Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

1215, anul atestării oraşului Qampulungu

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 4511

b_400_250_16777215_10_images_2000neruvoda.jpgÎn anul 1213, a început la Câmpulung, în spatele donjonului de pază ridicat iniţial (1211), zidirea unei biserici catolice cu hramul Sfintei Maria, protectoarea Ordinului Teutonic. Această biserică a fost sfinţită în anul 1215, în prezenţa lui Radu Negu, viitorul descălecător al Ţării Româneşti.

b_400_250_16777215_10_images_2000neruvoda2.jpgReferitor la articolul „După scrierile de la Mănăstirea „Negru Vodă”, Câmpulungul împlineşte, în 2015, 800 de ani”, apărut în pagina 9 a numărului 1998 al Evenimentului Muscelean, pentru corectă informare şi prezentare a adevărului istoric în discuţie, vă comunic următoarele:
1.În pisaniile iniţiale de la Mănăstirea „Negru Vodă”, anul sfinţirii Bisericii cu hramul “Sfânta Maria”, era scris cu cifre chirilice, după cum urmează: 
de la facerea lui Adam, Anno Mundi (A.M.) la Biserica Ortodoxă fiind 5508 î.e.n. şi, deci, 6723 - 5508 = 1215
Nu cred că se puteau confunda cifra chirilică “700”, respectiv “Ř”, cu cifra chirilică “800”, respectiv “ů”, grafiile celor două numere fiind diferite. Acest subiect a fost analizat de către marele istoric Al. Xenopol (1847-1920) care, în lucrarea sa, „Istoria Românilor, Vol. II, Tipo - Litografia H. Goldner, Iassi, 1889, pg. 23”, a menţionat următoarele: „... clucerul Socol, care era însărcinat cu privegherea lucrărilor, se afla, foarte probabil, la Câmpulung în ziua 12 April 1636 când Matei Basarab cerceta documentele lui Negru Vodă, în Divan, la Târgovişte”.
Nu cred că este folositor urbei noastre să punem la îndoială competenţa, buna credinţă şi dragostea de adevăr a strămoşilor noştri, care au zidit o ţară, judecând după caracterul şi modestele noastre cunoştinţe sau după reaua credinţă, pe care nu ei ne-au transmis-o, şi ar fi mai productiv dacă am aplica proverbul “quid deceat, quid non”, adică ce se cuvine şi, mai ales, ce nu se cuvine a fi spus;
2.Referitor la citarea, ca argumentaţie, a însemnărilor episcopului Chezarie de Râmnic, despre care Nicolae Iorga (1871-1940), în “Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor”, Vol. II, partea a VI-a, Cap. II, pg. 150, a scris: „Chesarie, noul episcop, fu pus de Ruşi”, au reţinut doar Mineiul pe luna Noiembrie 1778, unde, la început, episcopul Chesarie a notat: „Iar zidirea mănăstirii s-au început de la Radu Voevod ce-i zic Negru, întâiul Domn al Ţării, carele au zidit Mănăstirea din Câmpulung”...;
3.Afirmaţia din articolul în cauză, referitoare la ctitorirea, de către Nicolae Alexandru, în jurul anului 1344, a unei Biserici Domneşti la Mănăstirea „Negru Vodă”, cred că este o greşeală currente calamo, adică din fuga condeiului.
În anul 1344, Nicolae Alexandru şi soţia sa, Clara, au fost ctitorii conventului dominican din Câmpulung, ale cărui vagi urme se găsesc astăzi în zona Bisericii “Sfântul Gheorghe”, hramul conventului fiind Sfânta Elisabeta a Ungariei.
Conventul din Câmpulung a fost aprobat de Capitlul general dominican de la Puy, în anul 1344, alături de un alt convent, ce urma să fie înfiinţat la Cluj. Biserica conventului a fost o construcţie monumentală, din piatră, de mărimea (dacă nu mai mare) Bisericii Negre din Braşov. În interiorul conventului, mai târziu, când le-a venit vremea, au fost îngropaţi, în morminte zidite, cinci membri ai familiei descălecătorului Ţării Româneşti, pentru care, “chronos non gar eumares theos”, în Limba Română, “timpul nu le-a fost un zeu bun”;
4.La afirmaţia potrivit căreia „în Letopiseţul Cantacuzinesc” s-a menţionat că, la 1292, Radu Negru Vodă a trecut de la Făgăraş, cităm un fragment din „Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat provoslavnicii creştini” (1716), scrisă de Constantin Cantacuzino (1639-1716), care consemnează următoarele: „Iar când au fost cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Ţara Ungurească un voevod ce l-au chemat Radul Negrul Voievod, ... ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de noroade... Întâi au făcut oraşul ce-i zic CampuLung”...
