Menu
TRAFIC

Pentru militarii musceleni, Colaborarea cu liderii afgani şi cu Forţele de Securitate Afgane este vitală

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 805

b_400_250_16777215_10_images_2276_militari.jpgÎntr-o zonă în care fiecare pas contează, acolo unde orice activitate trebuie gândită, mai exact în teatrul de operaţii din Afganistan, militarii musceleni dislocaţi în baza din Kandahar ştiu cât de importantă este cooperarea cu liderii afgani şi cu Forţele de Securitate Afgane. În săptămâna care a trecut, militarii batalionului au executat şi misiuni în aria de responsabilitate, în care au avut loc întâlniri centrate pe tema securităţii din zonă şi pe problemele cu care se confruntă comunitatea locală. Cu ajutorul a doi militari, care ţin să ne informeze permanent despre aceste activităţi, locotenent Crinu Şincari şi maistru militar principal Iulian Cadulencu, astăzi vă prezentăm şi noi un astfel de episod. 

„Baza Aeriană Militară Kandahar, Afganistan, o dimineaţă aparent nu suficient de caldă pe cât induce tipul climei din zonă, însă, în câteva ore, temperatura va urca uşor peste 35 de grade, deşi este primăvară. Ne pregătim şi noi, pentru că, astăzi, îi însoţim pe militarii Plutonului 3 din Compania 1 Panthers. Alături de noi este prezent şi comandantul de batalion, locotenent-colonel Ionuţ Ilinca. Nu este prima dată când participă la misiuni în afara bazei şi acest aspect dă încredere şi mai mare militarilor din subordinea sa.”, aşa începe povestea militarilor. 

b_400_250_16777215_10_images_2276_1111111111111111.jpgDupă verificarea tehnicii de comunicaţii, a armamentului militarilor, cu toţii, la finalul pregătirii, spun „Tatăl nostru” în cor, rugăciunea înaintea fiecărei plecări în misiune, iar apoi preotul îi binecuvântează pe fiecare. Plutonul, atunci, este pregătit pentru misiune. 

b_400_250_16777215_10_images_2276_22222.jpg„Roţile maşinilor blindate scrâşnesc pe pietrele deja măcinate de soare, furtuni de nisip şi, uneori, ploi abundente. Comandantul batalionului priveşte uşor către membrii echipajului. Sunt oamenii lui, a participat activ la tot procesul de instruire a lor din ţară, s-a instruit alături de ei, are încredere deplină  în ei şi îşi doreşte să se întoarcă cu toţi acasă. Ieşim din bază şi ne îndreptăm spre districtul Dand. Întâlnirea de azi este centrată pe tema securităţii din zonă şi pe problemele cu care se confruntă comunitatea locală, discuţiile urmând să aibă loc între liderii comunităţii din zona de responsabilitate, forţele de coaliţie şi forţele de securitate şi apărare afgane. Misiunea în termeni militari se numeşte „Security Shura”. De îndată ce ieşi în aria de responsabilitate, nu poate trece neobservat contrastul atât de evident. În stânga noastră, lanurile de grâu crud care, preţ de o secundă, te trimit cu gândul la o imagine asemănătoare a lanurilor interminabile de grâu din Câmpia Bărăganului, efectiv, te transpui pentru un moment „acasă”. Fascinat de trăirea scurtă, încerci să o prelungeşti, întorcând instant privirea spre dreapta, cu gândul că vei vedea pădurile dese ale Carpaţilor, Masivul Leaota - locul în care ne-am pregătit cu toţi, însă eşti adus la realitate atunci când şi se arată munţii gri, fără pic de vegetaţie, şi care parcă ne supraveghează non-stop. Lăsăm în urma noastră deşertul şi lanurile de grâu şi ne îndreptăm spre obiectiv. La câteva sute de metri depărtare se zăreşte un sat.

b_400_250_16777215_10_images_2276_33333.jpgEi spun că, la toate misiunile executate în aria de responsabilitate, există o secvenţă care se repetă. Sunt ei, copiii afgani, care apar asemenea orei exacte în momentul în care intră în zonă şi care însoţesc coloana de vehicule până la locul de întâlnire. Nu poţi să nu-i observi, nu poţi să-i ignori, nu poţi să nu le oferi ceva. ”Sunt foarte impresionat de copii, îmi aduc aminte de fetiţa mea, când le văd entuziasmul în momentul apariţiei noastre, de aceea tot timpul iau ceva la mine pentru a le oferi.”, a transmis sergentul major Ionuţ Negru.

