Menu
TRAFIC

Şuvoaiele au umplut Pescăreasa de mizeria scursă din Drumul Godeni

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 540

b_400_250_16777215_10_images_2184_Clipboard10.jpgA curs atâta mizerie de la înălţimea aşezării de etnici romi, care a împrumutat numele străzii Drumul Godeni, încât a fost nevoie de intervenţia echipelor de la ADP, şi marţi, şi miercuri, pentru a-i scăpa de necazuri pe locuitorii zonei joase. Ploile căzute din abundenţă, pe o perioadă de timp îndelungată, le-au dat emoţii câmpulungenilor de la baza „satului” de ţigani, care trec printr-o experienţă teribilă la fiecare episod de vreme rea. De ce le-a fost frică n-au scăpat, fiind forţaţi de meteahna vecinilor alergici la traiul civilizat să apeleze la autorităţi ca să-i scoată din gunoaie. Ce se întâmplă pe tronsonul aflat în continuarea Văii Unchiaşului, paralel cu Drumul Godeni, de unde porneşte cauza supărărilor acestor cetăţeni vădit deranjaţi de vecinătatea imposibil de dat pe brazda normalităţii? Un păienjeniş de pâraie pornite de pe deal aduc cu ele mai multe resturi decât apă, din pricina romilor care aruncă în neştire de toate. Iar ce nu aruncă aceştia este strâns de curgerea vijelioasă a torentelor de prin curţile minoritarilor, care, nu exagerăm deloc, sunt o „infecţie” totală. Este atâta murdărie în bătăturile din Drumul Godeni, încât te cuprinde sila, concomitent cu sentimentul că mai uşor se va învârti Pământul în sens invers decât va fi convinsă această categorie socială să trăiască în curăţenie. Îngălarea populaţiei ajutate şi para-ajutate de autorităţi, care le-a dat de toate: şi drum asfaltat ca-n palmă, cu trotuare, cum în multe zone din Vişoi nu găseşti, şi apă, şi posibilitatea de debarasare de gunoi în mod civilizat, îi afectează pe proprietarii de sub ei, aduşi la exasperare ca, la fiecare ploaie, să se trezească cu lăturile lor la poartă. Exact asta s-a întâmplat în zilele cu udătură cât pentru toată primăvara, când, două zile la rând, au chemat ADP-ul ca să strângă ce a purtat un râu de mizerie prelins până la Drumul Naţional 73!

Şi locuitorii afectaţi, şi ADP-iştii cer acelaşi lucru: „Primăria să ia măsuri cu ei, să-i amendeze!”                       

În momentul în care o locuitoare a străzii Valea Unchiaşului a alertat redacţia, disperată că, după curăţenia de marţi, 9 mai, a doua zi se repetă prăpădul întreţinut de ţigănimea plasată cu domiciliul la înălţime, bineînţeles că am avut curiozitatea să vedem în ce stare se prezintă mini-cartierul jelit pe la şedinţele Consiliului Local şi la întrunirile autorităţilor cu liderii romi, că, sărăcuţii de ei, n-au aia, n-au ailaltă. În schimb, au nesimţire cât pentru cel mai populat cartier al Câmpulungului, de vreme ce aruncă mizeria într-o cantitate cum nu vă imaginaţi pe pâraiele ce străbat dealul, împrăştiindu-se pe Valea Unchiaşului, iar de acolo curgerea continuă firesc către şoseaua naţională. Ce întâlnesc în cale, curţi, grădini, artere de legătură între Valea Unchiaşului şi DN 73, devine un lac, pe deasupra căruia plutesc resturi cu nemiluita. Pet-uri, în special, adunate de oamenii ADP-ului în stive a căror mărime întrec orice închipuire. De altfel, urmele dezastrului cauzat de comunitatea din Drumul Godeni se văd lesne de la şoseaua principală, calea ferată, în dreptul fostului Liceu Minier, ieşind dintr-o baltă plină de deşeuri. 

