Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Câmpulungul l-a dat pe cel mai talentat român. Flavian Glonţ şi colegii săi au câŞtigat „Românii au talent”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3055

b_400_250_16777215_10_images_2051talent.jpgCâmpulungeanul Flavian Glonţ şi doi prieteni ai săi au ţinut populaţia ţării cu sufletul la gură în finala „Românii au talent”. Cei trei au impresionat o ţară întreagă prin modul în care au rezolvat Cubul Rubik, ajungând să se bată cu cei mai talentaţi români, în marea finală. Talentul lor a fost peste măsură şi pentru acest lucru i-au cucerit pe telespectatorii care i-au votat drept cei mai talentaţi dintre concurenţi, câştigând, astfel, premiul cel mare, în valoare de 120.000 de euro. Flavian a izbucnit în lacrimi şi printre suspine a putut să spună: „Dragi români, vă iubim enorm. Sunt mândru că sunt român şi voi rămâne aici pentru totdeauna.” Înainte de finală, Flavian a povestit că mama sa este plecată în Spania de şapte ani şi că îi este foarte greu fără ea. Încă de atunci spunea că dacă va reuşi să câştige premiul cel mare, cu banii obţinuţi, va face orice să o aducă acasă pe cea mai importantă persoană din viaţa sa. Imposibilul s-a întâmplat şi Speed Cubing a câştigat marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Adolescentul în vârstă de 17 ani va putea să îşi urmeze visul, acela de a avea părinţii aproape şi de a urma cursurile Facultăţii de Informatică din Bucureşti.

The most visited gambling websites in The UK