Menu
TRAFIC

PSD a revocat durata de un an propusă în 2015 de PNL. Contractele nevoiaşilor din sociale se fac pe 5 ani

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 643

b_400_250_16777215_10_images_2140_Clipboard07.jpgPrintre cele 21 de proiecte de hotărâre incluse iniţial pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Câmpulung, mutată din nou din ultima zi de joi din lună într-o zi de luni, s-a aflat şi formalitatea prelungirii duratei contractelor de închiriere, prin act adiţional, pentru locuinţele sociale. Este vorba despre contractele încheiate de Primărie cu chiriaşii din blocurile sociale 9 şi 10 din cartierul Vişoi. Hotărârea supusă atenţiei Legislativului, ieri după amiază, prevede că actele se vor încheia pentru o perioadă de 5 ani. Nu pot fi prelungite contractele de închiriere locatarilor care nu dovedesc că nu deţin în proprietate o locuinţă, nu au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990 şi nu deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat. 

Potrivit referatului întocmit de şefa Serviciului Juridic, Emiliea Ilie, şi consilierul juridic Mihaela Filipescu, ce redă câteva prevederi ale Legii locuinţei, „contractul de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliţi de Consiliul Local, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare necesare. Nivelul chiriei nu va depăşi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Diferenţa până la valoarea nominală a chiriei va fi subvenţionată de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situată locuinţa socială.”

La sfârşitul lui noiembrie 2015, când aleşii municipali au aprobat prelungirea contractelor de închiriere pentru locuinţele ANL, din blocurile D22, scările B şi C, A, A1, B şi B1, dar şi pentru cele sociale s-a stabilit altceva în privinţa duratei documentelor de închiriere ale apartamentelor şi garsonierelor ocupate de nevoiaşi. Şi anul trecut, la fel ca în prezent, membrilor Legislativului li s-a cerut să prelungească contractele de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe sociale pe o perioadă de 5 ani. Intervenţia viceprimarului de atunci, Bogdan David, care a remarcat prezenţa unor datornici în documentul inserat în mapa de şedinţă, a scurtat termenul de 5 ani, propus de Executiv, la un an. Dar numai pentru locatarii care erau cu chiria la zi. Ceilalţi ar fi trebuit să înceapă să-şi caute o locuinţă, deoarece, la sfârşitul lui noiembrie 2015, s-a stabilit să fie daţi afară, la capătul acţiunilor de evacuare demarate la Judecătoria Câmpulung.

La un an distanţă, Executivul a insistat să se revină la varianta cu cinci ani, ca să scutească efortul subalternilor de a reface actele anual.

Blocul 9, scara B, strada General Simonescu, nr.10 

1.Eftimie Domnica Vandana, P, ap.1, 89,72 mp, 3 camere, 7 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016); 

2.Coman Ion, P, ap.2, 56,05 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 11.06.2001, valabil până la 11.06.2016);

3.Ancuţa Sorin Nicolae, P, ap.3, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 11.06.2001, valabil până la 11.06.2016);

4.Bădicu Constantin, P, ap.4, 17,5 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 01.08.2001, valabil până la 11.08.2016);

5.Savu Mihaela, P, ap.5, 56,05 mp, 2 camere, 5 persoane (contract din 11.06.2001, valabil până la 11.06.2016);

6.Vasarhei Viorica, P, ap.6, 56,05 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 11.06.2001, valabil până la 11.06.2016);

7.Lică Ion, Lică Ana, Bontea Liviu, P, ap.7, 99,82 mp, 3 camere, 5 persoane (contract din 11.06.2001, valabil până la 11.06.2016);

8.Babă Alexandru, etaj I, ap.8, 89,72 mp, 3 camere, 5 persoane (contract din 22.06.2011, valabil până la 15.07.2017);

9.Manta Mioara, etaj I, ap.9, 56,05 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 01.08.2011, valabil până la 01.08.2016);

10.Spătăruş Diana, etaj I, ap.10, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 05.01.2009, valabil până la 05.01.2019);

11.Oane Cătălin Gheorghe, etaj I, ap.11, 21,21 mp, 1 cameră, 3 persoane (contract din 01.07.2010, valabil până la 01.07.2015);

