi, în mare parte, şi parbrizul. Cu câteva zile înainte de a ne întâlni cu primarul, l-am surprins în parcarea din faţa redacţiei noastre, chinuindu-se să iasă de sub mizeria înghesuită în maşină şi cu aceleaşi cazne, în ciuda siluetei subţiri, s-a strecurat înapoi, la volanul ascuns între cartoane. Pe acoperişul Matiz-ului trona un moţ de resturi, format din cutii puse una peste alta, legate, ca să nu le piardă pe stradă.          

Un dispensar nou-nouţ o aşteaptă pe doctoriţa blocată de lipsa contractului cu C.A.S. să-i ia locul colegului bolnav     

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2320_medic2.jpgDispensarul, organizat la parterul şcolii din sat, fiind despărţit corespunzător de grădiniţa din incintă, arată impecabil. Inclusiv mobilierul unităţii medicale este în ţiplă, la propriu, în aşteptarea operaţiunii de amenajare a interioarelor puse la punct. Oricât de cârcotaş ar fi privitorul, n-ar găsi cusur investiţiei pe măsura unui aşezământ în care va fi practicat actul medical. Ion Banzea preciza că parterul instituţiei de învăţământ, care va căpăta specific medical, a fost renovat complet şi transformat în cabinet medical, sală de tratamente, grupuri sanitare, vestiar, hol de aşteptare, cu toate utilităţile, apă curentă, centrală termică, spaţiu pentru reziduurile medicale, plus o farmacie, concesionată de o societate de profil din Câmpulung. O farmacie funcţionează în satul de reşedinţă, dar, la Groşani, cei 700 de săteni erau lipsiţi de această facilitate. 

„Am spaţiu şi nu pot să angajez medic. Casa de Asigurări şi Colegiul Medicilor ar trebui să înţeleagă că nu aşa pot ajuta o localitate, reducând un post, ci să ne dea, acum, când avem posibilitatea de a angaja, un medic. Degeaba ne spun peste un an, doi: „V-am creat post, căutaţi-vă medic!” De unde îl mai luăm atunci?”, a fost pledoaria primarului Banzea la autorităţile judeţene în domeniu de a nu rata oportunitatea colaborării care există în prezent. Altfel, pacienţii doctorului Chiru se vor orienta către alte cabinete. „Deja o parte au plecat spre Câmpulung. Dar le e greu şi lor, fiind la o vârstă, să aştepte şi pe acolo, căci şi Câmpulungul este aglomerat.”, a conchis conducătorul localităţii, pus într-o situaţie neplăcută.  

The most visited gambling websites in The UK