Menu
TRAFIC

Un câmpulungean de pe strada Constantin Noica, o fundătură cufundată în mocirlă, răbufneşte la adresa autorităţilor şi a firmei care a distrus drumul: "Ne tratează ca pe porci! Facem Paştele în noroi până la genunchi!"

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1236

b_400_250_16777215_10_images_2272_paste.n-noroi2.jpgAstăzi s-au împlinit două săptămâni de când locuitorii străzii Constantin Noica - un nume ilustru purtat de o fundătură înecată în mocirlă - s-au trezit că nici cu pasul nu mai pot circula pe  artera municipală. Strada cu pricina, amplasată la doi paşi de Gară, casele oamenilor fiind „cocoţate” deasupra staţiei CFR, este uşor de reperat după scheletele metalice ale unor autoturisme aparţinând unei firme, care le etalează în văzul lumii, la intrarea propriu-zisă în municipiu. De ce, în atâţia ani, de când zac, în afara gardului, pe marginea drumului, patronul n-a primit nicio somaţie de la Primărie, care să-i impună ridicarea ruginiturilor… este pierdere de vreme a ne pune astfel de întrebări. Din aceeaşi nepăsare insultătoare, pe care o reclamă, cu nervii la pământ, un locuitor din capătul viroagei înfundată în noroaie, după ce echipa unei firme, care a tras conducta de gaz către un imobil aflat în construcţie, a lăsat jale în urma ei. Nebăgat în seamă, susţine el, de viceprimarul Mărgărin Blidaru, pe care l-a contactat telefonic de mai multe ori, ca să vină în zonă şi să încerce să intre pe uliţa răscolită în urma săpăturilor efectuate în pământul înmuiat de topirea zăpezii, omul s-a adresat redacţiei noastre, cu rugămintea de a prezenta izolarea în care trăieşte. Locul arată, fără exagerare, execrabil şi, fără cizme de cauciuc, nu sunt şanse să străbaţi brazdele de glod alunecos, trase pe suprafaţa distrusă de muncitori de autovehiculul de teren al proprietarului casei în şantier, singurul care se descurcă, graţie dotării auto, pe traseul anevoios. 

Când s-a trezit în noroi, omul s-a adresat vicelui. Vicele l-a trimis la firma care a făcut săpăturile, în loc să sune el la firmă şi să-i dispună să repare de urgenţă 

Strada Constantin Noica n-a fost niciodată asfaltată, în ciuda poziţionării ei fix în ochii celor care intră în Câmpulung. Nu ne referim la intrarea de la pasarelă, de la Grădişte, ci la intrarea în oraş, din zona Gării Câmpulung. Dar chiar în lipsa asfaltului, locuitorii ei, majoritatea vârstnici, n-au cârtit, mulţumindu-se cu pietrişul turnat pentru acoperirea noroaielor desfundate primăvara şi toamna. La sfârşitul hibernal al lunii martie, când Câmpulungul se umplea de nămeţi, lucrătorii unei firme tocmite de cetăţeanul care a cumpărat o proprietate pe strada cu pricina s-au pus pe treabă, pentru branşarea imobilului la reţeaua de gaz. După încheierea lucrării, ale cărei dovezi, susţine cel care ne-a chemat în zonă, ies din mijlocul drumului, sub forma unor bucle de sârmă, în care, odată împiedicat, te schilodeşti, căzând în „tranşeele” nenorocite, oamenii şi-au văzut de drum. 

b_400_250_16777215_10_images_2272_paste.n-noroi.jpgDaniel Ion Marian, văzându-se în imposibilitatea de a ajunge la locuinţa sa, cu maşina, cu care efectuează curse de transport, în cadrul unei mici afaceri de familie, a luat atitudine. Degeaba, căci la Primărie nu l-a băgat nimeni în seamă, zice el. Iată ce are de spus petentul, în numele său şi al vecinilor, cei mai mulţi, bătrâni, care nu mai pot ieşi la şoseaua principală nici măcar să-şi cumpere o pâine. „M-au nenorocit, fiindcă eu nu mai pot să ajung cu maşina acasă. Săpăturile au început săptămâna trecută, marţi (n.r. reportajul a fost realizat sâmbătă, 31 martie 2018, iar cetăţeanul se referea la ziua de marţi, 20 martie). Cine le-a dat autorizaţie să sape, pe timp de Cod Portocaliu, cu zăpada atâta?! Era zăpada până aproape de genunchi şi ei săpau. „Domnule, nu mă lăsaţi aşa! Astupaţi!” „Da.” Au plecat şi duşi au fost. I-am dat telefon patronului, care mi-a zis: „Venim şi îndreptăm.” Sunt două săptămâni de atunci. Nu se poate aşa ceva! Am dat telefon la Primărie (n.r. o dată a vorbit cu o persoană, al cărei nume nu-l ştie, apoi, de mai multe ori, cu viceprimarul Mărgărin Blidaru), de unde mi s-a spus: „Nu putem să facem noi nimic. Nu ne putem băga peste ei. Trebuie să vină firma!” Nu este treaba mea cine trebuie s-o repare. „Indiferent cine vine, faceţi-mi loc să intru acasă.” „Vă sunăm noi.” S-a dus o săptămână. Am sunat iar. „Aşteptaţi, că n-avem ce face. Daţi telefon la firmă.” Să dau eu telefon la firmă? De la Primărie mi-au spus că firma şi beneficiarul trebuie să îndrepte strada. Am încercat să vorbesc amiabil cu ei (n.r. cu proprietarii, care au comandat lucrarea), dar nu-i interesează, căci nu s-au mutat încă. Închipuiţi-vă ce-a fost după zăpada aia! Suntem trataţi ca porcii! Am ajuns ca porcii! Vecinilor mei, pensionari, le-au blocat poarta cu pământ, nu mai pot să iasă, nu ştiu la cine să apeleze. „Ionică, dă tu telefon.” Vecina are 80 de ani. Vecinul celălalt, tot pensionar, a lucrat la Fisc. Domnul Miu. Ce să facă oamenii la 80 de ani?!”, ne-a povestit, plin de revoltă, Daniel Ion Marian, devenit delegat al deţinătorilor celor patru case aflate pe braţul înfundat.