12.Chicoş Ioan Marian, etaj I, ap.12, 37,41 mp, 1 cameră, 2 persoane (contract din 10.07.2001, expirat pe 10.07.2011);

13.Ion Gabriela, etaj I, ap.13, 56,05 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 11.06.2001, valabil până la 11.06.2016);

14.Georgescu Daniela, etaj I, ap.14, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

15.Moloiu Ion, etaj I, ap.15, 99,82 mp, 4 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

16.Bobeică Liviu, etaj II, ap.16, 89,72 mp, 3 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

17.Ioniţă Tudorel Bogdan, etaj II, ap.17, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

18.Pantea Mioara, etaj II, ap.18, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

19.Neagoe Răzvan Ionuţ, etaj II, ap.19, 37,41 mp, 1 cameră, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016); este vorba despre un transfer de locuinţă de la chiriaşul anterior, Gedroyc, prin hotărâre a Consiliului Local din 28 august 2014;   

20.Ciciu Florina, etaj II, ap.20, 37,41 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016); preluat de la Ciciu Elena; 

21.Sandu Isabela Maria, etaj II, ap.21, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016); preluat de la Ungureanu Stelian Dan; 

22.Popescu Elena, etaj II, ap.22, 56,05 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

23.Stancu Violeta, etaj II, ap.23, 99,82 mp, 4 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

24.Chescu Gheorghe şi Vasilica, etaj III, ap.24, 89,72 mp, 3 camere, 3 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

25.Gorgan Rozalia, etaj III, ap.25, 56,05 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 12.06.2001, valabil până la 12.06.2016);

26.Gedroyc Elena şi Antoanela, etaj III, ap.26, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 01.06.2014, valabil până la 01.06.2019); este vorba despre o preluare de locuinţă de la Stana Ion şi Stana Laura Andreea, prin hotărâre a Consiliului Local din 30 aprilie 2014; 

27.Pantilie Gabriela Florina, etaj III, ap.27, 37,41 mp, 1 cameră, 2 persoane (contract din 01.10.2014, valabil până la 01.10.2019); locuinţă repartizată prin hotărâre a Consiliului Local din 28 august 2014; preluare de la Tonghioiu; 

28.Bivol Nicolae, etaj III, ap.28, 37,41 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

29.Moiceanu Florica, etaj III, ap.29, 56,05 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

30.Dinişică Nicolae Siminel, etaj III, ap.30, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

31.Trifescu Teodor şi Enăchescu Viorica, etaj III, ap.31, 99,82 mp, 4 camere, 5 persoane (contract din 13.06.2011, valabil până la 13.06.2016);

32.Muntean Alexandru Marcel, etaj IV, ap.32, 89,72 mp, 3 camere, 3 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

33.Palianoş Bogdan şi Ion, etaj IV, ap.33, 56,05 mp, 2 camere, 0 persoane (contract din 03.06.2001, valabil până la 13.06.2006); au decedat; 

34.Ivan Carmen, etaj IV, ap.34, 56,05 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

35.Dinişică Camelia, etaj IV, ap.35, 37,41 mp, 1 cameră, 2 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

36.Cojocaru Rodica Cornelia/Ion, etaj IV, ap.36, 99,82 mp, 4 camere, 6 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2006);

37.Rizoiu Leonid Ion, etaj IV, ap.37, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

38.Busuioc Dorin şi Maria Iosefina, etaj IV, ap.38, 56,05 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2016);

39.Dumitrescu Georgeta Cornelia, etaj IV, ap.39, 99,82 mp, 4 camere, 7 persoane (contract din 13.06.2001, valabil până la 13.06.2006); 

40.Nicolae Elena, P, ap.40, 19,42 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 28.05.2009, valabil până la 28.05.2019).

