Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

TREN LA BRAN ŞI GAZ METAN - VISUL UNEI VIEŢI (I)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3584

b_400_250_16777215_10_images_2053cultura.jpgNu mai ştiu unde se vehicula această baladă în tinereţea mea, la Braşov sau la Câmpulung? Se spunea în bătaie de joc: ce vrea musceleanul? Tren la Bran şi gaz metan! După peste 50 de ani, iată, avem gaze. Dar cu trenul ce să mai facem? În jurul Câmpulungului, industria a fost distrusă. Mai sunt cimentul şi varul. Dar… au şi braşovenii. Materialul de faţă nu este, aşa cum s-ar putea crede, emanaţia minţii unui bătrân dat în mintea copiilor, lucru plauzibil, de altfel, am 77 de ani (2015). Nu! Ideea pe care o voi expune în continuare este izvorâtă dintr-o dorinţă vie, idee pe care o „clocesc” în minte de peste 50 de ani, de pe vremea când eram mai tânăr. Şi sunt… „de meserie”. Ideea este de a construi un drum uşor de parcurs între Câmpulung şi Braşov, care să elimine complet orice urcuş şi orice curbă. Consider că în anul 2015 am ajuns, în mintea mea, la cea mai bună soluţie tehnică. Şi ca regretatul filosof muscelean Petre Ţuţea, consider că soluţia mi-a fost revelată de Dumnezeu*. Pentru că a fost ca o străfulgerare în mintea mea: ce-ar fi să unesc Rucărul cu Podu Dâmboviţei printr-un scurt tunel, pe sub Dealul Posada, eliminând complet urcuşul greu al acestuia? De la „Pod”, până în Ţara Bârsei, pe firul Râului Dâmboviţa, se poate merge „drept”, şi ca ocoluri, şi ca înclinare.

b_400_250_16777215_10_images_2053cultura1.jpgIdeea pe care o voi dezvolta în continuare nu mi-a fost inspirată nici de economie, nici de alte considerente. În anii studenţiei, petrecute la Braşov, pe atunci oraşul Stalin, între 1957 şi 1962, am venit de câteva ori la Câmpulung cu o bicicletă „de oraş”, adică fără schimbător de viteze, pe drumul care, pe vremea aceea, era neasfaltat, între Bran şi Câmpulung - a fost asfaltat în anii 1968-1969 - fiind nevoit, de multe ori, să duc bicicleta pe umeri. Probabil că, atunci, m-am gândit pentru prima dată „ce bun ar fi un drum uşor”. Făceam drumul în circa şase ore şi eram epuizat complet. Ideea construirii unui drum uşor între Câmpulung şi Braşov o port în minte de peste 50 de ani, dar, aşa cum am arătat mai sus, consider că, de-abia în 2015, s-a cristalizat în capul meu cea mai bună soluţie tehnică. Pentru că ceea ce urmează nu e, aşa cum, poate, crede cel care citeşte titlul, un pamflet, ci mai mult o expunere general tehnică, adresată mai ales specialiştilor în drumuri şi Guvernului. 

b_400_250_16777215_10_images_2053cultura2.jpgDe-a lungul anilor, am imaginat în capul meu, cunoscând terenul, multe variante de materializare a ideii. Tot gândindu-mă la actualul traseu al DN 73, pe care îl cunosc „ca în palmă”, mi-am adus aminte că, cu peste 50 de ani în urmă, un bătrân din Podu Dâmboviţei mi-a arătat vechiul drum de care (căruţe), care cobora din vârful Posadei în Valea Dâmboviţei. Şi mi-am mai adus aminte că drumeţul care urcă de la cătunul Valea Urdii curba cea mare şi periculoasă spre Braşov, după ce trece de vârful curbei, dacă se opreşte şi se uită peste parapetul din stânga drumului, zăreşte într-o vale o mică mină. E Cetatea Oratea. Atunci, mi-a trecut prin minte că drumul vechi de care (căruţe) spre Braşov nu era pe actualul traseu al DN 73 Piteşti - Braşov, ci prin văi. Şi, într-adevăr, după câteva zile, cineva din Şirnea, un mic cătun ascuns într-o vale adâncă de pe versantul estic al Pietrei Craiului, mi-a confirmat bănuiala. Altfel ce rost avea o cetate în valea aceea? Păzea drumul. Poate, pentru istorici spun lucruri banale, elucidate demult şi redate în lucrări, pe care eu, însă, nu le-am citit, deşi mi-ar fi făcut plăcere să le citesc. În ceea ce mă priveşte, ideea care m-a urmărit toată viaţa a fost şi este că actualul traseu al DN 73 este foarte rău ales şi că, chiar şi cu sute de ani înainte, oamenii au folosit un traseu mai uşor. Oricum, varianta pe care o propun în prezenta lucrare nu are nicio legătură cu alte trasee, pentru că se sprijină pe elemente nou apărute după anul 1960. 

b_400_250_16777215_10_images_2053cultura3.jpgIdeea, pe care o port în minte de peste cinci decenii şi pe care, consider eu, am definitivat-o în forma constructivă cea mai bună în anul 2015, este aceea de a propune o variantă de drum spre Braşov, care să îndeplinească următoarele deziderate: 

