Menu
TRAFIC

Oameni ai străzii din Câmpulungul de altădată De la „Cavalerul Mucea” şi „Băşică”, la „Gigi Piruetă” şi „Sandu Nebunul”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2168

b_400_250_16777215_10_images_2201_Clipboard01.jpgDupă o întreagă viaţă de chin şi de zbucium, plătind cu greutate birul în lupta pentru existenţă, fiecare, după cum îl „tăia” capul, oamenii străzii alcătuiau un tablou al unei lumi necunoscute şi dispreţuite de toţi: lumea haimanalelor şi a plevei, lumea vagabonzilor, a hoţilor, a stricatelor, a lepădăturilor omeneşti. Cei mai mulţi dintre aceştia nu ştiau anul când s-au născut, n-au frecventat şcoala; educaţia lor le-o făcea strada. Această categorie umană era foarte greu de cercetat, nu scriau, vorbeau puţin, ceea ce spuneau era ceva banal, cu toate că gândul lor era departe de ce afirmau. Pentru a-i înţelege, trebuia să fii înzestrat cu o rară putere de pricepere şi de povestire sau să fi trăit alături de ei. Toate aceste personaje aveau un singur lucru comun: sărăcia lucie. Obârşia lor, cu mici excepţii, era comună. Acum mai bine de şase decenii, existau câteva specimene, câţiva tipi, pe care cine nu-i cunoştea? Cei care au trecut de 70 de ani, dacă memoria îi va mai ajuta, îi pot recunoaşte. Aceste tipuri, de toate varietăţile speţei umane, au alcătuit în memoria câmpulungenilor o galerie de caractere vii, care existau pe atunci în „marea grădină a Câmpulungului”.

„Şarleston” sau „Spaima Muştelor” - omul Securităţii

Unul dintre aceştia era „Şarleston” sau „Spaima muştelor”, vestit prin vocea sa pătrunzătoare, atunci când vindea prinzători cu lipici pentru muşte sau când vindea covrigi săraţi înşiraţi pe băţ. Se mai ocupa cu vânzarea ambulantă a ziarelor de atunci: „Universul”, „Curentul”, „Timpul”, „Dimineaţa”. Între anii 1946-1950, îşi schimbă ocupaţia, devenind, alături de Ana Balcus (maica pieţei), „inspectorul” de preţuri maximale, pentru produsele alimentare aduse de ţărani la piaţă. O singură remarcă a unui ţăran mă scuteşte de alte comentarii: „Săp şi ud, toată primăvara şi vara, zarzavatul şi varza, pentru ca, ajuns cu marfa în piaţă, preţul ei să mi-l fixeze... un Şarleston.” „Şarleston” era omul Securităţii. Asculta „Vocea Americii”, comunica cele auzite de la acest post de radio terţelor persoane, care apoi erau divulgate Securităţii, spre a fi anchetate. 

„Cavalerul Mucea” şi „Mutul Morii”

O altă persoană cunoscută de câmpulungeni era „Cavalerul Mucea”. Fără familie, înalt, slăbuţ, cu capul mic, cu nasul cârn şi cu o fizionomie ieşită din comun, reacţiona cu indignare la numele „Mucea”. Cunoscându-i slăbiciunea, copiii şi derbedeii oraşului îl strigau în orice loc se afla. Chiar dacă trecea în miez de noapte pe bulevard, tot se mai auzeau de undeva voci care să-i strige porecla. Exasperat de acest tratament al străzii, acesta a cerut sprijinul Securităţii, pe care-l primi cu condiţia de a fi colaboratorul ei, fapt confirmat chiar de el. „Mucea” era respectuos, dar lucra pe pofte prin oraş. „Mutul morii”, vagabond şi cerşetor, având „cantonamentul” la Moara Predoiu. Era nelipsit de traistă şi de bâtă. Bun aruncător cu „ştiucurile” de cărămidă, pe care le purta cu el pentru cazul că e luat în derâdere. Copiii îl necăjeau de la distanţă. Cerşea pe toată durata zilei, încălţat cu opinci şi având în permanenţă cioarecii rupţi în fund. 

„Fata Popii” şi „Nică Iapă”

„Fata Popii”, cerşetoare stradală între anii 1940-1950. Avea locul ei de activitate la Podul Băilor, capătul dinspre malul stâng. Şireată şi intrigantă, se punea repede în slujba acelora care voiau să spioneze aranjamentele de dragoste între parteneri. Ea susţinea că ar fi fiica de pripas a unui preot. Era sprijinită de comunitatea ţigănească a cerşetorilor din oraş. „Nică Iapă” avea „zona de activitate” pe bulevard, prin magazinele şi locuinţele acestuia. Nu ştia carte, dar „citea” cu ochii închişi ziarele, exprimând fel de fel de afirmaţii bizare, stârnind comicul. Pensionarii, care erau nelipsiţi pe băncile din Grădina Publică, îi dădeau să citească un ziar, orientat cu capul în jos. Concentrat asupra a ceea ce era să rostească, nu observa când cineva îi dădea foc ziarului. Când simţea arsura, azvârlea ziarul, devenea nervos, spre satisfacţia celor din jur. Atunci, pretindea bani celor care au luat parte la „spectacol”, susţinând că „distracţia” se plăteşte. 