La fel, intrarea în Orăşelul Minier, tot la trecerea peste calea ferată, unde lacul s-a revărsat pe carosabil şi în curţile cetăţenilor poziţionaţi spre principală, reprezintă alt „nod” în care s-au împotmolit mormanele purtate de şuvoaiele prăvălite cu repeziciune de pe culme. Toată zona, pe o întindere considerabilă, dezvăluie proporţiile inconvenientelor pricinuite locuitorilor de apele care nu mai au pe unde să se scurgă, şanţurile proaspăt executate fiind blocate de nenorocirile aruncate de sus. 

Miercuri, la a doua intervenţie a ADP-ului, desfăşurată sub supravegherea celor afectaţi de obiceiurile primitive ale vecinilor cocoţaţi pe movila de unde curg gunoaiele, lumea a răbufnit nemulţumită că nu se iau măsuri cu vinovaţii de blocarea canalelor şi inundarea atâtor gospodării. Plus munca lucrătorilor serviciului public, care trăgeau pe ploaie din cauza unor nesimţiţi. Înjurau femeile mai abitir ca bărbaţii că, în două zile, au colectat atâtea sticle cât n-au strâns tot anul din tot oraşul. 

După ce i-am ascultat pe petenţii revoltaţi pe bună dreptate de fiecare dată când râul de pet-uri le loveşte în porţi, am dat un tur al aşezării de deasupra lor, unde privirea îţi este oripilată de o mizerie infernală, şi în interiorul gardurilor, şi în afara lor, pe domeniul public. Mare mirare cum îşi găsesc copiii între atâtea acareturi revărsate ca dintr-un tomberon, pe toată suprafaţa ogrăzii! Strada asfaltată anul trecut, tot mizerabilă, trotuarele, la fel, aleea înverzită dintre trotuar şi gard, plină ochi de ambalaje, sticle, pahare, zdrenţe, moloz, cartoane, semn că din curte zboară peste gard tot ce ar trebui să ajungă la coşul de gunoi. 

„Ne-am îngrozit ce curge de la ţigani! Sunt mii de sticle!”

Expresia „focar de infecţie”, tocită din cauza folosirii ei excesive, pare prea modestă pentru a descrie împuţiciunea în care trăiesc aceşti indivizi, ale căror apucături îi bagă în boală pe vecinii din vale. „Ne-au umplut drumul de sticle şi borcane aduse de puhoiul de apă venit de la ei! Ne-am îngrozit ce curge de la ţigani! Sunt mii de sticle!”, spunea o locatară, indicându-ne locul în care cantitatea uriaşă de pet-uri a rămas blocată într-un pârâu destul de larg, mascat de iarba deasă şi înaltă a dealului care desparte „satul” romilor de această prelungire a Văii Unchiaşului. „De când sunt veniţi băieţii de la ADP! Şi astăzi, şi ieri! Trebuie neapărat să meargă la ei şi să le dea amenzi. Nu vrem să le facem rău, dar ei ne fac nouă rău. La fiecare ploaie este aşa. A plouat ieri (n.r. marţi, 9 mai)... au făcut băieţii (n.r. ADP-ul) curăţenie. Azi-noapte, a venit iar apa mare. Bărbatul meu a fost ieri la Primărie de două ori.”, povestea cea mai afectată proprietară.

„De la ţiganii ăştia vin (n.r. pet-urile), pentru că ei aruncă acolo, sus, şi se adună jos. Au tomberon. Primăria să ia măsuri cu ei, să-i amendeze. Dacă nu venea de la ei, nu se întâmpla asta. Ce-au curăţat băieţii, ieri şi astăzi! Nu vă mai spun ce a trecut prin dreptul Liceului Minier, pe şosea, şi a luat-o mai departe! Tone! Tone!”, spunea unul dintre lucrătorii implicaţi în acţiunea de degajare a străzii şi a şanţului de sticlele antrenate de apa umflată de precipitaţii, care a dat pe dinafara pârâului şi, evident, a rigolei înfundate. Nu mai vorbim despre sticlăraia înşirată prin grădinile oamenilor, pe care, fiind proprietate privată, trebuie să le igienizeze singuri. 

The most visited gambling websites in The UK