Menu
TRAFIC

Case zgâlţâite ca la cutremur, pe Traian

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1134

b_400_250_16777215_10_images_2136_Clipboard08.jpgUnul dintre proprietarii caselor crăpate din cauza unui şanţ de pe Traian, luat în plin de şoferi, se roagă degeaba de aleşi să-i scape de calvar “Am ţinut cu PSD-ul, dar m-a dezamăgit. Eu am avut încredere în domnul Ţâroiu şi el m-a trimis la vice!”

În campania electorală pentru alegerile locale prezentam situaţia aberantă în care sunt puşi şoferii, dar, mai ales, locuitorii străzii Traian, ale căror proprietăţi sunt amplasate de-o parte şi de alta a tronsonului brăzdat de un şanţ rezultat în urma unui branşament la reţeaua de canalizare. Şanţ, în cazul de faţă, înseamnă un ditamai craterul lăsat în şosea, din cauza unei lucrări de astupare a săpăturilor făcută în scârba cea mare, odată încheiată execuţia racordului. Scobitura, care ţine dintr-un capăt în celălalt al drumului tranzitat masiv pe durata întregii săptămâni, este luată în plin de conducătorii auto, cu consecinţe ce se răsfrâng nu numai asupra propriilor maşini, ci, din păcate, asupra locuinţelor. Disperarea câmpulungenilor ale căror proprietăţi sunt afectate de trepidaţiile trecerii furtunoase a vehiculelor peste obstacolul ce se încăpăţânează să rămână în peisaj, pe fondul unei comodităţi soră cu nesimţirea a autorităţilor locale, este întru totul justificată. Faţadele caselor zgâlţâite ca la cutremur ori de câte ori o maşină de marfă intră cu avânt în hârtoapa din şosea sunt mărturia calvarului proprietarilor, martori resemnaţi ai degradării imobilelor în care trăiesc de-o viaţă. Pentru ca astăzi, din lenea şi nepăsarea aleşilor, să asiste neputincioşi la adâncirea progresivă a crăpăturilor ce străbat pereţii supuşi unui şoc continuu. Ce-a depins de ei au făcut. S-au adresat conducătorilor Primăriei, şi celor din mandatul trecut, şi celor din noul mandat, dar au vorbit la pereţi. Ne aflăm din nou în campanie electorală, iar membrii partidului interesat să-şi consolideze la parlamentare poziţia bună în care au fost aşezaţi de electorat la locale au nevoie de votul inclusiv al acestor cetăţeni de pe Traian. Cu siguranţă, Marin şi Ţâroiu, responsabili de obţinerea unui scor cât mai bun pentru partid, mizează pe fiecare alegător care le-a fost alături la precedentele scrutine. Îi anunţăm pe această cale ca de la voturile cetăţenilor cu casele fisurate de pe Traian să-şi ia gândul, dacă nici noul primar, susţinut cu loialitate de alegătorii încrezători în abilităţile sale de gospodar, n-a fost în stare să dispună refacerea unei asfaltări executate în bătaie de joc.                                 

Zgâlţâiţi 24 din 24 de ore, oamenii asistă neputincioşi la crăparea faţadelor caselor

Deşi învingător detaşat la locale, nu este cazul ca PSD să se culce pe o ureche, sacrificând voturile celor nemulţumiţi că proprietatea nu le este apărată de noul şef al Executivului, aşa cum s-a angajat atunci când a pus mâna pe Biblie şi a jurat să facă tot ce-i stă în putinţă pentru binele locuitorilor municipiului. În cazul străzii Traian, ceea ce solicită cetăţenii, care numai de bine asigurat de Primărie nu au parte, nu implică cine ştie ce eforturi constând în bani, timp ori echipe de lucru. Cel care s-a adresat redacţiei noastre, şi înainte de locale, şi acum, înainte de parlamentare, ne-a mărturisit că este profund dezamăgit de primar şi partidul, pe care l-a votat de când se ţin alegeri democratice în România. Până să iasă Liviu Ţâroiu primar, a răbdat, a strâns din dinţi şi a aşteptat, la fel ca vecinii săi, să se încheie nefasta epocă liberală, pe durata căreia au fost puternic desconsiderate omul şi necazurile sale edilitar-gospodăreşti, administraţia PNL fiind mai preocupată de distracţii stradale decât de înflorirea Câmpulungului. 