=Să elimine total înclinările mai mari de 3% - pe drumul actual sunt multe porţiuni cu 9-10% - asta însemnând parcurgerea lui cu uşurinţă cu o bicicletă „de oraş”, fără schimbător de viteze, în două-trei ore, şi fără a te obosi tare; 

=Să elimine total curbele succesive prea strânse sau pe cele cu racordări exterioare unghiului, serpentinele, cum sunt acum cele de deasupra Podului Dâmboviţei, pe care eu le găsesc extrem de tâmpite pentru circulaţie, iar şoferii, mai ales cei de pe TIR, le consideră mai tâmpite decât le găsesc eu; 

=Ca un corolar al celor de mai sus se vor realiza şi altele: reducerea distanţei între Câmpulung şi Braşov cu circa 20 de kilometri; mărirea vitezei de parcurs. Pentru realizarea variantei pe care o propun, indic inginerilor care vor proiecta şi realiza această variantă - pentru că sunt sigur că se va realiza - folosirea fără nicio ezitare a mai multor soluţii şi facilităţi, dintre care unele există: 

=Apelarea la tuneluri pentru a traversa munţii, în loc să-i escaladeze, cum face actualul traseu. Altitudinea Braşovului fiind foarte apropiată de a Câmpulungului, orice înălţime urcată trebuie şi coborâtă; 

=Folosirea actualului drum „forestier” de pe malul drept al Râului Dâmboviţa, între Podu Dâmboviţei şi Pecineagu, care, la un moment dat, se apropie foarte mult de Ţara Bârsei, facilitate existentă. Probabil că foarte puţini oameni ştiu că de la satul Podu Dâmboviţei, spre izvorul râului, Întreprinderea de Construcţii Forestiere Bucureşti a început, în 1960, construcţia unui drum forestier destinat să transporte masă lemnoasă existentă, pe atunci, în acest mare bazin forestier. Acest drum începe în satul Podu Dâmboviţei şi merge pe malul drept al râului, până la izvoare, circa 45 de kilometri, ultimii 25 de kilometri, acum acoperiţi de apele Lacului Pecineagu, au fost terminaţi şi predaţi beneficiarului - I.F. Rucăr, inginer G.Jubleanu - în august 1964, de cel care scrie aceste rânduri. Cu această ocazie, amintesc cu plăcere şi mândrie - din păcate, tardivă - că pe şantierul acestui drum s-au făcut, în 1963 şi 1964, încercările şi omologarea primului buldozer românesc, S 1300, construit de prestigioasa uzină braşoveană „Tractorul”, pe atunci Uzina „Ernst Thelman”*, astăzi dispărută sub loviturile celor două stihii ale regimului inaugurat în 1989: proprietatea privată şi economia de piaţă. La circa 20 de kilometri în amonte de Podu Dâmboviţei, drumul forestier de pe valea râului se apropie foarte mult de câmpia Ţării Bârsei, de care îl despart Munţii Tămaşului. La construirea acestui drum, mi-a încolţit, probabil, ideea proiectului pe care îl propun acum. 

=Altă soluţie pe care o propun - de această dată, guvernanţilor - este îndepărtarea totală a avocaţilor de tot ce înseamnă proiectare şi execuţie de drumuri. Am făcut în viaţa mea vreo 30 de kilometri de drum nou, dar, dacă mi-ar fi spus cineva, mie sau proiectanţilor, să ne adresăm unui avocat, aş fi crezut că mă ia drept nebun. Ce să-i înveţe avocaţii pe inginerii drumari? Cum să fure banii? După părerea mea, aşa zisele „firme de consultanţă de fezabilitate” (fezabilitate=siguranţă) sunt firme create special de avocaţi, mai ales, de cei din Parlament, pentru a fura banii alocaţi de Guverne, pentru construcţia de drumuri, motiv pentru care nu se face nimic. Căci repet: ce să-i înveţe avocaţii pe tehnicienii de drumuri? Ce să le spună? Sfatul îl dau eu, bineînţeles, în speranţa că guvernanţii nu vor cădea ei înşişi în situaţia prevăzută de zicala: „Cine zice ăla e!”

(continuare în ediţia viitoare)             

*Conform legendei, Isaac Newton se plimba prin grădină, când a văzut căzând un măr. În acel moment, i-a trecut prin cap ideea că mărul a fost atras de pământ şi, astfel, a descoperit gravitaţia universală a cărei lege matematică a demonstrat-o câţiva ani mai târziu. Petre Ţuţea, într-un interviu acordat în 1992, a opinat că ideea atragerii mărului nu i-a venit lui Newton, aşa, „din senin”, ci i-a fost revelată de Dumnezeu. În ceea ce mă priveşte, ideea tunelului Rucăr-Pod mi-a venit dintr-odată, după ce, ani buni, în capul meu plasam acest tunel câţiva kilometri mai în amonte, în Sătic. 

*La început, Uzina „Tractorul” Braşov s-a numit Uzina „Ernst Thelman”.  

Fotografii din colecţia prof. Adrian Săvoiu

="Satul Rucăr, judeţul Muscel"

="Vedere pe pârâul Dâmbovicioara"

Alexandru Antoniu, "Albumul general al României" (1901)

=Sfârşitul războiului. Grup de excursionişti din Câmpulung în Cheile Dâmbovicioarei şi la Peştera Dâmbovicioara - 3 iunie 1945  

The most visited gambling websites in The UK