„Tărăraie” şi „Băşică”

„Tărăraie” era cunoscut de la distanţă după felul cum purta zdrenţele de pe el. Se lega la brâu cu un lanţ, veşmintele sale erau de toate culorile. El era cerşetorul de la uşile bisericilor în zilele de sărbătoare. În restul zilelor, cerşea la domiciliul gospodinelor. Uneori, devenea impudic, cerând şi ce nu era permis, la care mai adăuga „zi că n-ai!”, adagio devenit la modă în limbajul stradal. „Băşică” sau „Sovrom Băşică”, prostituată mediatizată de tinerii doritori ai formei sale corpolente şi atractive, devenită „lucrătoare” la bordelul lui nea Ilie. I s-a pus capăt „carierei” sale în 1949, fiind ridicată de Miliţie, împreună cu alte şapte colege ale sale. 

„Bacovia”, „Gigi Piruetă” şi „Pepino”, trei tipi cultivaţi

Cât priveşte pe ceilalţi, „Bacovia”, un bătrânel pe la vreo 55 de ani, îmbrăcat în melon, cu pălărie, cu mersul puţin aplecat, fusese cândva profesor şi ajunsese, din cauza regimului şi a puşcăriei, să o ia un pic pe arătură. Îl vedeai tot timpul pe bulevard şi era întruchiparea vie a operei celui căruia îi preluase numele. Dacă-l întrebai, era în stare să-ţi redea toată opera bacoviană de la cap la coadă, fără greşeală. „Gigi Piruetă”, la fel ca şi cel de dinainte, era un tip cultivat. Înnebunise imediat după ce terminase Facultatea de Istorie. Era un bărbat înalt, slăbuţ, cu părul negru şi faţa trasă. Probabil că nebunia lui a fost tot pe cale genetică. Îl întâlneai pe bulevard sau în cârciumile din oraş, cerşind câte-o bere, după care oamenii îl puneau să facă piruete. „Pepino” era un tip micuţ la statură, cu mustaţă, îmbrăcat cu pardesiu şi purta veşnic o bască pe cap. Fusese profesor de Geografie. Oamenii povesteau că înnebunise din cauza învăţăturii. Faţă de ceilalţi, era puţin mai agresiv, deoarece, chiar la o vârstă înaintată, îi plăceau fetiţele. Nu pierdea ocazia să le ciupească sau să le mângâie. Devenise la un moment dat chiar spaima fetelor. 

„Sandu Nebunul”, un „uriaş” care căra pietre

Începând de prin anii ´70, până prin anii ´90, generaţia „oamenilor străzii” prezentată mai înainte a fost înlocuită de alta. Ceea ce caracteriza noua generaţie se deosebea prin aceea că aceşti oameni, parte din ei, fuseseră oameni cu stare, educaţi, unii dintre ei chiar în străinătate, dar au înnebunit din cauza regimului sau a învăţăturii. Dintre ceilalţi erau foarte puţini şi aceştia proveneau din familii cu stare, dar care strămoşii lor păcătuiseră prin anumite incesturi, gena degradându-se în timp. Din această ultimă categorie, cel mai reprezentativ a fost „Sandu Nebunul”. Provenind dintr-o familie onorabilă, cu un frate medic, „Sandu Nebunul” era un „uriaş”, care, tot timpul, îşi găsea de lucru cărând lemne sau mutând pietre pe şantierele din Câmpulung sau prin curţile oamenilor. Câteodată, mai speria copiii sau chiar fetele, având un gen aparte de manifestare. Când era enervat de copiii care strigau „Sandu Nebunul”, devenea violent şi arunca cu pietre. 

„Rodica Nebuna”, între dragostea pentru un ofiţer neamţ şi persecuţiile Securităţii

Pe „Rodica Nebuna”, până acum vreo 20 de ani, muscelenii aveau ocazia să o întâlnească prin oraş. O femeie care arăta tot timpul spre cer cu un băţ şi vorbea despre avioane, spioni sau alte lucruri pe care nu le înţelegeai. Povestea ei nu este nici acum pe deplin clarificată. Se spune că ar fi fost căsătorită cu un ofiţer neamţ şi că ar fi fugit din ţară. Între Rodica Tilgher, că aşa o chema, şi acest ofiţer ar fi fost o mare dragoste. Această dragoste şi, probabil, persecuţiile Securităţii după fuga neamţului ar fi adus-o în această stare de nebunie. Se spune că ar fi fost o mare doamnă, cultivată. Ţinuta, chiar dacă era destul de extravagantă, demonstra acest lucru. A locuit într-o casă mare, lângă Piaţa Mare. Casa a fost revendicată, iar proprietarii au evacuat-o, femeia fiind dusă la azilul de bătrâni de la Vultureşti, unde s-a stins din viaţă. Toţi aceşti oameni întregeau atmosfera aparte a acestui oraş. Astăzi, nu-ţi poţi închipui vechiul Câmpulung fără aceşti frumoşi nebuni, care făceau parte din decorul locului. Lucrurile s-au schimbat, iar cei care le-au luat locul nu mai au „farmecul” celor care au fost. Dimpotrivă, au ajuns nişte cerşetori insistenţi şi, uneori, chiar violenţi. Materialul a fost realizat pe baza informaţiilor oferite de profesorul Şerban Nicolescu, trecut între timp în lumea celor drepţi.

The most visited gambling websites in The UK