Victoria PSD-istului, cu care Nicu Contor, interlocutorul nostru, se cunoaşte - şi nu numai el dintre cei afectaţi - i-a dat încredere că problema şanţului este ca şi rezolvată. Nu s-a îndoit o clipă de compasiunea noului primar, la care a şi fost în audienţă, faţă de necazul său şi al vecinilor, zgâlţâiţi 24 din 24 de ore, din pricina blestematei de „ravene”, care, dacă lucrarea de acoperire a branşamentului se făcea cum trebuie, nu trebuia să se simtă că ar fi existat vreodată în „tablou”. Dar se simte al naibii de tare, mai cu seamă în tencuiala exterioară a casei, pe care, în fiecare dimineaţă, proprietarul o controlează cu emoţie, ca să constate ce pagube au mai apărut. 

Coşmarul său - şi nu numai al său, nefiind singurul cu imobilul crăpat - a început după ce echipele de lucrători, care au astupat strada spartă, pentru ca deţinătorul unei clădiri noi, apărute peste drum, să se lege la reţeaua de canalizare, au strâns calabalâcul şi şi-au văzut de drum. Nicu Contor, la poarta căruia s-a săpat, s-a ales cu marginea mai adâncă a tranşeei şi, pe cale de consecinţă, cu hurducăturile cele mai zdravene. Strada, oricum, prezintă o înclinare de la mijloc către partea dreaptă, cum mergi spre fosta uzină. De parcă acea pantă nu era suficientă, a mai apărut şi excavaţia acoperită superficial, care, în scurt timp, s-a lăsat. Nicu Contor este sigur că înăuntru este gol şi nu trebuie să fii un clarvăzător ca să anticipezi că, într-o zi, suprafaţa va ceda cu totul.

În urmă cu trei ani, omul, care locuieşte pe strada Traian, la numărul 64, şi-a renovat casa în care stă de 48 de ani, dându-i o faţă nouă, prin împrospătarea vopselii exterioare. Şi de bine ce-a făţuit-o, reparaţia i-a fost zădărnicită de apariţia unor fisuri, pe fondul vibraţiilor la care este supusă încontinuu clădirea. Nicu Contor nu contestă dreptul vecinului de peste drum de a-şi branşa vila proaspăt construită la reţeaua de utilităţi. Ba chiar îl şi compătimea că a plătit branşamentul şi asfaltarea de mântuială, care îl afectează şi pe el, întrucât şanţul porneşte de la poarta lui şi se opreşte peste drum, la familiile Contor-Vişoiu. 

„Cum dormiţi, măi, aici? Toată noaptea m-am sculat, am crezut că este cutremur!”

Nicu Contor ne povestea de curând, aşa cum ne-a povestit şi în primăvară, că în corpul de clădire din fundul curţii, mişcarea construcţiei din toate încheieturile se simte mult mai intens decât în imobilul de lângă poartă. Altfel spus, şocul trecerii vehiculelor prin capcana căscată în şosea se transmite mai puternic la locuinţa din spate. Recent, a găzduit o rudă peste noapte, care n-a pus geană pe geană din cauza zgâlţâiturilor. „Cum dormiţi, măi, aici? Toată noaptea m-am sculat, am crezut că este cutremur!”, li s-a plâns femeia gazdelor, dimineaţă, după o noapte albă. 

„Eu le-am spus la Primărie: „Domnule, acolo este o groapă.” Eu ştiu ce este acolo, pentru că am fost de faţă. Din cauza unor conducte îngropate mai la suprafaţă, n-au putut să mai astupe. Au băgat pământul şi s-a făcut aşa. Din cauza gropii, s-a făcut asfaltul albie. Rezonanţa se simte mai puternic în spatele casei, care dârdâie pur şi simplu! S-a surpat mult în timpul săpăturii! Rămăsese asfaltul ca o streaşină... n-au putut să mai taseze. Pe aici sunt patru conducte, dintre care una este aducţiunea de apă, la 2,60 metri. Dar deasupra, la puţin peste o jumătate de metru, mai sunt nişte conducte. S-a săpat pe sub ele şi, când au împins pământul, n-au putut să-l mai bată.”, a povestit Nicu Contor. 