Dacă scădem din anul 6798 de la Adam anul facerii lumii (A.M.), obţinem: 6798 - 5508 = 1290, şi, deci, nu este vorba despre anul 1292, aşa cum a fost menţionat în articolul în discuţie;
5.Blasius Kleiner a fost călugăr la conventul Alvig din Vinţul de Jos şi nu „un călugăr din Câmpulung”. În Cronica franciscanilor menţionează că Laurentius, comite de Longo Campo, a murit la mijlocul lunii octombrie 1300, dată ce nu are nicio legătură cu înfiinţarea sau întemeierea oraşului Câmpulung. Dacă România ar fi Bulgaria, ţara cu care, uneori, suntem confundaţi, atunci am avea motiv să-l pomenim pe Blasius Kleiner, care a scris, la 1761, o Istorie a Bulgariei;
6.Pentru bună ordine fac, în continuare, următoarele precizări:
-în Europa Evului Mediu, data întemeierii unui oraş era considerată data sfinţirii bisericii oraşului;
-în anul 1211, Cavalerii Teutoni, pe baza unui contract încheiat cu Regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), au sosit la Câmpulung, împreună cu un clan al Cumanilor Negri. Rolul lor era să asigure paza drumului comercial ce venea de la Brăila, drum care, prin pasul Rucăr-Bran, se îndrepta spre Buda şi Viena, iar clanul Cuman era însărcinat cu colectarea taxelor şi impozitelor în numele şi pentru suveranul de drept al locului, regele Ungariei, pe bază de registre fiscale. Acest clan Cuman era originar din Mesopotamia şi, de 5000 de ani, era purtătorul culturii şi civilizaţiei Sumero-Akkadiene, ştiind să scrie şi să citească şi, mai ales, să întocmească registre fiscale, registre necesare colectării taxelor şi impozitelor din acele vremuri. De altfel, în Sumeriană, kuman însemna „partener la perceperea birului”. Acest clan al Cumanilor Negri avea o denumire de origine Sumeriană, denumire pe care o purta şi conducătorul lor ereditar. Această denumire era Tukkumaru, în traducere, din Sumeriană, “Furtună puternică”, denumire menţionată în documente ale Cancelariei Regatului Ungariei, prin Thocomeru. Limba vorbită de Cumanii Negri, respectiv de clanul Tukkumaru, în secolul XIII, era limba Akkadiană, limbă în care Tukkumaru se traducea “Radu”, căci, în Akkadiană, Radu înseamnă „furtună puternică”. Conducătorul clanului Tukkumaru din acele vremuri s-a născut în anul 1200, la Acra, în aşezământul hospitalier al Cavalerilor Teutoni şi a fost creştinat în religia catolică, fiind apoi, în parte, educat de aceştia. Acest personaj avea, de mic, un talent extraordinar de a recita şi de a vorbi în versuri, ceea ce i-a atras supranumele de “trubadur”, în limba Akkadiană, “Negu”, devenind astfel cunoscut sub denumirea “Radu Negu”, denumire transformată, din neştiinţă păguboasă, în Radu Negru din clanul Tukkumaru. Este regretabil faptul că nimeni nu a observat că denumirea “Negu” s-a transmis, mai departe, la urmaşii lui Radu Negu, sub forma “Neagu”, prin trecerea lui “e” interconsonant în “ea”, ca urmare a influenţelor greceşti, influenţe ce au determinat „o modă” în scrierile vremii, ca, de exemplu, în epitaful lui Mateiaş Basarab (1652), de la Biserica Curţii Domneşti, din Târgovişte: „Aicea zac eu, Mathei, în cest pământ reace”, epitaf în care cuvântul “rece” a devenit “reace”. Tot datorită influenţelor greceşti, denumirea “Neagu” a devenit “Neagoe”, prin înlocuirea literei “u”, inexistentă în alfabetul grec, cu litera “o” şi adăugarea sufixului “e”, de origine Sumeriană, cu înţelesul de urmaş şi, deci, Neagoe înseamnă „urmaşul lui Negu (Neago)”;
-în anul 1213, episcopul Wilhelm al Transilvaniei le-a acordat Cavalerilor Teutoni dreptul de a ridica biserici, în jurisdicţia Regatului Ungariei. Astfel, pe baza acestui drept, în anul 1213, a început la Câmpulung, în spatele donjonului de pază ridicat iniţial (1211), zidirea unei biserici catolice cu hramul Sfintei Maria, protectoarea Ordinului Teutonic. Această biserică a fost sfinţită în anul 1215, în prezenţa lui Radu Negu, viitorul descălecător al Ţării Româneşti şi, deci, anul 1215 este anul atestării (şi documentare) a oraşului Qampulungu. Am scris denumirea oraşului după grafia Akkadiană, căci, în limba clanului Tukkumaru, “qam” însemna oraş, iar “pulungu” însemna frontieră şi, deci, “Qampulungu”, în limba Cumană, însemna “Oraşul de frontieră”, ceea ce era, de fapt, în acele vremuri, un oraş la frontiera Regatului Ungariei;
