Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Intersecţiile, sac fără fund în bancomatul Poliţei Rutiere!

b_400_250_16777215_10_images_2027intersectie.jpgZi de zi, suntem martori ai legilor care înăspresc regulile în materie de circulaţie în ţara noastră, ce bagă în regim de urgenţă, la plată, pe mulţi deţinători de permis, pentru încălcarea normelor prevăzute în legislaţia rutieră. Îndreptăţiţi sunt cei de la Poliţia Rutieră, care imediat, la cea mai mică abatere, scot legitimaţia şi invocă legea şi alineatul, spre disperarea celui din stânga maşinii, care trebuie să suporte consecinţele. Până aici, nimic de spus, toate bune şi la locul lor, dar „judecătorul” care te pune la plată trebuie să privească mai pe ansamblu, cel puţin, când vine vorba de drumul “comunal” care străbate municipiul Câmpulung, căci sunt întemeiate unele abateri ale şoferilor, care nu au drept la replică în faţa autorităţii.

Joi a avut loc examenul auto, pentru cei care aspiră la un permis, unde mai mulţi dintre cei picaţi pot confirma că sunt motive pentru care, fără voinţa lor, nu au reuşit admiterea, din cauza unor străzi, care, în conformitate cu legea, nu sunt pe aceeaşi frecvenţă. Pentru a nu se contrazice plângerea învăţăceilor şi a conducătorilor auto, managerul şcolii de şoferi Muntenia Trans Klm, Cătălin Leca, a împuternicit pledoaria celor aflaţi în cauză şi, doar la o simplă tură de oraş, a demonstrat câte nereguli sunt şi cu regulile de circulaţie.

5 motive neîntemeiate pentru care să fii sancţionat!

În primă fază, şi la examenul auto eşti asistat de poliţist la întoarcerea din trei mişcări. Ei bine, dacă ai norocul să te afli în acel moment la intersecţia de după Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, dintre drumul ce duce spre Mioarele şi cel spre “Flămânda”, ai toate şansele să fii picat, pe motiv că ai călcat pe linia continuă. Acest exemplu a mai fost prezentat la Primărie de către instructorii şcolilor de şoferi, dar singura soluţie a fost să se spoiască vreo 5 metri din marcajul continuu, să se repare superficial greşeala, dar tot degeaba. Când te întâlneşti cu maşina de Poliţie, pe lângă amendă, ţi se mai ia şi permisul pe 30 de zile, ca să te saturi. Pentru evitarea unor astfel de deranjamente pe seama buzunarului şoferului, s-ar putea dubla lângă linia continuă o linie discontinuă, ce ar exclude aceste inconveniente.

Lăsând la o parte această intersecţie, trecând peste calea ferată de la Liceul Naţional „Dan Barbilian”, cei care doresc să savureze o prăjitură la “Iepuraşul” sau cei care au drum spre Kaufland, adică fie mergi în faţă sau la dreapta, la cum e poziţionată oglinda retrovizoare de pe stradă, dacă nu ai pe nimeni în dreapta care să te asigure, mai mult ca sigur, sfârşeşti să ajungi mai degrabă la spital. Ar fi trebuit să se pună, în locul indicatorului “Cedează trecerea”, „Atenţie, pericol accidente”, la felul în care ai vizibilitate lângă axul drumului. Din nou, lenea, probabil, a determinat ca oglinda să nu fie dată hacana, cât să observi când cel din stânga îţi poate tăia calea. Sau, poate, şoferii nu ştiu că aici doar maşinile cu volan pe partea dreaptă pot circula.

Că tot venise vorba de indicatoare, un al treilea exemplu se află tot într-o intersecţie, de data aceasta, în Schei. Dacă mergi spre Turn, să zicem că ai o problemă şi doreşti să poposeşti lângă acostament. La felul în care e pitit indicatorul cu “Oprirea interzisă”, ai toate şansele să fii nevoit să ai în permanenţă, pe lângă trusa de prim ajutor, şi o lupă care să-ţi mărească dioptriile, ca să îl poţi observa după viţa de vie. În fine, nu putem tăia sursa de vin a proprietarului, mai ales că, după spusele acestuia, şi-a dat acordul să-l pună pe hotarul lui. Deci vina nu-i aparţine acestuia, ci celor care au gândit o astfel de amenajare.

Şi, totuşi, să nu ne alarmăm la acest „incident”, să apreciem că aici există un semnal, care să te înştiinţeze ce ai voie şi ce nu, ca „traficant de drumuri”, bun sau rău el, există şi lasă aerul să pătrundă în portofel, după încălcarea legii pe care o comiţi.

Dacă locuieşti pe lângă blocurile Turn, sunt două intersecţii pe strada General C. Simionescu şi Dumitru Lazea, unde nu există niciun indicator. Se aplică legea priorităţii de dreapta, după cum scrie „la carte”, dar, de la stânga, vitezomanii te pot saluta din mers, să te acroşeze, tot din vina ta.

Ei bine, revenind în “buricul târgului”, în centrul municipiului, chiar la Casa de Cultură a Sindicatelor “C.D. Aricescu”, tuia s-a extins atât de mult, că a devenit loc de ciocnire a autovehiculelor. Plus că strada e destul de îngustă, lângă trotuar, mai staţionează şi lanţul de maşini, deci, a devenit poligon, slalom, mai exact.

Examenul auto ar putea fi susţinut la Piteşti

Pe lângă problemele apărute în trafic, la Câmpulung, se vehiculează că noile idei ale celor care dorm prea mult şi visele îi pun pe gânduri să şi le îndeplinească în realitate, data de 1 ianuarie ar putea schimbă locaţia examenului auto la Piteşti, pe motiv că nu se mai întrunesc criteriile legate de numărul de candidaţi şi nici traseul nu-i mai pune în dificultate pe aspiranţii la permisul de conducere.

După ce, în 2008, cei care au scos “caşcavalul” din plasă şi au promovat cele două probe eliminatorii, au reuşit să facă rocada la Piteşti, din cauza mitei, dar s-a revenit şi, până în ziua de astăzi, s-a susţinut, bine mersi, tot aici proba practică. Se vorbise mai din timp de schimbare, dar lucrările de pe DN 73 au întârziat demersul acestor propuneri, cu toate că sunt semnate petiţii de către şcolile de şoferi să nu se aprobe noua lege. Astfel, se stă cu emoţii cel mai mult din partea celor care au terminat orele de condus, plătite şcolii, care, eventual, trebuie să mai achite altele în plus ca să cunoască traseul nou. 

 

Evenimentul Muscelean