b_400_250_16777215_10_images_2276_44.jpgPovestea continuă: „Debarcăm şi totul se transformă într-un dispozitiv de siguranţă, cu elemente bine definite. Devenim şi mai atenţi. Copiii ni se alătură, vorbind în limba lor. Fără să pierdem din vedere dispozitivul, oferim copiilor apă şi dulciuri. Comandantul de batalion, comandantul de companie şi cel al patrulei, însoţiţi de îngerii păzitori, înaintează spre întâlnirea cu liderul local. Intrăm în biroul acestuia. Pe masă sunt aşezate pahare cu ceaiul a cărui reţetă numai afganii o ştiu. Ne zâmbesc şi ne invită să gustăm din licoarea aburindă. Nu poţi să-i refuzi, pentru că ar considera că îi jigneşti profund şi nu ai încredere în ei.  Aflaţi în mijlocul populaţiei afgane, nu putem neglija un aspect foarte important, cultura. Mult diferită de cea pe care noi o cunoaştem, cultura afgană se diferenţiază prin obiceiuri, tradiţii şi religie şi trebuie bine înţeleasă de militarii români. Respectul fiind elementul care stă baza relaţiilor interpersonale în societatea afgană. Prin urmare, acţiunile noastre denotă respect astfel, suntem asimilaţi uşor, sporim încrederea populaţiei în Forţele de Coaliţie și ne îndeplinim obiectivele, chiar dezvoltăm relaţii de prietenie. Discuţiile curg. Se povestesc întâmplări, se fac precizări, se stabilesc detalii. După aproximativ o oră şi jumătate, subiectul discuţiilor pare a fi epuizat. Încercăm o relaxare a dialogului, începem să vorbim despre România, despre obiceiurile noastre, iar dialogul curge calm. La un moment dat, liderul afgan spune că discuţiile s-au încheiat şi, fiind vremea frumoasă, ne pofteşte politicos să luăm masa împreună cu el şi cu invitaţii săi, afară, în curte. Nu putem să nu apreciem ospitalitatea afganilor, din puţinul pe care îl au, împart cu noi bucatele lor, care, de cele mai multe ori, sunt şi gustoase”.

b_400_250_16777215_10_images_2276_miliatr4.jpgLocotenent-colonel Ionuţ Ilinca a transmis părerea lui despre aceste acţiuni, el participând des la misiuni în afara bazei, fiind un sprijin moral pentru restul militarilor: „Cooperarea cu liderii afgani şi cu Forţele de Securitate Afgane reprezintă cheia succesului acţiunilor executate de militarii noştri, cât şi de cele ale partenerilor de coaliţie. Tocmai din acest motiv, executarea misiunilor de tip „Security Shura” reprezintă un aspect esenţial, care ne sprijină în identificarea posibilelor activităţi insurgente din zonă, cât şi pentru faptul că astfel de întâlniri conferă siguranţă pentru liderii afgani şi oamenii lor.”, a transmis comandantul batalionului.

b_400_250_16777215_10_images_2276_55.jpgLa finalul întâlnirii, militarii îşi iau „la revedere” de la liderii afgani, iar aceştia din urmă le mulţumesc pentru colaborare. „Strângem dispozitivul şi ne îmbarcăm cu destinaţia Baza Aeriană Militară Kandahar. Camarazii de la poarta de acces ne primesc zâmbind. Verificăm încă o dată armamentul şi comunicaţiile. Pe lângă experienţa câştigată într-o astfel de misiune, cea mai mare bucurie este faptul că, alături de militarii mei, putem raporta încă o misiune încheiată cu succes.”, transmite sublocotenentul Corneliu Koss.

Aşa arată o misiune de tip „shura” pentru Vulturii Carpaţilor. Bineînţeles, aşa cum spun şi ei, nicio misiune nu seamănă cu alta, însă, cu mintea ageră şi cu atenţia distributivă la fiecare mişcare, militarii de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, aşa cum îi ştim noi muscelenii, îşi îndeplinesc pe deplin datoria de a menţine securitatea în Kandahar. Până în august, când misiunea lor în teatrul de operaţii din Afganistan va lua sfârşit, ei vor trebui să îşi gândească foarte bine fiecare pas în misiunile pe care le au de îndeplinit acolo, permanent, iar în timpul liber rămas, gândul la orăşelul de la poalele Măgurii şi la zâmbetele care îi aşteaptă acasă le vor aduce relaxare, pentru o nouă zi şi o altă misiune. 

 

The most visited gambling websites in The UK