-în data de 7 octombrie 1924, profesorul V. Drăghiceanu a descoperit, în biserica Mănăstirii „Negru Vodă”, urmele primei construcţii, respectiv biserica catolică sfinţită în anul 1215, având forma dreptunghiulară (specifică catedralelor catolice), cu dimensiunile de 18 metri x 9,25 metri, formă diferită de actuala construcţie, specific bizantină, în formă de treflă, zidită între 1635 - 1638, de către Matei Basarab (1632-1654). De asemenea, clopotniţa de la intrarea în Mănăstire, amenajată de clucerul Socol, a fost iniţial unul din turnurile normande de pază, ridicat în 1211, de către Cavalerii Teutoni, împreună cu clanul Tukkumaru al lui Radu Negu. De o parte şi de alta a intrării în turn se aflau, cioplite în piatră, două metope, din care a mai rămas doar cea din stânga intrării. Această metopă reprezintă, în basorelief, o căprioară şezând, simbolul Sfântului Aegidius (cca. 650÷710). Căprioara Sfântului Aegidius a fost adoptată de Cavalerii Teutoni drept simbol al aşezământului hospitalier, căci, la origine, Ordinul Teutonic a fost un ordin hospitalier, care trebuia să îngrijească răniţii de origine germană, aflaţi în misiune, în Ţara Sfântă. Despre cea de-a doua metopă, distrusă în mod intenţionat, se ştie că reprezenta un leu culcat, cu labele din faţă aşezate pe o carte deschisă, metopă atribuită, ca simbol, Apostolului Marcu. Conform datelor certe, simbolul Apostolului Marcu, aşa cum este reprezentat la Bazilica San-Marco din Veneţia, era un leu în picioare, văzut din lateral, cu capul în partea dreaptă, având în faţă Evanghelia deschisă. În realitate, metopa din partea dreaptă a intrării în turnul de la Mănăstirea „Negru Vodă” era reprezentarea simbolică a clanului Tukkumaru, aşa cum vom arăta în continuare. Unul din personajele istorice ale clanului Tukkumaru a fost Seljuk (mort la 1036), întemeietorul Imperiului Seljukid (1037÷1194), al cărui nume, în pahlavi, a fost Saljuq, denumire ce provenea din forma Sumeriană Sal-đi-ug, formă ce se traduce prin: „Leul întuneric împrăştie”. La Erzurum, în Turcia, există şi astăzi construcţia unei şcoli foarte vechi, ridicată în perioada 1308-1310, cunoscută sub denumirea Medrese Yakutyie, după numele eponim al întemeietorului. În această şcoală, la intrare, există două basoreliefuri, faţă în faţă, ce reprezintă, deasupra a doi lei, pomul vieţii (un concept Sumerian), având în vârf o acvilă cu aripile desfăcute, în poziţie premergătoare zborului, acvila de pe actuala stemă a României.
b_400_250_16777215_10_images_2000neruvoda3.jpgIată, deci, că actuala stemă a României este o moştenire Cumană. Mai precizăm aici că, întotdeauna, acvila de pe stemă are capul orientat în direcţia din care se aşteaptă să fie atacată. În Imperiul Seljukid, acvila avea capul orientat spre Răsărit, în direcţia din care acţionau duşmanii, iar pe stema României, acvila are capul orientat spre Apus, vrând să sugereze, în aceeaşi logică, faptul că  duşmanii României sunt în Vest.
Având în vedere istoria României ultimilor 200 de ani, ar fi fost corect ca acvila de pe stema ţării noastre să fi avut aceeaşi poziţie a capului, ca şi acvila Cumană, de la Erzerum.
Revenind acum la metopa dispărută, cea care reprezenta leul şezând, cu labele din faţă pe un registru fiscal, simbolul clanului Tukkumaru, mesajul acestui simbol era următorul: atât timp cât taxele şi impozitele erau colectate cu dreptate şi bună credinţă, leul era aşezat în poziţie de repaus, dar în stare de veghe permanentă.
Închei prezenta intervenţie cu un citat din Publilius Syrus (85 î.e.n.÷1 î.e.n.), citat ce justifică această intervenţie astfel: „invitam culpa qui delictum praeterit”, în limba Română: „cine trece cu vederea o greşeală îndeamnă la o fărădelege”.
Dr. ing. M.M. Ciobanu, Câmpulung, 10 iulie 2015

The most visited gambling websites in The UK