La Primărie, unde a mers să reclame stricăciunile cauzate bunului său de piedica în care mai să se desfacă şi maşinile celor care nu cunosc drumul, a fost asigurat că va fi trimisă o comisie la faţa locului. „Necazul este că s-a oprit staţia de asfaltare.”, a fost motivul servit contribuabilului, deşi, toată vara, cât a fost în funcţiune, puteau aduce la nivel carosabilul fără a le produce atâta tensiune cetăţenilor că-i prind o toamnă, o iarnă şi o primăvară, adică încă nouă luni de palpitaţii produse proprietarilor la gândul cutremurăturilor încasate de casele lor pe o durată de timp aşa de mare. Petentul a primit la Primărie o droaie de motive pentru care lucrarea atât de aşteptată nu s-a putut face. Ba că a fost la putere partidul celălalt, ba că s-au “mâncat” unii cu alţii în Primărie, ba că au fost alegerile, dar nici după alegeri nu i-a venit rândul, pentru a fi soluţionată, sesizării privind „stavila” de pe Traian.     

„Când trece câte o maşină mare, este pericol!”, a adăugat Nicu Contor, senzaţie pe care am avut-o şi noi în timpul petrecut cu acesta în faţa casei. Sub picioare simţi trepidaţiile cauzate de circulaţia pe deasupra şanţului, ivit ca urmare a umplerii pe sponci a săpăturii. Dacă muncitorii au plecat de la faţa locului cu o camionetă de umplutură! „În mod sigur, este gol, de aia se face o asemenea rezonanţă. N-avea cum altfel.”, a conchis Nicu Contor. Stilul de lucru în dorul lelii a fost dublat şi de presiunea pusă pe lucrători de Poliţie, întrucât traficul era perturbat de blocarea străzii şi aia a fost. 

Liviu Ţâroiu: „Nu depinde de mine, nu vă supăraţi, sunt alte persoane care se ocupă. Duceţi-vă la vice!” 

La final, interlocutorul nostru şi-a exprimat dezamăgirea pentru lipsa de receptivitate a omului provenit din partidul cu care, mărturiseşte el, a ţinut toată viaţa. „Chiar m-am supărat. Am ţinut cu PSD-ul, dar m-a dezamăgit. Eu am avut încredere în domnul Ţâroiu, pe care îl cunosc bine. M-am dus în audienţă. Stai să vorbesc cu el!, mi-am zis. Am zis că, dacă nu reuşesc la Primărie, mă duc şi stau la poarta lui şi tot vorbesc cu el. „Domnule, atât de mult te-am apreciat şi acum...?!” „Nu depinde de mine, nu vă supăraţi, sunt alte persoane care se ocupă. Duceţi-vă la vice!”, l-a pasat primarul la secundul său. „Vicele... vecinul meu din Măţău! Mama lui a fost vecina mea.”, s-a bucurat Nicu Contor că, având sânge de măţăuan, la fel ca al viceprimarului, va fi altfel înţeles de responsabil. De unde! „S-a ţinut altă şedinţă (n.r. audienţă), la care au fost o juristă şi secretarul Ghinea, care m-a cunoscut. „Faceţi-mi, domnule, lucrarea asta!”, s-a plâns din nou cetăţeanul conducerii Primăriei, care l-a ascultat şi... cam atât. 

Relatarea lui Nicu Contor a fost întărită de vecinul Nicu Vişoiu: „Îmi dârdâie geamurile!... Au venit, s-au uitat şi au dispărut. Vin să-i votăm.” Oamenii au confirmat că, la sfârşit de săptămână, chinul le este amplificat de „concursurile” între şoferi, fie cu maşini, fie cu motociclete. „Unde este, domnule, Poliţia?”, au întrebat retoric cei doi cetăţeni, dezamăgiţi de ce-a ajuns nu numai Câmpulungul, ci toată România. 

The most visited gambling websites in The UK