b_400_250_16777215_10_images_2272_paste.n-noroi1.jpg„Uitaţi sârmele ieşite din drum! Nu se pot scoate!”, a continuat cetăţeanul, care nu-şi găsea vorbele de iritarea pricinuită de paralizarea rutinei zilnice a familiei sale şi a celorlalţi. Când îşi trimite fiica la pâine, o duce în cârcă de acasă, până la ieşirea în strada principală. Iar cât a durat „Şcoala Altfel”, a ţinut-o acasă. „Copilul meu nu s-a mai dus la şcoală de miercurea trecută. N-am mai lăsat-o, după ce mi-a spus că au râs copiii de ea, când a ajuns plină de noroi. Am anunţat-o pe dirigintă că fata nu poate veni din cauza unor probleme. Nu am putut să-i spun: „Ştiţi… eu stau în cocină!”           

Omul „şomează”, în condiţiile în care are nişte datorii de plătit 

b_400_250_16777215_10_images_2272_paste.n-noroi3.jpgRăbufnirea cetăţeanului se justifică, ţinând cont că se află într-o situaţie puţin spus delicată. Din cauză că are conturile blocate de ANAF, pentru nişte debite neachitate, nu-şi permite să facă pauze în activitate. „N-am firmă mare. Din asta trăiesc şi eu. Nevasta îmi caută curse, eu le fac. Am o poprire pe 8 milioane (n.r. lei vechi) şi încă una pe 12 milioane. Nevasta munceşte cu ziua, ca să trăim. Nu cerşesc, nu cer ajutor social, vreau să muncesc. Trebuie să muncesc, să plătesc şi să-mi deblochez contul. Pe unde ies?! Am conturile blocate şi eu nu pot să mă mişc! Maşina o ţin în capătul străzii. Când au săpat, am chemat un vecin cu 4x4, ca s-o scot de la mine. Măcar să stea în capătul străzii.”, îşi stăpânea cu greu furia proprietarul firmei, care ne-a poftit în magazie, ca să-i vedem rezerva de lemne pe sponci, pentru centrala cu care îşi încălzeşte locuinţa. „I-am dat telefon viceprimarului, fiindcă nu am lemne, nu am cărbuni, stau în frig, iar copilul doarme prin vecini. Nu este posibil aşa ceva. Cu ce să le aduc?! Îmi dă primarul bani, ca să bag oameni, să mi le care din capătul străzii? Uitaţi câte mai am.”, ne-a arătat omul proviziile pe sfârşite. „Am posibilitate să procur - a adăugat el -, dar pe unde intru cu ele? Cu ce fac focul? Cu trei surcele? Nu sunt pretenţios. Să pună două maşini de piatră, ca să pot să ajung acasă. Nu cer asfalt. Tare îmi este că rămânem aşa şi de Paşti. Facem Paştele în noroi până la genunchi! Când suntem la cinci minute de centru! I-am spus şi viceprimarului: „Eu am 43 de ani. N-aţi făcut nimic pentru strada asta!”, spunea cu năduf omul locului.    

„De un an, am două sesizări la Primărie, cu fiarele de pe stradă. S-a făcut ceva?”  

b_400_250_16777215_10_images_2272_paste.n-noroi4.jpgCe li se întâmplă în prezent oamenilor este o repetiţie a unor neplăceri din trecutul recent. „Acum un an, timp de două săptămâni, tot aşa am stat, căci au băgat canalizare, tot pentru el. Pe toată strada, până la mine. Eu i-am rugat frumos: „La mine nu mai săpaţi, că eu am canalizare.” „Ce ştii tu, domnule, că avem proiect!” Mi-au lăsat o ditamai groapa la poartă, două săptămâni.”, a fost alt deranj căruia i-a făcut faţă, neavând încotro. Vară de vară, însă, de pe terenul Gării, cu care se învecinează, locuinţa sa fiind amplasată în vârful coastei sub care se află Gara, se trezeşte cu târâtoare în curte, din cauza bălăriilor necosite. A sesizat Primăriei, care din nou „s-a spălat pe mâini”, cum că este răspunderea Gării să-şi cureţe terenul de hăţişurile care adăpostesc şerpi. Aşadar, nu e treaba Primăriei să atenţioneze o instituţie cu proprietăţi neîngrijite, pentru disconfortul cauzat plătitorilor de taxe şi impozite. După cum nu este treaba Primăriei nici să-l pună pe afaceristul care a abandonat caroseriile pe marginea drumului să şi le ridice. „Trei prieteni, care m-au vizitat anul trecut, şi-au lovit maşinile în fiarele acelea. De un an, am două sesizări la Primărie, cu fiarele de pe stradă. S-a făcut ceva?” Şi nu s-a făcut, este convins petentul, din cauză că e cine e afaceristul căruia îi aparţin şi care are destul loc în curte, ca să şi le depoziteze acolo. Dar, dacă nimeni nu-l trage de mânecă, de ce s-o facă? În schimb, este sigur Daniel Marian, dacă erau ale lui, era amendat înainte să deschidă gura. 

The most visited gambling websites in The UK