 

Blocul 10, scara A, strada General Simonescu, nr.7

1.Ţepeliu Petruţ, Toboşaru Marius, Holom, P, ap.1, 87,99 mp, 3 camere, 3 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

2.Moldovan Angela Ioana, P, ap.2, 58,98 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 03.11.2008, valabil până la 03.11.2018); locuinţă preluată de la Moldovan Ludovic; 

3.Priu Constantin Emilian, P, ap.3, 37,78 mp, 1 cameră, 3 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

4.Hălăngescu Irina, P, ap.4, 67,35 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

5.Dumea Daniel, P, ap.5, 59,35 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 01.11.2001, valabil până la 01.11.2016);

6.Cornăţeanu Victoria, etaj I, ap.6, 37,78 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 18.10.2006, valabil până la 18.10.2017);

7.Şovu Maria (preluat de la Marin Ion), etaj I, ap.7, 73,06 mp, 2 camere, 1 persoană - (contract din 13.08.2013, valabil până la 13.08.2018);

8.Mihalcea Constantin, etaj I, ap.8, 59,25 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

9.Jiga Marius, etaj I, ap.9, 49,17 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 01.07.2001, valabil până la 01.07.2016);

10.Ciungulete Cornel, etaj I, ap.10, 87,99 mp, 3 camere, 4 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

11.Ghiţă Maria, etaj I, ap.11, 58,98 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

12.Botezatu Stela, etaj II, ap.12, 39,78 mp, 1 cameră, 3 persoane (contract din 09.04.2014, valabil până la 09.04.2019);

13.Oprescu Gheorghe, etaj II, ap.13, 67,35 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

14.Zăbavă Dumitru, etaj II, ap.14, 59,35 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

15.Caramet Cristina, etaj II, ap.15, 49,17 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 09.11.2012, valabil până la 09.11.2017);

16.Sanda Gheorghe şi Alberto, etaj II, ap.16, 87,99 mp, 3 camere, 6 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

17.Dudu Elena şi Adrian, etaj II, ap.17, 57,98 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

18.Ungureanu Melania, etaj III, ap.18, 22,78 mp, 1 cameră, 2 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

19.Săndulescu Maria Ramona, etaj III, ap.19, 67,35 mp, 2 camere, 3 persoane (contract din 23.05.2011, valabil până la 23.05.2016);

20.Bănăţeanu Gheorghe, etaj III, ap.20, 59,35 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 23.05.2001, valabil până la 23.05.2016);

21.Golumbeanu Bianca Cristina, etaj III, ap.21, 49,17 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 02.12.2004, valabil până la 02.12.2019);

22.Ştefan Ion, etaj III, ap.22, 87,99 mp, 3 camere, 5 persoane (contract din 24.05.2001, valabil până la 24.05.2016);

23.Stănescu Mihail, etaj III, ap.23, 58,98 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 24.05.2001, valabil până la 24.05.2016);

24.Matei Maria, etaj IV, ap.24, 37,78 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 07.12.2006, valabil până la 07.12.2016);

25.Unguroaica Viorel, etaj IV, ap.25, 67,35 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 24.05.2001, valabil până la 24.05.2016);

26.Robu Iuliana şi Augustin, etaj IV, ap.26, 59,35 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 24.05.2001, valabil până la 24.05.2016);

27.Iordache Constanţa, etaj IV, ap.27, 49,17 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 24.05.2001, valabil până la 24.05.2016);

28.Guţă George Ionel, etaj IV, ap.28, 92,57 mp, 3 camere, 5 persoane (contract din 11.10.2013, valabil până la 11.10.2018); locuinţă preluată de la Săvoiu Nicoleta;

29.Făgărăşanu Constantin, etaj IV, ap.29, 58,98 mp, 2 camere, 4 persoane (contract din 24.05.2001, valabil până la 24.05.2016);

30.Ghinea Cristina, etaj IV, ap.30, 19,42 mp, 1 cameră, 1 persoană (contract din 10.05.2013, valabil până la 10.05.2018), locuinţă preluată de la Caramet Cristina.  

 

Blocul 10, scara B, strada General Simonescu, nr.7

1.Călin Mariana, etaj I, ap.10, 41,68 mp, 3 camere, 6 persoane (contract din 01.06.2004, valabil până la 01.06.2019). 

2.Priu Elena/Mocanu Ionela, etaj III, ap.20, 30,92 mp, 2 camere, 2 persoane (contract din 01.06.1999, valabil până la 01.06.2009). 

The most visited gambling websites in The UK