Menu
TRAFIC

Ce spun câmpulungenii despre prezenţa constantă a bovinelor lăsate la păscut în centrul istoric „Nu e anormal să pască vacile pe bulevard când „boii” conduc urbea!”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 828

b_400_250_16777215_10_images_2222_Clipboard05.jpgImaşul comunal reconstituit pe spaţiile verzi centrale, în faţa ori în spatele instituţiilor, pe care vezi deseori bucurându-se de iarba încă verde câte o Joiana nederanjată de traficul aglomerat, de trecători ori de maidanezii scăpaţi campaniilor de ridicare a potăilor comunitare din teritoriu, i-a scos din sărite pe câmpulungeni. Câmpulungeni care se enervează şi votează. Bineînţeles, tot un primar iubitor de animale, adept al principiului că lângă un rahat de maidanez merge şi o balegă de vacă ori mârţoagă, de care avem parte nu numai prin cartiere, ci şi în „buricul târgului”. Circulă căruţaşii prin dreptul redacţiei, în căutare de vechituri la ghena de sub salcie, de zici că s-a închis Poliţia! De fapt, Poliţiile, căci avem două şi degeaba. Şi dacă li se permite rudarilor veniţi la oraş, la strâns de reciclabile ori la cosit de iarbă îmbâcsită de reziduurile ţevilor de eşapament, de ce nu i s-ar permite şi orăşeanului care are în bătătură o văcuţă, două, să le mâne pe păşunea din spatele Clubului ARO? Într-o relatare recentă, v-am prezentat atmosfera sătească de la aşa-zisul „kilometru zero”, în care câţiva juni aflaţi într-un moment de relaxare la terasa din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor au fost întrerupţi din socializare de sunetul unei tălăngi, la concurenţă cu ritmurile de club răsunând din boxe. Cum capodopera muzicală a unui DJ cocoţat în vreun Top 10 era compromisă de dangătul şi mugetul cornutei, care făcea şi ea ce ştie să facă, tinerii şi-au întrerupt preocupările reconfortante, în aşteptarea proprietarului animalului, care să-şi facă apariţia şi să-l recupereze. De unde! Omul ştia, pesemne, unde-şi lăsase vita, care, la rândul ei, ştia drumul spre casă. Ştia şi drumul către parcarea cu păşune alăturată, aflată deseori în meniul bovinei şi al suratelor, care o însoţesc când iese în oraş, să ia prânzul, judecând după dârele de balegă înşirate de roţile autoturismelor dintr-o parte într-alta a legăturii dintre străzile Fraţii Goleşti şi Negru Vodă. 

Imaginile bucolice cu suficientă frecvenţă încât să se justifice prezenţa unui încasator al taxei de gloabă în parcare n-au impresionat autorităţile de niciun fel, care or spera, probabil, că dă efecte terapia cu animale. Adică, la cât suntem de încruntaţi, ar trebui să ne însenineze frunţile privirea galeşă a unei juninci rumegând. Uite că nu este aşa, căci unii dintre câmpulungenii care nu gustă suprapunerea izlazului comunal peste betoanele urbane au ţinut să indice unde sunt „boii”: la conducerea municipiului retrogradat la statutul de comună. Postarea articolului despre păscutul în echipă sau individual pe sub balcoanele oamenilor, pe lângă terase, chiar şi pe bulevardul central a nimerit o vacă, săraca!, a declanşat reacţia unor câmpulungeni, în mod sigur, din categoria celor scârbiţi de preocupările rurale ale prea multor semeni lăsaţi cu porcul, găina şi vaca lângă bloc.

„Aşa credeţi voi că e municipiu, noi credem că e satul Câmpulung.”, scrie Claudiu Dobre. „Care autorităţi? Există?”, se întreabă Alin Vârşescu. „Edilii sunt fix imaginea celor care i-au votat. Da, ăştia sunteţi, vă place ce fac ăştia plătiţi cu salarii enorme, vă place bălegarul, grătarul la garaj, berea în faţa blocului, rahatul de maidanez în nisipul în care vi se joacă copiii... Să nu uităm că vă place să circulaţi haotic, numai azi am evitat trei cretini pe „bulivar”, vă place şi cum zdrăngăne popa clopotul între blocuri, cum zboară acoperişurile fără proiect când bate vântul, să blocaţi trei locuri de parcare - cum face un taximetrist grena în parcarea de lângă biserica din Grui. Şi vă mai place să fiţi furaţi şi să pupaţi mâna hoţilor. Cu toate acestea, sunteţi încă foarte-foarte mândri... Bravo! Sunteţi o comunitate unită la... orice.”, este mesajul celui care semnează cu supranumele „Arikut Rha”. „Ai dreptate, scrie Adriana Popa. Totul este raportat la nivelul de educaţie al populaţiei. Dacă nu votezi cu cap, exact asta primeşti (asta dacă, totuşi, ai ce vota/ alege). La fel şi domnii proprietari ai animalelor.”

„Poliţia doarme... ieri, pe podul de la Kaufland erau două căruţe cu ţigani. Câte una pe sens, aşa că se formase cârdul de maşini în urma lor. Ca să se facă ordine, ar trebui aduşi poliţişti din alte judeţe, care să fie controlaţi. Iar ăştia de aici, daţi afară şi puşi să restituie salariile încasate. Nu e nimic anormal, vacile sunt la păscut şi boii conduc urbea.”, se alătură Daniel Raiciu celorlalţi comentatori ai situaţiei aberante în care nimeni nu aplică o amendă, după cum, cu gura lui, a recunoscut Liviu Ţâroiu. Că Poliţia Locală n-a amendat pe nimeni niciodată pentru mizerie. Iar aceste animale, pe lângă deranjul vizual, produc destulă mizerie, după cum constatăm după fiecare trecere a cirezii prin parcare.

„Câmpulung, oraş european? Poate în altă viaţă. Să puneţi la intrare „comună înfrăţită cu India”. Vaca e sacră. Cai, câţi vrei, iar indienii sunt majoritari. Pe stradă vezi din ăia bipezi, trei sunt albi şi restul indieni.”, adaugă Daniel Raiciu. „Halal oraş! Izlaz, frate! Nimic bun!”, concluzionează Petruţ Bebe. 

Antonia Ştefan plusează cu o imagine „cât o mie de cuvinte”, în care nu mai puţin de opt juninci se bulucesc la intrarea într-un bloc înconjurat de un generos spaţiu verde, care le-a asigurat o masă copioasă. Ruşinos! Apropo, şeful Poliţiei Locale de la Câmpulung are un salariu de bază de 4.870 lei. Îl merită la cât munceşte! „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK